EVENIMENT
Un tânăr din județul Olt bănuit că ar fi întreţinut act sexual cu o minoră de 13 ani, reţinut de poliţişti
Un tânăr în vârstă de 22 ani este bănuit de infracţiunea de act sexual cu un minor şi a fost reţinut după ce, duminică dimineaţa, a fost găsit într-o maşină împreună cu o minoră în vârstă de 13 ani căutată de poliţişti şi de familie pentru că nu se întorsese acasă, informează Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Olt într-un comunicat transmis AGERPRES.
Mama fetei, din comuna Studina, a sesizat poliţia în seara zilei de 13 martie despre faptul că fiica sa a plecat de la domiciliu în cursul zilei, în jurul orei 17,00, dar nu a revenit.
Poliţiştii au început investigaţii în acest caz şi în dimineaţa zilei de 14 martie, în jurul orei 5,50, au găsit-o pe minoră într-un autoturism, pe varianta ocolitoare a municipiului Caracal, împreună cu doi tineri în vârstă de 22, respectiv 23 de ani, ambii din comuna Studina.
Adolescenta a declarat că nu a fost victima vreunei infracţiuni, însă poliţiştii au continuat cercetările, existând suspiciuni privind declaraţiile fetei.
"Întrucât au existat suspiciuni cu privire la aspectele declarate de minoră, cercetările au fost continuate, fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lipsire de libertate. De asemenea, la data de 14 martie, tânărul de 22 de ani a fost reţinut pentru 24 de ore, acesta fiind bănuit şi de săvârşirea infracţiunii de act sexual cu un minor, urmând a fi propuse măsurile legale împotriva acestuia", se mai arată în comunicatul de presă.
Bărbatul de 22 de ani a fost reţinut şi introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul IPJ Olt. AGERPRES
CUPRU MIN SA, societate comercială care are ca obiect principal de activitate extracția de minereuri metalifere neferoase, prepararea minereurilor cuprifere și valorificarea concentratului de cupru, cod CAEN – 0729
ANGAJEAZĂ:
-
Sudor: 4 posturi
Cerințe:
- Experiență profesională minim un an, cu documente doveditoare
- Realizarea operațiunilor de sudură electric și autogen
-
Operator preparare: 2 posturi
Cerințe:
- Experiență profesională minim un an, cu...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
FOTO. Digitalizare la superlativ. Sala de ședințe a CJ Cluj, mai tare decât sălile instituțiilor europene, NATO și ONU
În această perioadă (3-6 februarie) se desfășoară la Barcelona evenimentul ISE (Integrated Systems Europe), cel mai mare târg IT și audio-vizual din Europa. În cadrul acestuia, proiectul sălii de conferință din cadrul Consiliului Județean Cluj a fost prezentat ca proiect de referință la nivel internațional.
”Recunoscută drept una dintre cele mai performante săli de ședință din instituțiile publice...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Tânără din Alba, rănită într-un accident produs în Sibiu. Mașina în care se afla a fost lovită din spate de un alt autoturism
O tânără în vârstă de 24 de ani din județul Alba a fost rănită într-un accident produs marți dimineața, la ieșirea din municipiul Sibiu spre Cristian.
Potrivit IPJ Sibiu, polițiștii rutieri intervin la un accident de circulație, produs pe Șoseaua Alba Iulia din municipiul Sibiu.
Din primele cercetări efectuate la fața locului, polițiștii rutieri au stabilit faptul că, în timp ce conducea un autoturism pe Șoseaua Alba Iulia pe direcția Sibiu - Cristian, un tânăr de...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Buget dublu în 2026 pentru programul FIV de creștere a natalității. Câte cupluri vor beneficia de sprijin financiar
Ministrul Muncii, Florin Manole, a anunțat că bugetul alocat programului FIV destinat creșterii natalității va fi dublat în 2026, comparativ cu anul trecut.
Ministrul Muncii a spus că programul social de interes național de susținere a cuplurilor și a persoanelor singure, pentru creșterea natalității (FIV) va fi finanțat atât de la bugetul de stat, cât și din fonduri europene.
"După aprobarea bugetului vom începe demersurile, apropo de bugetul de stat. Apropo de sursa...
Citește mai mult pe Alba24.ro
