EVENIMENT
Uniunea Europeană și-ar putea extinde granițele. Planul ambițios al cancelarului Olaf Scholz
După retragerea Marii Britanii, unii lideri ai continentului au planuri mari pentru viitorul UE. Uniunea Europeană și-ar putea extinde granițele în viitorul nu foarte îndepărtat. Cancelarul Olaf Scholz și-a prezentat viziunea ambițioasă în cadrul unei reuniuni a social – democraților.
Olaf Scholz vrea ca Uniunea Europeană să își extindă granițele
După Brexit, Uniunea Europeană și-a pierdut unul dintre cei mai importanți membri, însă unii lideri au planuri mari pentru viitorul UE. Prezent recent la o reuniune a social – democraților europeni, cancelarul german Olaf Scholz a punctat, din nou, importanța extinderii granițelor, susținând că doar în acest mod blocul comunitar va fi capabil să își exercite mai bine influența în afacerile globale.
De fapt, această temă a ajuns să fie printre cele...
Citește mai mult pe impact.ro
EVENIMENT
VIDEO FOTO. Mii de persoane în Piața Unirii, de Revelion 2026. Concerte și spectacol de drone și lumini
Mii de persoane, printre care nulți lucrători asiatici, au asistat în noaptea de miercuri spre joi la programul de Revelion organizat în Piața Unirii din Cluj-Napoca.
Înainte de miezul nopții, pe scenă a urcat trupa clujeană Hara, concert urmat de spectacolul de drone și lumini, pe cerul Clujului fiind proiectat mesajul ”La mulți ani 2026”.
După show a urmat concertul trupei Score Band.
La mulți ani 2026! LIVE VIDEO: Revelion în Piața Cetății din Alba Iulia. Municipalitatea a organizat, ca în fiecare an, un foc de artificii în noaptea de Revelion, în Cetatea Alba Carolina.
Din zona Palatului Copiilor este lansat un foc de artificii exact la ora 00:00. Ca de obicei, focul de artificii este acompaniat de o coloană sonoră.
De asemenea, cei care vor fi prezenți de Revelion în Cetate vor putea primi din partea Primăriei un calendar pe 2026.
La eveniment participă...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
LIVE VIDEO. Revelion la Cluj-Napoca. Concerte și spectacol de drone și lumini în Piața Unirii
Mii de clujeni participă miercuri noaptea la programul de Revelion pregătit de Primăria Cluj-Napoca în Piața Unirii.
Programul a debutat la ora 22:00 cu grupul vocal de pop-operă Anatholis. Formația îmbină tehnica muzicii clasice cu influențe moderne de pop și crossover, fiind apreciată pentru armoniile vocale puternice și interpretările spectaculoase.
De la 23:00, pe scenă a urcat trupa Hara, una dintre cele...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Programul autobuzului A1 spre Aeroportul Cluj, corelat cu orele de sosire ale avioanelor. Clujenii au noi propuneri pentru CTP
Compania de Transport Public (CTP) Cluj-Napoca anunță că, din 5 ianuarie 2026, mijloacele de transport ce deservesc linia de autobuz A1 vor circula după un program experimental care va fi diferit pe zile și adaptat fluxului și orelor de sosire a zborurilor pe Aeroportul International ”Avram Iancu”, care variază de la o zi la alta.
Scopul acestui demers este facilitarea unui transfer rapid, predictibil și...
Citește mai mult pe Cluj24.ro


