Connect with us

ACTUALITATE

Ursul Baloo, din staţiunea Straja, va fi sărbătorit la împlinirea celor 20 de ani

Publicat

concurs
Sursa foto: Complex Montana - Straja / Facebook

Ursul Baloo, vedeta staţiunii Straja din Valea Jiului, va fi sărbătorit, sâmbătă, cu prilejul împlinirii vârstei de 20 de ani, momentul fiind precedat de Cupa "Baloo" la schi pentru copiii între 3 şi 15 ani.

"Vom face o sărbătoare din care nu va lipsi tortul cu fructe şi faguri de miere, atât de apreciat de Baloo. Îi vom cânta 'La mulţi ani!', iar apoi copiii vor primi, şi ei, tort cu fructe. Încercăm să-l răsfăţăm pe Baloo", a declarat, vineri, pentru AGERPRES, cabanierul Emil Părău, cel care l-a adoptat şi are grijă de urs, încă de acum 20 de ani.

Sărbătoarea va începe dimineaţa, cu un concurs de schi dedicat copiilor cu vârstele cuprinse între 3 şi 15 ani. Copiii care vor lua parte la Cupa "Baloo" vor fi împărţiţi pe cinci categorii de vârstă, iar la final vor fi premiaţi cu diplome, medalii, cupe şi diverse cadouri.

Festivitatea dedicată ursului Baloo va începe la ora 14,00, în zona cabanei Montana, unde se află amenajat locul în care trăieşte acesta.

concurs

Turiştii care vor urca în Straja vor putea schia, la acest sfârşit de săptămână, pe toate pârtiile, cu excepţia celei de sub telegondolă, stratul de zăpadă fiind, în medie, de aproape 80 de centimetri.

"Este zăpadă, atât naturală, cât şi artificială. A nins în ultimele zile, aşa că s-a depus un strat proaspăt, pe pârtii grosimea zăpezii fiind de circa 80 de centimetri. Se schiază foarte bine", a spus Emil Părău.

Povestea lui Baloo a început în anul 2000, când puiul de urs a fost găsit inconştient în pădure de un angajat al Ocolului Silvic Petroşani. Extrem de slăbit, puiul de câteva săptămâni a fost dus de pădurar la spitalul din Petroşani, unde a fost salvat după ce i-au fost administrate perfuzii cu medicamente.

Inspiraţi de ursul din Cartea Junglei, oamenii l-au botezat Baloo, iar câteva săptămâni a fost îngrijit de o secretară de la Ocolul Silvic Petroşani. Apoi a fost dus de cabanierul Emil Părău în staţiunea Straja.

Timp de doi ani, ursul Baloo putea fi văzut umblând liber prin staţiune, după care a fost mutat într-un ţarc special construit pentru el.

Cu o suprafaţă de 1.200 de metri pătraţi, spaţiul lui Baloo este amenajat astfel încât ursul să aibă asigurate toate condiţiile pentru o viaţă liniştită. Primeşte hrană şi are la dispoziţie un bârlog generos, dar şi un bazin cu apă, unde se poate răcori pe timpul verii.

Obişnuit cu omul de la primele săptămâni de viaţă, Baloo este foarte blând, poate şi pentru faptul că a fost hrănit tot timpul cu mâncare gătită şi nu a primit niciodată carne crudă. Preferatele lui Baloo rămân merele, afinele, laptele şi zmeura. AGERPRES

 

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

FOTO: Casa unei femei din comuna Prăjeni a fost în pericol, noaptea trecută, din cauza unui incendiu izbucnit în jurul coșului de fum

Publicat

foto: casa unei femei din comuna prăjeni a fost în

Publicitate

Casa unei femei din localitatea Câmpeni a fost în pericol, noaptea trecută, din cauza unui incendiu izbucnit în jurul coșului de fum.

Din fericire, flăcările au fost observate la timp, iar pompierii au reușit să salveze locuința.

La fața locului a intervenit un echipaj din cadrul Punctului de Lucru Flămânzi, cu o autospecială de stingere, precum și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Prăjeni.

Cel mai probabil, incendiul a fost provocat...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

14 februarie, Moșii de iarnă 2026: În toate bisericile se oficiază slujbe de pomenire pentru cei adormiți

Publicat

14 februarie, moșii de iarnă 2026: În toate bisericile se

Publicitate

După datina străbună, în fiecare an, în sâmbăta de dinaintea Duminicii Lăsatului Sec de Carne, se pomenesc morții, după ritualul Moșilor de Iarnă. Pentru că mulți creștini au murit pe neașteptate și fără a fi spovediți sau împărtășiți, Biserica face mijlocire pentru toți aceștia, ca să se bucure de fericirea veșnică. Așadar, acest moment important din calendarul bisericesc nu are o dată fixă, depinde an de an de sărbătoarea...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Peste 140 de elevi din Darabani au spus „NU” drogurilor și alcoolului, prin proiectul TIN ACT

Publicat

peste 140 de elevi din darabani au spus „nu” drogurilor

Publicitate

Peste 140 de elevi din clasele a XI-a și a XII-a de la Liceul „Dimitrie Cantemir” au participat astăzi la o amplă sesiune de informare desfășurată în cadrul proiectului TIN ACT, o inițiativă dedicată sprijinirii tinerilor în procesul de integrare pe piața muncii și în dezvoltarea personală armonioasă.

Activitatea face parte din proiectul TIN ACT, implementat de A.J.O.F.M Botoșani în parteneriat cu Asociația Institutul pentru Parteneriat...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Ministrul Alexandru Rogobete respinge reducerea cu 10% a veniturilor din sănătate: „Ar genera o criză fără precedent în sistem

Publicat

doctor medic sanatate pixabay 1000x600.webp.webp

Publicitate

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, spune că nu susține reducerea cu 10% a veniturilor personalului medical. Acesta precizează că spitalele au deja lipsă de personal și probleme grave.

„Nu este o declaraţie nouă, spun încă de câteva săptămâni că scăderea cu 10%, scădarea pauşală în sistemul de sănătate, cu 10% a veniturilor sistemului de sănătate, ar crea şi ar genera o criză fără precedent în sistem.

Pentru că sistemul...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe