Connect with us

EVENIMENT

USR are de azi oficial un preşedinte

Publicat

Congresul USR a validat, sâmbătă, alegerea lui Cătălin Drulă în funcţia de preşedinte al partidului.

După validare, Cătălin Drulă a declarat la Timișoara că este un mandat pe care l-a cerut pentru unitate si eficiență „și asta voi livra”.

Drulă spune că USR „va livra opoziție pe bune”.

În discursul său, noul președinte al USR a atact din nou PNL și PSD, spunând că a scindat România în două.

 

USR are de azi oficial un preşedinte: 2 Românii

 

„Sunt familii care respectă regulile, este o Românie care suferă profund. Inflația e scăpată de sub control, taxele se majorează, România riscă sărăcia. Avem, de cealaltă parte, România lor, a privilegiaților, care vor să fie deasupra regulilor, își dau pensii speciale, salarii nesimțitite, își angajează pilele la stat”, a spus Drulă.

Cătălin Drulă a fost ales încă din primul tur al alegerilor interne din USR, cu 12.967 voturi, ceea ce reprezintă 71,3% din totalul celor care au votat. Prezenţa la vot a fost de 77,2%, anunţaseră reprezentanţii USR.

„Am cerut un mandat clar şi partidul mi l-a dat. Pentru a face opoziţie pe bune actualei puteri falimentare, pentru organizare şi seriozitate, pentru a da premierul României în 2024. USR a trecut prin etape fireşti de dezvoltare. O mişcare civică, cetăţenească. Intrarea în parlament şi consilii locale. Lupta cu Dragnea. Confirmarea în alegeri. Guvernarea. Este timpul unei noi epoci în evoluţia acestui partid. Cea de maturitate şi stabilitate”, spunea atunci Cătălin Drulă.

 

USR are de azi oficial un preşedinte: contracandidaţii

În alegerile pentru preşedinţia USR, Cătălin Drulă a avut cinci contracandidaţi. În primul tur al alegerilor, Cătălin Teniţă a obţinut 2.706 voturi (14,8%), Octavian Berceanu 2.041 de voturi (11,2%), George Ungureanu 163 voturi (0,9%), Alexandru Kiss 97 de voturi (0,53%) şi Miroslav Taşcu Stavre 138 de voturi (0,76%).

Mandatul lui Cătălin Drulă la conducerea partidului este de 4 ani. MEDIAFAX

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

Cod galben de ceață densă în județul Cluj. Vizibilitate redusă sub 50 de metri în unele zone

Publicat

ceata e1668006009365.jpg






Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis în această dimineață o atenționare nowcasting de ceață densă pentru mai multe localități din județul Cluj.

Avertizarea este valabilă în intervalul 9:00 – 11:00 și vizează atât municipiile Cluj-Napoca, Turda, Câmpia Turzii și Gherla, cât și numeroase comune și localități din apropiere.

Conform meteorologilor, ceața determină vizibilitate…

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

VIDEO FOTO. O nouă fabrică Sonaca la Cluj produce componente pentru avioane Airbus. Investiție de 40 de milioane de euro

Publicat

sonaca 4.jpg






Compania Sonaca, lider mondial în proiectarea, fabricarea, asamblarea şi furnizarea de componente pentru aeronave, a inaugurat, joi, a doua fabrică din România, în comuna clujeană Moldovenești, în urma unei investiții de 40 de milioane de euro.

În noua fabrică vor fi angajate 160 de persoane, astfel că numărul total al angajaților Sonaca România va ajunge la sfârșitul anul viitor la 300.

Yves Delatte, CEO…

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

11 ambulanțe vechi, retrase din circulație la Cluj. SAJ își modernizează flota cu vehicule noi prin programul DSU

Publicat

ambulanta cluj.jpg






Serviciul de Ambulanță Județean (SAJ) Cluj trece printr-un proces amplu de modernizare, odată cu sosirea unor ambulanțe noi în cadrul programului național de dotare derulat de Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU).

Managerul general al instituției, Horia Simu, a confirmat că în prezent SAJ Cluj dispune de 89 de ambulanțe, însă o treime dintre acestea se află la limita duratei de exploatare.

„La…

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

ANAF pornește ofensiva. Peste 500 de mari contribuabili, inclusiv de la Cluj, verificați în perioada următoare

Publicat

1760733339 anaf scaled e1740038534840.jpg






Controale ample pentru verificarea corectitudinii obligațiilor fiscale la Cluj și în intreaga țară. Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) anunță lansarea unei ample campanii de inspecții fiscale ce va viza peste 500 de mari contribuabili din mai multe domenii economice.

Acțiunile vor fi derulate în perioada imediat următoare de către structurile teritoriale de inspecție fiscală, prin delegare de…

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe