EVENIMENT
Ungaria consolidează gardurile la frontiera cu Serbia şi construieşte altele la cea cu Croaţia
Guvernul ungar a anunţat sâmbătă consolidarea măsurilor de securitate la frontierele cu Serbia şi Croaţia, după ce a constatat o creştere a numărului migranţilor care vin în Europa pe ruta balcanică, relatează agenţiile DPA şi EFE.
Conform unui decret emis de premierul Viktor Orban, vor fi efectuate lucrări pentru a creşte înălţimea gardurilor care în timpul valului migrator masiv din anul 2015 au fost amenajate de-a lungul graniţei cu Serbia pe o lungime de 150 de kilometri şi vor fi ridicate noi garduri pe porţiunea de graniţă cu Croaţia, în zona parcului naţional Duna-Dráva.
Peste 100.000 de migranţi au venit de la începutul anului pe ruta balcanică, a declarat ministrul ungar de externe, Peter Szijjártó.
Ungaria consolidează gardurile la frontiera cu Serbia şi construieşte altele la cea cu Croaţia: patrule de "vânătoare de frontieră"
Poliţia ungară a anunţat cu o zi în urmă că a început să recruteze patrule de "vânătoare de frontieră" pentru a le desfăşura la graniţa sudică a Ungariei împotriva migraţiei ilegale, efectivele totale ale acestor patrule urmând să ajungă la 2.200 de agenţi.
La rândul său, ministrul ungar al apărării, Kristof Szalay-Bobrovniczky, a promis duminică o creştere a salariilor militarilor, poliţiştilor şi ale membrilor noilor patrule menţionate, consemnează agenţia MTI.
Anunţul Budapestei despre sporirea măsurilor de protecţie la graniţe survine la o zi după ce noul guvern sloven de centru-stânga, condus de liberalul proeuropean Robert Golob, a anunţat că a început demontarea gardului ridicat în anul 2015 la frontiera Sloveniei cu Croaţia de către fostul guvern condus de conservatorul Janez Jansa, care a fost un aliat al lui Viktor Orban.
Respingerea migranţilor este una dintre măsurile pentru care Comisia Europeană acuză Ungaria de încălcarea statului de drept.AGERPRES
EVENIMENT
Cum va fi vremea vineri, 13 februarie, în județul Cluj. În orașe și municipii și în comunele din jurul municipiului Cluj-Napoca
Vineri, 13 februarie, în județul Cluj — inclusiv în Cluj-Napoca, Huedin, Turda, Câmpia Turzii, Gherla, Dej și comunele limitrofe Florești, Baciu, Apahida, Chinteni și Feleacu — vremea va fi relativ blândă pentru această perioadă a anului, cu temperaturi pozitive în timpul zilei și fără fenomene extreme majore.
Temperatură și condiții
Maxime ziua: în jur de +9…+11 °C.
Minime noaptea: în jur de...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
13 februarie: Ziua Mondială a Radioului. Importanța sa în comunicare, mai ales în caz de dezastre
Ziua mondială a radioului, sărbătorită la data de 13 februarie, marchează prima emisie a postului de radio al Naţiunilor Unite, în 1946.
Această zi a fost proclamată în 2011 de statele membre ale Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură (UNESCO) și adoptată de Adunarea Generală a Națiunilor Unite (A/RES/67/124) în 2012.
România a început să marcheze oficial Ziua Mondială a Radioului în 2012, prin inițiative organizate de Societatea Română...
Citește mai mult pe Alba24.ro
Ziua de 13 februarie vine cu o energie intensă, marcată de dorința de claritate în relații și decizii curajoase în plan profesional. Este un moment bun pentru a încheia socoteli vechi și pentru a face loc unor începuturi promițătoare.
Iată ce rezervă astrele fiecărei zodii:
Berbec
Ai parte de o zi dinamică, cu multe solicitări la locul de muncă. Evită reacțiile impulsive, mai ales în discuțiile cu...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Primăria Cluj-Napoca se află în termenul de preaviz în vederea denunțării unilaterale a contractului centurii metropolitane
Primăria Cluj-Napoca a făcut noi precizări legate de problema centurii metropolitane, precizând că în 24 februarie expiră termenul de 10 zile lucrătoare acordat asocierii în vederea clarificării situației, după care va urma denunțarea unilaterală a contractului.
”În data de 6 februarie 2026, Primăria Cluj-Napoca a notificat liderul asocierii DIMEX-2000 COMPANY / HYDROSTROY AD / INTEGRAL INŽENJERING A.D....
Citește mai mult pe Cluj24.ro
