EVENIMENT
UPDATE. Doi bărbați, reținuți de polițiștii clujeni pentru încălcarea ordinelor de protecție. Revelion după gratii
UPDATE. Arestați preventiv pe 30 de zile
Cei doi bărbați au fost, miercuri, arestați preventiv pe 30 de zile de magistrații Judecătoriei Turda,m respectiv al Judecătoriei Dej, astfel că își vor petrece Revelionul în spatele gratiilor.
Știrea inițială
Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Turda – Biroul Ordine Publică, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Turda, au dispus, marți, în 30 decembrie, reținerea pentru 24 de ore a unui bărbat de 41 de ani, din municipiul Turda, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de încălcarea măsurilor dispuse prin ordin de protecție și amenințare.
În urma cercetărilor efectuate, a rezultat faptul că, în perioada 11 decembrie a.c.– 29 decembrie a.c., bărbatul, împotriva căruia fusese emis un ordin de protecție de către Judecătoria Turda, ar fi încălcat în mod repetat măsurile dispuse prin acesta, contactând telefonic persoana vătămată, respectiv o femeie de 35 de ani și trimițând mesaje, deși avea obligația de a nu lua legătura cu aceasta.
”De asemenea, în mai multe rânduri, bărbatul ar fi adresat amenințări cu acte de violență și cu moartea, atât persoanei vătămate, cât și actualului concubin al acesteia, fapte ce au creat o stare de temere.
Faptele constituie infracțiunile de încălcarea unei măsuri dispuse prin ordin de protecție și amenințare, prevăzute și pedepsite de Codul penal și de legislația specială în vigoare.
În baza probatoriului administrat, polițiștii au dispus reținerea pentru 24 de ore a bărbatului, acesta fiind introdus într-un Centru de Reținere și Arestare Preventivă, urmând a fi prezentat procurorului de caz, în vederea dispunerii altor măsuri preventive.
Cercetările sunt continuate sub coordonarea procurorului, pentru stabilirea întregii activități infracționale”, arată IPJ Cluj.
Alt ordin încălcat
De asemenea, miercuri, 31 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției municipiului Dej – Secția 5 Poliție Rurală Dej, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Dej, au dispus reținerea pentru 24 de ore a unui bărbat de 45 de ani, din localitatea Cășeiu, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de încălcarea ordinului de protecție provizoriu, furt în scop de folosință și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
”În fapt, la data de 28 decembrie a.c., față de bărbat a fost emis un ordin de protecție provizoriu, fără monitorizare electronică, prin care acesta avea obligația de a păstra o distanță minimă de 50 de metri față de persoana vătămată, respectiv o femeie de 49 de ani, reședința acesteia și locul de muncă.
Ulterior, la data de 29 decembrie a.c., în jurul orei 10.00, persoana vătămată a sesizat faptul că bărbatul ar fi încălcat măsurile dispuse prin ordinul de protecție provizoriu și ar fi sustras, prin folosirea unei chei adevărate, autoturismul acesteia, care se afla parcat în fața locuinței din localitatea Cășeiu.
Mașina furată, găsită la Brăila
În urma activităților informativ-operative desfășurate, la data de 30 decembrie a.c., polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Dej au identificat bărbatul, precum și autoturismul sustras, în județul Brăila. În baza unui mandat de aducere, acesta a fost condus la sediul Poliției municipiului Dej, pentru continuarea cercetărilor.
Totodată, s-a stabilit faptul că bărbatul ar fi condus autoturismul respectiv deși avea permisul de conducere anulat.
În baza probatoriului administrat, la data de 31 decembrie a.c., față de bărbat a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, acesta fiind introdus într-un Centru de Reținere și Arestare Preventivă, urmând a fi prezentat magistrașilor în vederea dispunerii altor măsuri preventive”, precizează polițiștii clujeni.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt în scop de folosință, conducerea unui vehicul de către o persoană al cărei permis de conducere a fost anulat și încălcarea ordinului de protecție provizoriu.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
UPDATE. Arestați preventiv pe 30 de zile
Cei doi bărbați au fost, miercuri, arestați preventiv pe 30 de zile de magistrații Judecătoriei Turda,m respectiv al Judecătoriei Dej, astfel că își vor petrece Revelionul în spatele gratiilor.
Știrea inițială
Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Turda – Biroul Ordine Publică, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
VIDEO FOTO. Ochelari revoluționari cu AI pentru nevăzători, dezvoltați la Cluj. Povestea .lumen, start-up-ul care schimbă vieți
Pornit dintr-o experiență personală și dintr-o idee inspirată de tehnologia mașinilor autonome, start-up-ul românesc .lumen (dotlumen) din Cluj-Napoca dezvoltă ochelari inteligenți care ghidează nevăzătorii prin vibrații pe cap, replicând funcționalitatea unui câine-ghid.

Fondată la Cluj-Napoca de Cornel Amariei, compania a trecut prin sute de...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Prognoza meteo ANM pentru următoarele patru săptămâni: Vreme ploioasă la final de februarie și temperaturi în creștere în martie
Meteorologii au publicat prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni. Potrivit ANM, luna martie va începe cu temperaturi apropiate de cele normale pentru această perioadă, iar ulterior, spre jumătatea lunii, valorile termice se vor situa ușor peste cele specifice.
Săptămâna 16 februarie 2026 - 23 februarie 2026
Valorile termice vor fi mai coborâte decât cele specifice pentru această săptămână în regiunile nord-estice, iar în rest vor fi în general apropiate de cele...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Darius Răulea, elev al Liceului German Sebeș, premiul II în cadrul Concursului Internațional „Ocrotiți de Eminescu”, ediția 2026
Darius Răulea, elev al Liceului German Sebeș, a obținut premiul II în cadrul Concursului Internațional „Ocrotiți de Eminescu”, ediția 2026.
La începutul fiecărui an, municipiul Blaj găzduiește Concursul Internațional „Ocrotiți de Eminescu”, o competiție menită să marcheze Ziua Culturii Naționale. Competiția amintită este organizată pe două secțiuni, „Creație” și „Recitare”, în cadrul cărora se întrec cei mai talentați tineri preocupați de arta...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
VIDEO. Traficant de droguri din Turda, prins în Italia. A fost extrădat și băgat după gratii
Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Cluj au pus în executare un mandat de arestare preventivă, pentru 30 de zile, emis pe numele unui bărbat de 28 de ani, din Turda, urmărit internațional, bănuit de săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc.
”Bărbatul a fost localizat și reținut la data de 10 ianuarie a.c. în localitatea Montu...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
