Connect with us

ACTUALITATE

Unele dintre cele mai emblematice rochii ale actriţei Marilyn Monroe, vândute la licitaţie

Publicat

Sursa foto: Julien's Auctions / Facebook

Unele dintre cele mai emblematice rochii purtate de actriţa americană Marilyn Monroe pe parcursul carierei sale au fost vândute cu o sumă totală de peste 800.000 de dolari la o licitaţie organizată vineri de casa Julien's Auctions în Beverly Hills, informează Daily Mail şi Press Association.

O ţinută spectaculoasă, alcătuită dintr-o bluză din mătase neagră şi o fustă amplă cu imprimeuri florale, pe care vedeta hollywoodiană a purtat-o în comedia "There's No Business Like Show Business" (1954), a fost vândută cu 280.000 de dolari.

Această ţinută s-a aflat printre cele 115 loturi puse în vânzare în cadrul licitaţiei.

O altă rochie a vedetei, lungă şi confecţionată din mătase roşie cu paiete, pe care Marilyn Monroe a purtat-o în filmul "Gentlemen Prefer Blondes" (1953), a fost achiziţionată contra sumei de 250.000 de dolari.

O rochie galbenă de epocă, pe care celebra actriţă a purtat-o în scena finală a dramei din 1954 "River Of No Return", a fost vândută cu 175.000 de dolari.

O rochie de cocktail neagră, despre care se crede că ar fi aceeaşi pe care vedeta a îmbrăcat-o în iulie 1958 la conferinţa de presă organizată pentru a promova filmul "Some Like It Hot", a fost tranzacţionată cu 100.000 de dolari.

Marilyn Monroe avea vârsta de 36 de ani în momentul în care a murit în urma unei supradoze de medicamente în reşedinţa ei din Los Angeles, în 1962. Ea a rămas până în zilele noastre una dintre cele mai cunoscute vedete de cinema.

Printre celelalte obiecte vândute vineri în Beverly Hills de casa Julien's Auctions s-au mai aflat un scaun sculptat în stil italian, folosit de vedetă în timpul ultimului ei pictorial, realizat în iulie 1962.

Acel scaun s-a vândut cu peste 80.000 de dolari.

O canapea maro cu dungi verzi folosită de psihiatrul legendarei actriţe, Ralph Greenson, în perioada în care a tratat-o pe artistă, s-a vândut cu 11.250 de dolari, depăşind cu mult estimările specialiştilor (1.000 de dolari).

Colecţia a inclus 115 obiecte şi toate şi-au găsit cumpărători.

Deşi preţurile de vânzare au fost destul de ridicate, ele nu s-au apropiat însă de recordul absolut deţinut de un articol vestimentar care i-a aparţinut actriţei Marilyn Monroe.

În 2016, casa Julien's Auctions a vândut cu 4,8 milioane de dolari rochia pe care Marilyn Monroe a purtat-o atunci când i-a cântat "Happy Birthday Mr. President" preşedintelui american John F. Kennedy, pe 19 mai 1962, în cadrul unui eveniment organizat la Madison Square Garden din New York. AGERPRES

 

 

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

VIDEO Violența școlară nu rămâne ascunsă: 179 de activități preventive în județul Botoșani

Publicat

video violența școlară nu rămâne ascunsă: 179 de activități preventive

Publicitate

Sub semnul Zilei Internaționale a Nonviolenței în Școli, marcată în fiecare an la 30 ianuarie, în această săptămână polițiștii Biroului Siguranța Școlară au desfășurat în mod deosebit activități privind prevenirea și combaterea oricăror acte de violență în unitățile de învățământ.

 

În perioada 26 – 30 ianuarie, polițiștii cu responsabilități pe linia siguranței școlare din întregul județ au intensificat desfășurarea...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Rata șomajului în Botoșani în decembrie 2025: 3,71%, ușor în creștere

Publicat

rata şomajului înregistrat în evidenţele ajofm botoșani în luna februarie 2025

Publicitate

La sfârșitul lunii decembrie 2025, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Botoșani erau înregistrați 4.078 șomeri (din care 1.750 femei), rata șomajului fiind de 3,71% în creștere ușoară față de luna noiembrie cu 0,05 pp.

Din totalul de 4.078 persoane înregistrate în evidențele AJOFM Botoșani, 787 erau beneficiari de indemnizaţie de şomaj, iar 3.291 erau șomeri neindemnizați. În ceea ce privește mediul de...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Botoșani, implicat în construirea unei strategii regionale de dezvoltare și reziliență

Publicat

botoșani, implicat în construirea unei strategii regionale de dezvoltare și

Publicitate

Joi, municipiul Siret a găzduit o întâlnire de lucru dedicată cooperării regionale, organizată în cadrul misiunii Băncii Mondiale în Regiunea Nord-Est. Evenimentul a reunit factori de decizie și experți interesați de consolidarea dezvoltării regionale și de creșterea competitivității economice.

La discuții au participat reprezentanți ai Consiliului Județean Botoșani, alături de reprezentanți ai Agenției pentru Dezvoltare Regională Nord-Est,...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Acțiune de control la Botoșani pentru prevenirea muncii și șederii ilegale a străinilor

Publicat

acțiune de control la botoșani pentru prevenirea muncii și șederii

Publicitate

Respectarea legislației în domeniul muncii și al șederii străinilor reprezintă o prioritate constantă pentru autorități, iar acțiunile preventive desfășurate contribuie la menținerea unui climat de legalitate și siguranță.

 

Joi, 29 ianuarie a.c., a fost desfășurată o acțiune de control pentru prevenirea și combaterea muncii și a șederii ilegale a străinilor, la două societăți comerciale situate pe raza Municipiului Botoșani.

 

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe