Connect with us

EVENIMENT

Un tânăr de 29 de ani din Deva a murit, după ce s-a împușcat în cap cu o pușcă artizanală

Publicat

tânăr împușcat armă
arhivă foto

Un tânăr de 29 de ani, din Deva, și-a pierdut viața, după ce s-a împuşcat accidental în cap cu o armă artizanală. Acesta a murit sâmbătă după-amiază la Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU) a spitalului judeţean, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Hunedoara.

"În cauză a fost întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor", a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, Bogdan Niţu.

Potrivit primelor cercetări ale poliţiştilor, bărbatul s-a împuşcat în timp ce folosea o puşcă artizanală, victima prezentând leziuni în zona frontală a capului.

Un echipaj al Ambulanţei şi unul de la SMURD au acordat victimei primul ajutor, după care bărbatul a fost transportat la Unitatea de Primiri Urgenţe a spitalului judeţean din Deva.

"La sosirea echipajului de prim-ajutor bărbatul prezenta puls, tensiune, dar era inconştient. Prezenta o plagă prin împuşcare la nivel frontal, la frunte, cu vizualizarea substanţei cerebrale. A fost stabilizat la faţa locului de către echipajul SAJ cu medic, în colaborare cu SMURD, şi a fost transportat la UPU Deva", a arătat purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Hunedoara, dr. Călin Dumitrescu.

Poliţia continuă cercetările în acest caz. AGERPRES

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

Tarife la apă și canalizare în România, în februarie 2026. Cât plătesc albaiulienii și unde se situează județul Alba în clasament

Publicat

apa potabilă, oprită în zone din zlatna. apa ctta a

Tarife la apă și canalizare în România, în februarie 2026. Tarifele pentru serviciile de alimentare cu apă potabilă şi de canalizare din România prezintă diferenţe importante între județe și regiuni, potrivit ultimelor date oficiale centralizate de Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice (ANRSC), valabile la începutul lunii februarie 2026.

La nivel național, operatorul Apa CTTA Alba se situează în zona mediană-superioară în...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

VIDEO. Mărturia unei vecine a cunoscutului Gheorghe Chindriș, ucis sâmbătă, în Florești. „Era un om deosebit„

Publicat

crima floresti chindris.jpg






Vestea morții lui Gheorghe Chindriș, un româno-american foarte cunoscut cel puțin în zona Transilvaniei, cu funcții în Societatea Culturală Avram Iancu și Asociația Maramureșenilor din Cluj, i-a șocat pe vecinii săi.

 

Era un mom deosebit

 

O vecină povestește depre faptul că acesta era un om așezat, foarte bun, și că vestea morții sale -încă neelucidată- a șocat-o.

Din informațiile...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

FOTO Zi de mare sărbătoare la ISU Alba. A fost dezvelită o placă de onoare cu numele inspectorilor șefi

Publicat

foto zi de mare sărbătoare la isu alba. a fost

La sediul Inspectoratul pentru Situații de Urgență “UNIREA” al județului Alba a avut loc sâmbătă, în prezența a numeroși invitați, ceremonia de dezvelire a Plăcii de onoare cu numele inspectorilor șefi, în semn de apreciere și recunoștință pentru cei care au condus destinele inspectoratului la un moment dat.

Ulterior acestui moment emoționant a avut loc slujba de sfințire a sediului instituției și de sfințire a troiței ridicată în incinta unității de către...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

VIDEO. Mărturia unei vecine a cunoscutului Gheorge Chindriș, ucis sâmbătă, în Florești. „Era un om deosebit„

Publicat

crima floresti chindris.jpg






Vestea morții lui Gheorghe Chindriș, un româno-american foarte cunoscut cel puțin în zona Transilvaniei, cu funcții în Societatea Culturală Avram Iancu și Asociația Maramureșenilor din Cluj, i-a șocat pe vecinii săi.

 

Era un mom deosebit

 

O vecină povestește depre faptul că acesta era un om așezat, foarte bun, și că vestea morții sale -încă neelucidată- a șocat-o.

Din informațiile...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe