Connect with us

EVENIMENT

Unde s-a putut ascunde o copilă ca să fugă din țară - FOTO

Publicat

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au descoperit, ascunsă într-un microbuz, în locul destinat pentru odihnă al şoferului, o tânără, în vârstă de 17 ani, din România. Aceasta încerca astfel să iasă ilegal din țară deoarece nu avea document de călătorie şi nici acordul părinţilor.

La Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II  s-a prezentat, sâmbătă seara, pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean român, în vârstă 32 de ani, conducând  un microbuz, înmatriculat în România, având ca pasageri opt cetăţeni români.

La controlul de frontieră a fost descoperită, ascunsă în spatele banchetelor, în locul destinat șoferului pentru odihnă, o tânără.

Deoarece nu avea documente asupra ei, în baza declaraţiei verbale, poliţiştii de frontieră au efectuat verificări şi au stabilit că persoana este cetăţean român minor, în vârstă de 17 ani.

La cercetări, şoferul mijlocului de transport a declarat că tânăra nu are documente de identitate şi nici procură notarială din partea părinţilor, iar aceasta a recurs la această metodă deoarece voia să ajungă în Germania împreună cu prietenul ei, un cetăţean român în vârstă de 20 de ani, care era pasager în acelaşi microbuz.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat pentru șofer și prietenul tinerei, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie luate măsurile legale care se impun.

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

CFR Cluj obține calificarea în sferturile Cupei României după un egal tensionat în Gruia

Publicat

cfr cluj rapid cupa romaniei foto andrea szilagyi4 scaled.jpeg






CFR Cluj s-a calificat în sferturile de finală ale Cupei României după remiza 1-1 obținută pe teren propriu, într-un meci tensionat disputat în Gruia.

Deținătoarea trofeului a abordat partida într-o formulă schimbată și a preferat un joc precaut, într-o primă repriză săracă în ocazii, încheiată fără gol.

După pauză, ritmul a crescut ușor, iar momentul decisiv a venit în minutul 66,...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Stadiul pentru implementarea reformei privind îmbunătățirea guvernanței corporative a întreprinderilor, analizat de Guvern

Publicat

pensii private obligatorii: ce sume s au adunat în conturile românilor

Stadiul pentru implementarea reformei privind îmbunătățirea guvernanței corporative a întreprinderilor publice, precum și a țintelor și jaloanelor din acest domeniu aferente cererilor de plată 3, 4 și 5 din Planul Național de Redresare și Reformă (PNRR) au fost analizate marți în cadrul Comitetului interministerial coordonat de viceprim-ministrul Oana Gheorghiu.

Potrivit unui comunicat al Guvernului, reprezentanții ministerelor au prezentat informații actualizate cu privire la...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

ADR Nord-Vest își construiește sediul de vis la Cluj. Cine a câștigat concursul de arhitectură

Publicat

arn nord vest.jpeg






Agenția de Dezvoltare Regională (ADR) Nord-Vest își va ridica un nou sediu în Cluj-Napoca, proiectul fiind câștigat de STUDIO 82 S.R.L. în urma concursului de soluții organizat de Ordinul Arhitecților din România, în parteneriat cu Filiala Teritorială Transilvania a OAR.

Jurizarea proiectelor s-a desfășurat între 6 și 9 februarie 2026, iar rezultatele au fost anunțate oficial marți, 10 februarie. Noul sediu...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Atenționare pentru cumpărătorii online: De ce să te ferești de site-urile care doar par din România. Nu te baza pe terminația ”ro”

Publicat

atenționare pentru cumpărătorii online: de ce să te ferești de

Atenționare pentru cumpărătorii online: Centrul European al Consumatorilor din România (ECC România) avertizează cumpărătorii să fie extrem de atenți atunci când fac achiziții online, chiar și de pe site-uri cu extensia „.ro”, deoarece multe dintre acestea creează doar impresia că aparțin unor comercianți din România.

Reprezentanții ECC subliniază că achizițiile online necesită verificări minime, dar esențiale, pentru a preveni situații neplăcute, precum produse...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe