Connect with us

ACTUALITATE

Ungaria va ridica majoritatea restricţiilor COVID-19 în acest weekend

Publicat

Ungaria va ridica în acest weekend, majoritatea restricţiilor COVID-19, inclusiv cele pe timp de noapte. Suspendarea măsurilor vine odată cu atingerea pragului de 5 milioane de persoane vaccinate, a anunţat, vineri, premierul Viktor Orban.

Premierul ungar a declarat, la postul public de radio, că va fi eliminată măsura purtării măştilor în public, iar în aer liber vor fi permise adunări de până la 500 de persoane. Evenimentele în spaţii închise vor fi permise doar persoanelor cu adeverinţe de vaccinare.

„Aceasta înseamnă că am învins al treilea val al pandemiei", a spus Orban, citat de Reuters.

Singura țară din UE care a utilizat vaccinuri rusești și chinezești

Ungaria este singura ţară din UE care a aprobat şi utilizat vaccinuri ruseşti şi chinezeşti, în cantităţi mari, înainte ca Agenţia Europeană a Medicamentului să le examineze sau să le aprobe.

Acest lucru a permis Ungariei să atingă una dintre cele mai mari rate de inoculare ale UE, 50% din populaţia sa de aproximativ 10 milioane având deja vaccinată cu cel puţin o doză.

Cele mai multe zone ale industriei de servicii sunt deja deschise: respectiv hoteluri, restaurante, spa-uri, teatre, cinematografe şi săli de sport.

Economia a scăzut cu 5% anul trecut

Economia a scăzut cu 5% anul trecut, iar Orban, care se confruntă cu alegeri în 2022, a declarat că PIB-ul din acest an ar putea fi mai mare decât proiecţia actuală a guvernului, de 4,3%.

Pe de altă parte, România îşi propune să atingă pragul de 5 milioane de persoane vaccinate la 1 iunie. În ţara noastră sunt aşteptate noi relaxări pe 1 iunie, 1 iulie şi 1 august. Din 15 mai s-a eliminat purtarea măştii în exterior şi s-au eliminat restricţiile de circulaţie de noapte.

sursa: mediafax.ro

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

Fotbal: FC Botoșani – Oțelul Galați 0-0, în Superligă

Publicat

fotbal: fc botoșani – oțelul galați 0 0, în superligă

Publicitate

FC Botoșani a terminat la egalitate cu Oțelul Galați, 0-0, luni seara, pe Stadionul Municipal din Botoșani, în ultimul meci din etapa a 24-a a Superligii de fotbal.

Gazdele au dominat autoritar jocul, dar au fost lipsite de inspirație în fața porții.

Cele mai mari ocazii au fost ratate de Mikola Kovtaliuk (53), care a reluat din apropiere pe lângă poartă, și de Zoran Mitrov (65), care a trimis în bară din interiorul careului.

Mihai Bordeianu (80) a...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Incendiu la Ștefănești! O femeie de 95 de ani a suferit arsuri și fiul acesteia, de 75 de ani, s-a intoxicat cu fum

Publicat

incendiu la Ștefănești! o femeie de 95 de ani a

Publicitate

Două persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui incendiu izbucnit în locuința lor. Bunurile din două camere au fost cuprinse de flăcări, cel mai probabil, din cauza unei sobe supraîncălzite. În momentul producerii incendiului, în interiorul casei se aflau o femeie în vârstă de 95 de ani și fiul acesteia, în vârstă de 75 de ani. S-a întâmplat în această seară, în orașul Ștefănești.

La fața locului au intervenit, în cel...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Botoșani: „Lacrimi de Luceafăr” revine pe scenă, la cererea publicului

Publicat

botoșani: „lacrimi de luceafăr” revine pe scenă, la cererea publicului

Publicitate

Succesul de care s-a bucurat spectacolul „Lacrimi de Luceafăr” aduce o nouă reprezentație, programată luni, 9 februarie 2026, de la ora 18:30, pe scena Teatrului „Mihai Eminescu” din Botoșani.

Spectacolul este realizat după scenariul și în regia Silviei Răileanu, cu participarea Orchestrei Filarmonicii Botoșani, în colaborare cu Teatrul „Mihai Eminescu” Botoșani.

Distribuție artistică:

  • Scenariu și regie: Răileanu Silvia

  • Dirijor cor:...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

AVERTISMENT: Mesaje false despre „rovinietă” circulă în numele CNAIR

Publicat

avertisment: mesaje false despre „rovinietă” circulă în numele cnair

Publicitate

Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Iași avertizează șoferii cu privire la apariția unor mesaje false care pretind că sunt transmise în numele „Rovinietei” sau al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

Potrivit informațiilor oficiale, aceste mesaje solicită plata urgentă a unei presupuse „taxe de drum restante”, invocând amenințări precum amenzi sau chiar confiscarea vehiculului. Reprezentanții...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe