EVENIMENT
Urmărire ca-n filme pe străzile din Ploiești. Un șofer fără permis, reţinut de poliţişti, după ce a provocat un accident și a fugit
Un şofer care a condus în municipiul Ploieşti fără a deţine permis a fost reţinut pentru 24 de ore de poliţişti după ce a provocat un accident și apoi a fugit, de o patrulă care a încercat să îl oprească.
Potrivit informaţiilor furnizate, duminică, de Inspectoratul Judeţean de Poliţie (IJP) Prahova, în cursul nopţii precedente, în jurul orei 1,30, o patrulă de poliţie a efectuat semnal regulamentar de oprire unui autoturism depistat în trafic în municipiul Ploieşti.
"Întrucât conducătorul auto nu a oprit la semnalul poliţiştilor, s-a procedat la urmărirea sa. La un moment dat, acesta intră în coliziune cu gardul viu din parcarea unui hotel în zona centrală a oraşului, părăseşte autoturismul şi fuge de la faţa locului", a arătat sursa citată.
În urma verificărilor, şoferul, un tânăr de 22 de ani, a fost depistat, stabilindu-se că acesta nu deţine permis de conducere.
Persoana în cauză a fost reţinută pentru 24 de ore, iar poliţiştii au deschis dosar penal privind conducerea unui vehicul fără permis de conducere. Agerpres
EVENIMENT
Un bărbat din Câmpeni s-a ales cu un dosar penal în ultimele zile din 2025. S-a apropiat de fosta iubită, deși nu avea voie
Un bărbat din Câmpeni s-a ales cu un dosar penal după ce s-a apropiat de fosta sa parteneră. Mai exact deși avea un ordin de protecție, bărbatul a încălcat măsura impusă de autorități și a încercat să vorbească cu fosta sa iubită.
Drept urmare s-a ales cu un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție. Fapta s-a petrecut pe 29 decembrie, iar cazul a fost comunicat de reprezentații IPJ Alba, în buletinul de...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
VIDEO. Nicu Bendea, matematician și comediant: „Am pornit de jos în stand-up și, ironic, tot acolo am rămas!”
Nicu Bendea trebuie ascultat, nu ai ce să povești despre el fără să-l auzi, fără să-l vezi. Ca la orice comediant adevărat umorul „se face” din fiecare gest, din orice inflexiune a vocii, din priviri, numai când îl vezi îți vine să râzi. Am stabilit împreună ca umorul e cea mai grea specie artistică (și) pentru că ori e, ori nu e! Nu există faze intermediare, nu te salvează pauzele pentru că spectatorul...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
VIDEO: Mai multe utilaje de deszăpezire acționează pe câteva drumuri din Alba. Ce transmit reprezentanții Prefecturii
Mai multe utilaje de deszăpezire acționează marți, 30 decembrie, pe mai multe drumuri din Alba. Anunțul a fost făcut de reprezentații Prefecturii Județului Alba.
Intervențiile sunt în desfășurare pe următoarele sectoare de drum:
- DN 74, km 50–68 – deszăpezire cu utilaje UMF;
- DN 75, km 29–41 – 1 utilaj multifuncțional (UMF) în acțiune
- DN 67C – Transalpina, km 79–141 – se acționează cu 2 utilaje ATB, în condiții de ninsoare.
EVENIMENT
Comunicat de presă: SPAP Sebeș anunță că au fost finalizare lucrările de reabilitare pe strada Molidului din Petrești
Serviciul Public de Administrarea Patrimoniului Sebeș a finalizat lucrările de reprofilare și completare cu piatră concasată pe încă o stradă din Petrești de această dată, strada Molidului.
Metoda clasică utilizată în localități implică nivelarea cu autogreder și completarea cu strat de piatră concasată pentru eliminarea gropilor și a făgașelor.
Pentru compactarea drumului s-a utilizat cilindrul compactor pentru a obține o densitate maximă, esențială pentru...
Citește mai mult pe Alba24.ro

