EVENIMENT
UPDATE FOTO/ VIDEO: GRAV accident rutier în Suceava. O persoană a murit și alte trei au fost rănite. Impact între un autoturism și un TIR
Un grav accident rutier s-a produs, marți dimineața, pe raza localității Poiana Stampei din județul Suceava, după coliziunea dintre un autoturism și un TIR. Una dintre victime a rămas încarcerată.
Potrivit ISU Suceava, din primele informații un autoturism și un TIR s-au ciocnit, iar în urma impactului trei persoane au fost rănite. Una dintre victime a avut nevoie de intervenția echipsajelor de descarcerare.
UPDATE: În ciuda eforturilor depuse de echipajele de salvare ajunse la locul accidentului un bărbat a decedat. Conform sursei citate, în accident au fost implicate în total cinci persoane, dintre care patru din autoturism (două femei și doi bărbați).
La spital au fost transportate trei persoane.
Victima a fost extrasă de pompieri în stare de inconștiență, iar echipajele medicale au început manevrele de resuscitare.

La locul accidenttului au ingtervenit pompierii cu două autospeciale cu accesorii pentru descarcerare, două ambulanțe SMURD și două echipaje SAJ.

EVENIMENT
FOTO: Lucrările de protecție împotriva inundațiilor realizate pe Valea Bucerdea avansează. Care este stadiul proiectului
Zilele trecute a avut loc o vizită în teren la lucrarea de investiții „Regularizare și consolidare Valea Bucerdea, județul Alba”, în prezența directorului Apelor Române Mureș, ing. Sorin Vlad, a primarului comunei, Traian Rusu, a directorului SGA Alba, Valentin Dican, precum și a reprezentanților Serviciului Investiții, ai echipelor tehnice, proiectantului, constructorului și dirigintelui de șantier.
Peste 85% din proiect este deja realizat, iar lucrările se desfășoară…
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
FOTO. Bradul de Crăciun instalat în P-ța Unirii. Cine va concerta la Târgul de Crăciun care se deschide vineri
Cluj-Napoca se pregătește pentru o ediție spectaculoasă a Târgului de Crăciun, desfășurată între 21 noiembrie 2025 și 1 ianuarie 2026, sub conceptul creativ „Planeta Crăciun”.
Evenimentul mizează anul acesta pe unul dintre cele mai puternice programe muzicale de până acum, transformând Piața Unirii într-o adevărată scenă de festival în mijlocul iernii.
Concertele, punctul forte al ediției 2025
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Doi tineri din Alba, reținuți după ce au spart o biserică din Sibiu. Ar fi furat bunuri în valoare de 6.000 de euro
Doi tineri din Alba au fost reținuți după ce au furat dintr-o biserică din Sibiu, bunuri în valoare de 6.000 de euro.
Doi bărbați de 19 și 28 de ani, din județul Alba, au fost reținuți la data de 16 noiembrie de polițiștii din cadrul Poliției Orașului Copșa Mică, fiind bănuiți că ar fi pătruns într-o biserică din localitate, de unde ar fi furat bunuri în valoare de aproximativ 6.000 de euro.
Polițiștii au reușit să recupereze o parte din prejudiciu în urma…
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
ANSVSA: Este ilegală vânzarea online a prăjiturilor, cozonacilor de către persoane neînregistrate
Vânzarea în mediul online a prăjiturilor, cozonacilor sau a oricăror produse alimentare de către persoane neînregistrate este o activitate ilegală, atrag atenția inspectorii Autorității Naționale Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA).
Inspectorii susțin că tot mai multe produse alimentare sunt promovate în mediul online, însă o parte dintre cei care le comercializează nu sunt înregistrați sanitar-veterinar și pentru siguranța alimentelor, nu dispun de…
Citește mai mult pe Alba24.ro


