ACTUALITATE
Universităţile, procent de vaccinare a personalului peste media de 60% din învăţământ
Universităţile au înregistrat un procent de vaccinare anti-COVID peste media sistemului de învăţământ, a declarat, duminică, ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, care a adăugat că, în locul obligativităţii imunizării, preferă organizarea de centre şi promovarea importanţei şi necesităţii vaccinării în rândul personalului angajat în sistem.
"Universităţile au înregistrat un procent de vaccinare peste media, deja, cea mai ridicată a sistemului de învăţământ, 60% din personalul didactic auxiliar, didactic neauxiliar şi nedidactic, vaccinat.
Faţă de acest procent, universităţile au un procent şi mai mare. Preferăm să organizăm centre de vaccinare şi să promovăm importanţa şi necesitatea vaccinării în raport cu obligativitatea vaccinării. Nu cred că este normal să impunem această condiţie, începând cu elevii şi studenţii.
Avem alte persoane, angajaţi din sistemul de învăţământ, din sistemul de sănătate, care trebuie să se vaccineze pentru a da un exemplu elevilor şi studenţilor", a afirmat Cîmpeanu, într-o conferinţă de presă, organizată cu prilejul examenului de admitere la Universitatea de Medicină şi Farmacie "Carol Davila".
Rectorul UMF, Viorel Jinga, a precizat că la această universitate 89% dintre studenţi sunt vaccinaţi.
"Sigur că o să-i lămurim pe ceilalţi, poate până începe anul şcolar, anul universitar. Chiar şi celor de aici (candidaţilor la admiterea la UMFCD - n.r.) le-am pus un anunţ, dacă vor, alături este centrul de vaccinare, după ce-şi termină examenul să treacă pe acolo ", a declarat Jinga.
Din toamnă, cursurile se vor desfășura cu prezență fizică
El a amintit că, potrivit celei mai recente decizii a Senatului universităţii, cursurile se vor desfăşura din toamnă cu prezenţă fizică, faţă în faţă.
"Evident, dacă apar alte modificări epidemiologice, vom lua, la momentul respectiv, o altă decizie, dacă va fi cazul. În general, la Consiliul Naţional al Rectorilor s-a mers pe ideea ca toate universităţile să încerce cât mai mult să îşi desfăşoare activitatea cu prezenţă fizică a studenţilor, începând cu 1 octombrie sau cu data la care începe anul universitar în universitatea respectivă", a explicat Viorel Jinga. Agerpres
ACTUALITATE
Ziua Națională a Lecturii, sărbătorită la Școala Gimnazială Nr. 2 „Tudor Vladimirescu” Albești prin lectură, recomandări de carte și discuții despre puterea cititului
Elevii și cadrele didactice de la Școala Gimnazială Nr. 2 „Tudor Vladimirescu” din Albești au marcat astăzi, 15 februarie, Ziua Națională a Lecturii printr-o serie de activități dedicate cărții și formării gustului pentru citit.
Evenimentul a adus lectura în centrul atenției, reamintind rolul esențial pe care cititul îl are în dezvoltarea personală a copiilor și în parcursul lor școlar.
În sălile de clasă au avut loc momente de...
Citește mai mult pe Botosani24.ro
ACTUALITATE
„Ziua plăcintelor și a prăjiturilor” la Bașeu-Hudești: Masă pentru credincioși și ajutor pentru bătrânii singuri, după slujba de duminică
Comunitatea din Bașeu-Hudești a trăit duminică, 15 februarie 2026, un moment de credință, solidaritate și apropiere sufletească, în jurul unui eveniment devenit deja tradiție locală.
După Sfânta Liturghie oficiată la Parohia „Sfântul Mare Mucenic Pantelimon”, părintele Pușcașu Ioan, inițiatorul și organizatorul acțiunii, i-a adunat pe credincioși la „Ziua plăcintelor și a prăjiturilor”, manifestare dedicată Lăsatului secului de...
Citește mai mult pe Botosani24.ro
ACTUALITATE
Salvare emoționantă chiar și pentru pompieri la Costești: Cățel scos după o săptămână dintr-un cămin adânc de pompierii din Botoșani
Un cățel flămând, speriat și fără nicio șansă de a ieși singur a fost salvat de pompierii botoșăneni după ce a rămas blocat, timp de cel puțin o săptămână, într-un cămin de apă adânc de peste doi metri.
Întâmplarea s-a petrecut ieri, pe un câmp din localitatea Costești, acolo unde o tânără care mergea zilnic să-l hrănească l-a auzit plângând și a încercat, fără succes, să-l scoată singură la suprafață. Realizând că nu...
Citește mai mult pe Botosani24.ro
ACTUALITATE
Razie de amploare în Botoșani: Aproape 800 de persoane legitimate și amenzi de peste 126.000 de lei aplicate într-o singură noapte
Polițiștii botoșăneni au desfășurat, în noaptea de 14 spre 15 februarie 2026, o amplă acțiune de tip razie în municipiul Botoșani și în zonele arondate Secțiilor de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani și nr. 3 Hlipiceni.
La acțiune au participat polițiști din cadrul Poliției Municipiului Botoșani, polițiști rutieri, efective ale subunităților de poliție, precum și jandarmi, scopul intervenției fiind prevenirea faptelor antisociale și...
Citește mai mult pe Botosani24.ro
