Connect with us

ACTUALITATE

USR începe negocierile în Parlament pentru depunerea unei moțiuni de cenzură împotriva Guvernului Dăncilă

Publicat

barna

USR va începe, în zilele următoare, negocierile în Parlament pentru depunerea unei moţiuni de cenzură şi ar putea susţine un Executiv non-PSD, fără să facă parte din el, dar care să aibă obiectivele ''Fără penali în funcţii publice'', corectarea OUG 114, a anunţat, luni, preşedintele partidului, Dan Barna.

"Am spus încă de aseară că varianta legitimă şi morală pentru România sunt alegeri anticipate, cu actualul Parlament nu poate să existe un Guvern funcţional. În actualul Parlament nu se poate genera, în opinia mea, majoritate non-PSD altfel decât cu toate celelalte forţe, ceea ce ar însemna pentru USR, în momentul de faţă, să ne aşezăm umăr la umăr exact cu aceia care timp de trei ani de zile, alături de Liviu Dragnea, aproape au scos România din Europa. Or, lucru ăsta nu poate să funcţioneze. De aceea, strict la nivel Parlament, USR este gata să susţină un Guvern non-PSD fără să facă parte din acest Guvern, dar care Guvern să aibă pe programul său de guvernare 'Fără penali în funcţii publice', revenirea la alegerea primarilor în două tururi şi corectarea Ordonanţei 114. Aceasta este poziţia pe care o avem în momentul de faţă", a afirmat Dan Barna, într-o conferinţă de presă.

El a adăugat că Guvernul Dăncilă trebuie să plece. "Vom susţine moţiunea de cenzură fără niciun dubiu. Considerăm că un Guvern non-PSD care poate veni cu această majoritate parlamentară trebuie să aibă rolul de a pregăti alegerile anticipate sau, în cel mai rău caz, alegerile de la anul. Dar, în momentul de faţă, nu se poate guverna serios pentru România cu o majoritate care este cea din Parlament, care nu mai este legitimă", a susţinut liderul USR. AGERPRES

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

Pentru angajatorii botoșăneni despre urgentarea înrolării în noua platformă REGES-ONLINE

Publicat

reges online devine obligatoriu: publicat ordinul nr. 1107/2025 privind noua procedură

Publicitate

Reprezentanții ITM Botoșani – Daniela Petronela Lozneanu – Inspector-șef și Alina Pahone – Inspector-șef adjunct Relații de Muncă, recomandă angajatorilor să demareze de urgență demersurile necesare pentru a face tranziția, în cel mai scurt timp, de la aplicațiile utilizate anterior pentru evidența salariaților la noua platformă REGES-ONLINE și să consulte ghidurile și instrucțiunile puse la dispoziție.

REGES-ONLINE reprezintă un...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Plățile pentru alocația de stat, indemnizația de creștere a copilului și stimulentul de inserție aferente lunii ianuarie 2026 vor fi efectuate în avans

Publicat

peste 35 milioane de lei plătiți de ajpis botoșani pentru

Publicitate

Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Botoșani informează că, beneficiile de asistență socială vor fi virate în avans, ținând cont de faptul că data de 8 februarie 2026 (ziua obișnuită de plată) cade într-o zi de duminică.

Astfel, vineri, 6 februarie 2026, vor fi efectuate plățile în conturile bancare ale beneficiarilor de alocație de stat pentru copii, indemnizație pentru creșterea copilului și stimulent de inser

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Un tânăr de 26 de ani, din Prăjeni, a ieșit la plimbare cu un autoturism neînmatriculat. Polițiștii din Flămânzi i-au stricat planurile

Publicat

acțiune a polițiștilor din botoșani pentru siguranța rutieră

Publicitate

Luni, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Flămânzi au oprit pentru control, pe Drumul European DE 58, în orașul Flămânzi, un autoturism condus de un tânăr, de 26 de ani, din comuna Prăjeni.

 

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că autoturismul pe care îl conducea avea numerele de înmatriculare provizorii expirate din luna ianuarie 2026. Mai mult decât atât, nu era asigurat cu poliță RCA obligatorie.

 

Acesta a fost...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Un tânăr de 21 de ani, din Dorohoi, i-a sfidat pe polițiști și a dat o raită cu mașina pe Bulevardul Victoriei din oraș

Publicat

amplă acțiune a polițiștilor și jandarmilor, la dorohoi. zeci de

Publicitate

Luni, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi au oprit pentru control, pe Bulevardul Victoriei din municipiul Dorohoi, un autoturism condus de un tânăr de 21 de ani, din aceeași localitate.

 

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că acesta are exercitarea dreptului de a conduce autoturisme suspendată, din luna ianuarie.

 

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere fără permis.

...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe