Connect with us

ACTUALITATE

UNTRR solictă introducerea ”formularului de localizare a pasagerilor”pentru toate persoanele străine care intră pe teritoriul României

Publicat

tiruri

Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) solicită autorităţilor române introducerea „formularului de localizare a pasagerilor”, pentru o mai bună monitorizare a activităţii transportatorilor şi conducătorilor auto străini pe teritoriul României.

„UNTRR solicită Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, Ministerului Sănătăţii şi Ministerului Finanţelor introducerea în România a „formularului de localizare a pasagerilor”, în format online, pentru a se asigura o trasabilitate a tuturor cetăţenilor străini, inclusiv a conducătorilor auto care intră pe teritoriul naţional sau se află în tranzit. Această măsură va permite monitorizarea, mai eficientă, a activităţii transportatorilor străini/conducătorilor auto străini pe teritoriul României, atât pentru acest moment unic care reprezintă o provocare sanitară pe termen scurt şi mediu, dar nu numai”, se arată într-un comunicat al transportatorilor remis vineri AGERPRES.

În contextul pandemiei de COVID-19, unele state au introdus formulare online pe care toate persoanele, inclusiv conducătorii auto profesionişti, trebuie să le completeze înainte de a intra în respectivele ţări.

Potrivit sursei citate, formularul se solicită în următoarele state: Grecia: Passenger Locator Form – acest formular trebuie completat de către toate persoanele, inclusiv conducătorii auto, şi este considerat un document necesar pentru intrarea pe teritoriul Greciei, pe orice cale de acces (https://travel.gov.gr/#/); Belgia: Passenger Locator Form – toate persoanele care călătoresc în Belgia trebuie să completeze acest formular înainte de a intra în ţară, iar conducătorii auto trebuie să completeze acest formular dacă stau mai mult de 48 de ore pe teritoriul Belgiei (https://travel.info-coronavirus.be/public-health-passenger-locator-form).

De asemenea, formularul se mai solicită în Marea Britanie: UK Passenger Contact Locator – toţi cetăţenii care intră în Marea Britanie trebuie să completeze acest formular cu cel mult 72 de ore înainte de a intra în ţară. Conducătorii auto trebuie, de asemenea, să completeze acest formular: https://www.gov.uk/provide-journey-contact-details-before-travel-uk; Germania: Digital Registration on Entry – acest formular se completează de către toate persoanele, inclusiv conducătorii auto, care s-au aflat într-o „zonă care prezintă motive de îngrijorare” în ultimele 10 zile înainte de la intrarea pe teritoriul Germaniei (https://www.einreiseanmeldung.de/#/); Austria: Pre-Travel Clearance Form – persoanele care intenţionează să călătorească în Austria trebuie să completeze acest formular, conducătorii auto sunt scutiţi de la această obligativitate (https://www.formularservice.gv.at/site/fsrv/user/formular.aspx?pid=15dd7f9c98c24952828eb414c8884f1a&pn=Bfd027cf662624276a5ca9a9b970bcdf9&lang=en).

UNTRR precizează că Italia şi Franţa au introdus, în schimb, declaraţia pe proprie răspundere, care trebuie completată de toate persoanele care intenţionează să călătorească în aceste ţari, inclusiv conducătorii auto.

În contextul monitorizării transporturilor rutiere de marfă, Ungaria a introdus, începând cu 1 ianuarie 2021, Sistemul electronic de preînregistrare a autorizaţiilor auto – BIREG, pentru a asigura trasabilitatea şi controlul utilizării legale a autorizaţiilor auto bilaterale/terţa ţară şi multilaterale CEMT. În prezent, firmele de transport rutier care operează exclusiv sub licenţa comunitară UE nu trebuie să se înregistreze, cu excepţia celor care efectuează pe teritoriul Ungariei operaţiuni de cabotaj sau operaţiuni de transport cu autorizaţii CEMT.

În acest context, UNTRR consideră necesar ca autorităţile române să adopte măsuri similare celorlalte State Membre UE şi solicită autorităţilor introducerea în România a „Formularului de Localizare a Pasagerilor” pentru toate persoanele străine care intră pe teritoriul naţional, inclusiv pentru conducătorii auto străini care operează transporturi rutiere pe teritoriul României.

Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) este o organizaţie profesională şi patronală fondată în 1990, înregistrând de la înfiinţare până în prezent peste 16.000 de firme înscrise – operatori care efectuează transporturi interne şi internaţionale de marfă şi persoane.AGERPRES

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

FOTO Ziua Porților Deschise la Detașamentul de Pompieri Botoșani: O zi a curajului și a bucuriei alături de comunitate

Publicat

foto ziua porților deschise la detașamentul de pompieri botoșani: o

Publicitate

Astăzi, 13 septembrie, de Ziua Pompierilor din România și cu ocazia inaugurării noului sediu al ISU Botoșani, porțile Detașamentului de Pompieri Botoșani s-au deschis pentru comunitate. Evenimentul a adunat sute de botoșăneni care au dorit să cunoască îndeaproape lumea salvatorilor și să trăiască, pentru câteva ore, emoția unei meserii în care curajul și solidaritatea sunt esențiale.

 

Experiențe de neuitat pentru copii

 

Cei mici au fost…

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Plafonarea adaosului comercial pentru alimentele de bază. Guvernul nu prelungește măsura, din octombrie

Publicat

plafonarea adaosului comercial pentru alimentele de bază. guvernul nu prelungește

Publicitate

Plafonarea adaosului comercial pentru alimentele de bază: măsura ar urma să nu mai fie prelungită, din octombrie. Adică prețurile la mai multe alimente ar putea crește.

Informația a fost prezentată inițial de președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, pe rețelele de socializare.

Acesta s-a referit sâmbătă, într-o postare pe Facebook, despre ”zvonuri” privind faptul că ”plafonarea adaosului comercial în cazul alimentelor de bază,…

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

FOTO: A fost inaugurat noul sediu al ISU Botoșani și al Detașamentului de Pompieri Botoșani

Publicat

foto: a fost inaugurat noul sediu al isu botoșani și

Publicitate

Astăzi, 13 septembrie, a fost inaugurat noul sediu al ISU Botoșani și al Detașamentului de Pompieri Botoșani. Acest moment important marchează finalizarea unei investiții esențiale pentru siguranța comunității și pentru îmbunătățirea condițiilor de muncă ale salvatorilor.

 

Proiectul face parte din programul „Îmbunătățirea managementului riscurilor de dezastre”, finanțat prin acordul de împrumut dintre România și Banca…

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

13 septembrie – Ziua pompierilor

Publicat

13 septembrie – ziua pompierilor

Publicitate

La 13 septembrie 2025 este marcată Ziua pompierilor.

Celebrarea acestei zile la nivel național are rolul de a evidenția la nivel public eroismul pompierilor militari în bătălia din Dealul Spirii împotriva forțelor otomane, pentru apărarea Revoluției de la 1848.

Anul revoluționar 1848, manifestat amplu în Europa, a cuprins deopotrivă și Principatele Române. În Țara Românească, mișcarea revoluționară a început în iunie 1848.

Pentru a…

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe