Connect with us

ACTUALITATE

Un ultim apel al lui Merkel pentru a-l vota pe Laschet, pentru ''viitorul'' Germaniei

Publicat

Angela Merkel a lansat sâmbătă un apel pentru a-l vota pe conservatorul Armin Laschet, în numele "viitorului" Germaniei, în ultimul său miting din ajunul unor alegeri ce vor întoarce pagina celor 16 ani când ea s-a aflat la putere, relatează France Presse.

"Este vorba despre viitorul vostru, viitorul copiilor voştri şi viitorul părinţilor lor şi numai la fiecare patru ani aveţi ocazia să decideţi la nivel federal cine ar trebui să modeleze acel viitor pentru voi la Berlin", a declarat cancelarul la un miting la Aachen alături de candidatul creştin-democrat, devansat uşor în sondaje de social-democratul Olaf Scholz.

Pentru ultimul său miting în calitate de cancelar, Merkel, care nu a reuşit să-şi pregătească succesiunea, nu a scutit niciun efort pentru a permite candidatului impopular creştin-democrat să ajungă din urmă.

"Trebuie luate deciziile corecte, asta este ceea ce contează pentru voi mâine, pentru că este ţara voastră şi decideţi viitorul vostru guvern" care va trebui să asigure "prosperitate, securitate şi pace", a subliniat lidera.

"Lumea se schimbă foarte repede şi, prin urmare, Armin Laschet are încă multe de făcut în calitate de cancelar federal", a spus ea.

"Nu înseamnă că trebuie să fii creştin pentru a vota CDU (Uniunea Creştin-Democrată), ci este o viziune a umanităţii ce are încredere în oameni şi care respectă întotdeauna oamenii şi diferenţele lor", a explicat cancelarul.

"Armin Laschet a demonstrat de-a lungul vieţii sale politice că poate realiza acest lucru, nu doar în teorie, ci cu pasiune şi angajament", a asigurat ea, descriind un lider capabil "să construiască punţi între oameni" şi să le accepte "diferenţele".

Fostul jurnalist în vârstă de 60 de ani "a învăţat politica de la zero şi conduce acest land Renania de Nord-Westfalia ca un stat federal prosper", l-a lăudat şefa guvernului german, care până la formarea noului executiv rămâne în funcţie.

Cancelarul, în vârstă de 67 de ani, se va retrage apoi din viaţa politică, popularitatea sa fiind încă la zenit în ciuda unui bilanţ mixt.AGERPRES

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

Botoșani: Zeci de lebede care iernează pe malul Prutului, hrănite de localnici cu boabe de porumb

Publicat

botoșani: zeci de lebede care iernează pe malul prutului, hrănite

Publicitate

Zeci de lebede care iernează pe râul Prut sunt hrănite de localnici cu boabe de porumb, pentru a fi ajutate să depășească perioada de iarnă în care își găsesc mai greu de mâncare.

Păsările au fost observate pe malul Prutului, pe raza comunei Hudești, de niște muncitori dintr-o balastieră. Aceștia au sunat la Primărie, iar autoritățile locale au decis să hrănească lebedele cu cereale adunate de la fermieri.

‘Sâmbătă, am primit un...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Botoșani: Munca la negru, sancționată dur. Controale ITM și amenzi de sute de mii de lei în ianuarie

Publicat

itminspectia muncii.webp.webp

Publicitate

În cursul lunii ianuarie, în domeniul relațiilor de muncă, au fost efectuate 79 controale. Au fost dispuse 86 măsuri pentru remedierea deficiențelor constatate, au fost aplicate 9 sancţiuni contravenționale, din care un avertisment și 8 amenzi, în valoare de 344.000 lei.

In cadrul acestor controale efectuate, au fost depistate 8 persoane desfășurându-și activitatea fără întocmirea contractului individual de muncă în formă scrisă, motiv pentru...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Ziua Lecturii, la Memorialul Ipotești

Publicat

ziua lecturii, la memorialul ipotești

Publicitate

Memorialul Ipotești – Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu” anunță organizarea Zilei Naționale a Lecturii – ediția 2026 într-un format nou, dedicat lecturii din opera unui scriitor reprezentativ al literaturii române. Evenimentul se va desfășura în perioada 12–13 februarie 2026 și se adresează în special elevilor și cadrelor didactice. Pentru ediția din acest an, organizatorii propun genericul „Sfert de...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

FOTO: Deformarea severă a coloanei vertebrale îi amenință viitorul. Cu un simplu SMS, Andreea poate ajunge la operația vitală

Publicat

foto: deformarea severă a coloanei vertebrale îi amenință viitorul. cu

Publicitate

La doar 14 ani și jumătate, Andreea Staicu trăiește o realitate pe care niciun copil nu ar trebui să o cunoască. În loc de o copilărie lipsită de griji, viața ei este marcată de durere, restricții și teama constantă că, fără ajutor urgent, boala de care suferă îi poate afecta definitiv viitorul.

Andreea a fost diagnosticată încă de la o vârstă fragedă cu scolioză. În ciuda tuturor tratamentelor urmate ani la rând – kinetoterapie,...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe