Connect with us

EVENIMENT

Un taximetrist a murit, după ce a intrat cu maşina într-o cisternă, pe DN 67, în localitatea Budeşti - Vâlcea

Published

on

accident

Un bărbat de 41 de ani, din Râmnic a decedat vineri seara, după ce s-a izbit cu taxiul pe care-l conducea de o cisternă, pe Drumul Naţional 67, în localitatea Budeşti, potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vâlcea.

Aceştia au anunţat că taximetristul era singur în maşină în momentul producerii accidentului, el fiind găsit de către salvatori prins între fiarele contorsionate ale autoturismului.

"Şoferul, singura persoană din autoturism, a rămas încarcerat, la intervenţie fiind trimise un echipaj de descarcerare, o ambulanţă SMURD şi o ambulanţă de la SAJ. Sosit la locul intervenţiei, echipajul de la ISU a constatat că victima era deja decedată", a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vâlcea, Octavian Fulger.

Traficul rutier a fost blocat pe sensul de mers Râmnicu Vâlcea - Budeşti aproximativ o oră pentru a le permite poliţiştilor de la Serviciul Rutier să efectueze cercetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs acest accident.

Cisterna lovită era goală, a mai precizat reprezentantul ISU Vâlcea. AGERPRES

Comentează

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

Primăria Alba Iulia se pregătește pentru selecția și nominalizarea administratorilor societății Alba Iulia Transport Local SRL

Published

on

primăria alba iulia se pregătește pentru selecția și nominalizarea administratorilor

Consilierii locali din Alba Iulia vor avea de votat, în ședința extraordinară din data de 17 februarie, un proiect de hotărâre privind necesitatea și declanșarea procedurii de selecție și nominalizare a administratorilor societății „Alba Iulia Transport Local SRL”.

Ca urmare a Hotârârii Consiliului Local (HCL) nr. 363/26.11.2025 și a HCL nr. 395/09.12.2025, în data de 18 decembrie 2025 a fost înmatriculată la Oficiul Registrul Comerțului Societatea Alba Iulia Transport...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

EVENIMENT

Ministrul Sănătății vrea să-i dea afară pe medicii care lucrează la privat în timpul programului de la stat. Ce spune Rogobete

Published

on

ministrul sănătății vrea să i dea afară pe medicii care lucrează

Ministrul Sănătății vrea să-i dea afară pe medicii care lucrează la privat în timpul programului de la stat. Alexandru Rogobete a transmis că trebuie desfăcute contractele de muncă ale medicilor angajați în spitalele publice, care se duc să lucreze la privat în timpul programului de la stat.

Ministrul Sănătății a mai anunțat că va fi introdusă în lege o nouă prevedere care va interzice dreptul la libera practică a medicilor din sistemul medical public, la privat, în...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

EVENIMENT

Duminica Înfricoșătoarei Judecăți. Lăsatul Secului pentru carne. Semnificații și tradiții înainte de Postul Paștelui 2026

Published

on

duminica Înfricoșătoarei judecăți. lăsatul secului pentru carne. semnificații și tradiții

Postul Paștelui 2026: În 15 februarie este Lăsatul secului pentru carne și Duminica Înfricoșătoarei Judecăți, potrivit calendar ortodox. Credincioșii se pregătesc pentru cel mai lung și mai aspru post din acest an. Se păstrează încă unele obiceiuri sau tradiții, legate de acest moment din an.

Lăsata Secului are două etape ce conduc treptat către Postul Sfintelor Paști, potrivit crestinortodox.ro.

Prima este Duminica Infricoșătoarei Judecăți, în acest an în 15...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

EVENIMENT

Radu Nicosevici: Buletin de luciditate – evenimentele săptămânii 10–16 februarie 2026

Published

on

img 0075.jpg






„Buletinul de luciditate” este o rubrică de analiză și opinie semnată de Radu Nicosevici & GPT. Opiniile exprimate aparțin autorilor și nu reflectă în mod necesar poziția editorială a publicației Cluj24.ro. Analiza se bazează pe date și informații provenite din surse internaționale și instituționale (Financial Times, Reuters, OECD, Comisia Europeană, Eurostat, după caz), integrate în text și menționate la...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Continue Reading