Connect with us

EDUCATIE

Vacanța de vara a elevilor ar putea fi prelungită, la cererea premierului Viorica Dăncila

Publicat



Elevii ar putea avea anul acesta vacanța de vara mai lungă cu o săptămână. Asta dacă discuțiile din Guvern și de la Ministerul Educației se vor concretiza.

Premierul Viorica Dăncilă a rugat-o, miercuri, pe Ecaterina Andronescu, ministrul Educaţiei, să ia în considerare începerea anului şcolar în 16 septembrie şi a anunţat că în şedinţa de Guvern vor fi aprobate fondurile pentru programul prin care elevii vor beneficia de fructe, legume, lapte şi produse lactate, dar şi produse de panificaţie.

„Vă rog, doamnă ministru Ecaterina Andronescu, să luaţi în considerare începerea anului şcolar în 16 septembrie. Cred că şi aceasta este o măsură aşteptată de elevi”, a spus premierul la începutul şedinţei de Guvern.

Anul şcolar 2019-2020 urmează să înceapă la 9 septembrie, aşa cum a fost stabilit prin ordin al ministrului Educaţiei.

“Astăzi (miercuri – n.r.), asigurăm fondurile necesare pentru implementarea programului pentru şcoli în anul şcolar 2019 – 2020 de care vor beneficia aproximativ 1,9 milioane de copii. Prin acest program, preşcolarii şi elevii din învăţământul primar şi gimnazial vor beneficia în timpul pauzelor de fructe, legume, lapte şi produse lactate, produse de panificaţie, dar vor fi şi învăţaţi cu privire la obiceiurile alimentaţiei sănătoase. Valoarea totală a programului pentru şcoli în anul şcolar următor este de aproximativ 540 milioane lei, bani asiguraţi de la bugetul de stat şi din fonduri europene”, a spus premierul, la începutul şedinţei de Guvern.

Ea a adăugat că acesta este un program care se derulează de mai mulţi ani, apreciat de copii şi care va fi implementat în continuare.

“Vă rog, doamna ministru Ecaterina Andronescu, să luaţi în calcul începerea anului şcolar de la 16 septembrie. Sunt convinsă că este încă o măsură aşteptată de elevii din România”, a arătat Dăncilă.

Reprezentanții părinților nu sunt de acord cu o astfel de modificare mai ales din cauza temperaturilor ridicate de la sfârșitul lunii iunie, atunci când elevii ar trebui să susțină examenele de Bacalaureat și Evaluare Națională.

AGERPRES

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUALITATE

Orban: Fiecare universitate decide cum începe şcoala

Publicat

Premierul Ludovic Orban a afirmat miercuri, la Piteşti, că în cazul instituţiilor de învăţământ superior va funcţiona autonomia universitară cu privire la modalităţile de desfăşurare a cursurilor.

“Fiecare universitate ia decizia cum începe şcoala, pe baze condiţiilor specifice care există în fiecare universitate. E vorba de săli, amfiteatre, de măsura în care pot fi respectate regulile, că regulile sunt valabile şi pentru învăţământul superior – regulile de protecţie, de distanţare fizică, de dezinfectare. Până la urmă, fiecare universitate va lua decizia”, a declarat Orban.

El a adăugat că un criteriu important va fi şi capacitatea de cazare a studenţilor.

“În anumite universităţi sunt spaţii de cazare suficiente, în alte universităţi e posibil să nu fie spaţii de cazare suficiente şi atunci şi aici se vor lua decizii de la universitate la universitate, în funcţie de situaţia concretă”, a mai afirmat premierul Ludovic Orban. AGERPRES

Citește mai departe

ACTUALITATE

Nici un student din cadrul Universității Poli din Timișoara fără loc de cazare

Publicat

Universitatea Politehnica din Timişoara (UPT), care are o capacitate de peste 6.000 de spaţii de cazare în mod obişnuit, le va putea pune la dispoziţie solicitanţilor de camere din acest an peste 4.200 de locuri, pentru a răspunde restricţiilor pandemiei, conducerea instituţiei de învăţământ superior dând asigurări că nu va rămâne niciun student fără cazare.

“UPT le oferă studenţilor 6.067 de locuri de cazare, distribuite în camere de două şi de cinci locuri. În situaţia în care, în camerele de cinci locuri vor locui trei studenţi, capacitatea totală de cazare este redusă la 4.226 de locuri.

Ca atare, într-o cameră mare (de cinci locuri obişnuite – n.r.) vor fi maximum trei studenţi, dar vor fi grupe de patru-cinci studenţi care vor sta alternativ, pe module, astfel încât vor fi cel mult trei ocupanţi de cameră simultan.

În funcţie de condiţiile de siguranţă epidemiologică, în camerele de cinci locuri vor fi cazaţi maximum trei studenţi, iar cele de două locuri pot fi populate normal.

Toate solicitările de cazare ale studenţilor UPT vor putea fi onorate, deoarece procesul didactic se intenţionează a se desfăşura pe module, ceea ce va permite cazarea studenţilor alternativ, în camere”, a declarat purtătorul de cuvânt al UPT, Lucian Ronkov.

Potrivit acestuia, cursurile încep pe 22 septembrie şi se conturează pentru toţi anii cinci săptămâni de cursuri online, patru săptămâni faţă în faţă şi online alternativ, patru săptămâni cu rotirea studenţilor din primele patru săptămâni. Săptămâna de după Anul Nou va fi online.

“În cadrul universităţii a fost lansată o consultare publică internă pentru stabilirea modului de desfăşurare a cursurilor.

Decizia finală încă nu a fost luată, dar s-a conturat o idee generală care delimitează cele 14 săptămâni de activităţi didactice astfel: primele cinci săptămâni cu predare cursuri online, următoarele opt săptămâni vor fi, în paralel, cu activităţi faţă în faţă şi activităţi online, cu jumătăţi de formaţii de studiu (patru săptămâni, jumătate din fiecare an va efectua activităţi de laborator faţă în faţă, iar cealaltă jumătate online, iar următoarele patru săptămâni se vor inversa grupele), ultima săptămână va fi de finalizare cu activităţi online.

Pentru anul I se analizează ideea de a desfăşura activităţi faţă în faţă chiar de la începutul anului universitar”, a detaliat Lucian Ronkov. AGERPRES

Citește mai departe

EDUCATIE

Două colegii din Suceava au intrat în scenariul roşu după ce mai multe cadre didactice au fost confirmate cu COVID-19

Publicat

Cursurile la Colegiul Naţional ”Mihai Eminescu” din Suceava se vor desfăşura exclusiv online, timp de 14 zile, începând de miercuri, după ce şase cadre didactice au fost depistate cu noul coronavirus, a declarat, într-o conferinţă de presă, primarul Ion Lungu.

El a spus că, luni, cadrele didactice au fost testate, iar o parte au primit deja rezultatul, printre cele confirmate cu COVID-19 fiind directorul şi directorul adjunct ai colegiului.

Potrivit primarului, în unitatea de învăţământ se vor lua toate măsurile impuse de normele siguranţă sanitară în vigoare, iar DSP Suceava desfăşoară o anchetă epidemiologică.

Tot de miercuri, Colegiul Tehnic ”Mihai Băcescu” din Fălticeni va funcţiona după scenariul roşu, după ce au fost confirmate patru cazuri de infectare cu noul coronavirus la două cadre didactice, la directorul şi directorul adjunct al unităţii liceale.

Conform purtătorului de cuvânt al DSP Suceava, Gabriela Băncilă, de la începutul lunii septembrie şi până în prezent, în judeţ au fost depistate cu noul coronavirus 39 de angajaţi din învăţământul preuniversitar, dintre care 32 de cadre didactice. AGERPRES

Citește mai departe

ACTUALITATE

Calendarul pentru admiterea la liceu 2021-2022 a fost stabilit. Se va face repartizare computerizată în două etape

Publicat

Repartizarea computerizată a absolvenţilor clasei a VIII-a în învăţământul liceal de stat, aceasta va urma să se facă în două etape. Ordinul privind organizarea şi desfăşurarea admiterii în învăţământul liceal de stat pentru anul şcolar 2021 – 2022 a fost publicat în Monitorul Oficial.

Potrivit ordinului, absolvenţii clasei a VIII-a din serii anterioare, care au participat la procesul de admitere în anii precedenţi şi au fost înmatriculaţi într-o unitate de învăţământ, în învăţământul liceal sau profesional, care s-au retras, au întrerupt studiile sau au fost declaraţi repetenţi ori doresc să se transfere de la învăţământul profesional la cel liceal sau, în cadrul aceluiaşi tip de învăţământ, de la o filieră/un domeniu de pregătire/specializare/calificare profesională la alta/altul nu participă la procesul de admitere în învăţământul liceal de stat pentru anul şcolar 2021 – 2022.

Absolvenţii clasei a VIII-a din serii anterioare, care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului şcolar 2021 – 2022 şi care au participat la concursul de admitere în anii precedenţi, dar nu au fost înmatriculaţi într-o unitate de învăţământ, pot participa la admiterea în învăţământul liceal de stat pentru anul şcolar 2021 – 2022.

Şedinţele/acţiunile de instruire cu părinţii şi elevii pentru prezentarea procedurilor de admitere şi a planului de şcolarizare, dar şi cele pentru completarea opţiunilor în fişele de înscriere pot fi realizate în unitatea de învăţământ şi prin mijloace electronice de comunicare (telefon, email, videoconferinţă online).

Repartizarea computerizată a absolvenţilor clasei a VIII-a în învăţământul liceal de stat se face în două etape.

În etapele procesului de admitere, care presupun comunicarea de rezultate, datele personale ale candidaţilor – nume, iniţiala tatălui, prenume – vor fi publicate în formă anonimizată.

Media de admitere pe baza căreia se realizează înscrierea în clasa a IX-a de liceu se calculează ca medie ponderată între media generală la Evaluarea Naţională, care are o pondere de 80%, şi media generală de absolvire a claselor V – VIII, care are o pondere de 20% în calculul mediei de admitere.

Principalele repere ale admiterii în învăţământul liceal în 2021 sunt:

10 – 14 mai – transmiterea în unităţile de învăţământ gimnazial a broşurilor cuprinzând informaţii legate de admitere

17 mai – 11 iunie – şedinţe/acţiuni de instruire cu părinţii şi elevii pentru prezentarea procedurilor de admitere şi a planului de şcolarizare, organizate la unitatea de învăţământ sau prin mijloace electronice de comunicare (videoconferinţă online, telefon, email)

8 – 14 iulie – completarea opţiunilor în fişele de înscriere de către absolvenţii clasei a VIII-a şi de către părinţii acestora, asistaţi de diriginţi

16 iulie – repartizarea computerizată în învăţământul liceal de stat a absolvenţilor clasei a VIII-a

17 – 20 iulie – depunerea dosarelor de înscriere la şcolile la care candidaţii au fost repartizaţi

21 iulie – afişarea locurilor rămase libere după prima repartizare computerizată

21 – 28 iulie – completarea opţiunilor în fişele de înscriere de către candidaţii care au fost repartizaţi computerizat în prima etapă de admitere, dar care nu şi-au depus dosarele de înscriere în termen şi de către candidaţii care nu au participat sau au participat la repartizare în prima etapă, dar, din diferite motive, nu au fost repartizaţi computerizat

29 iulie – repartizarea computerizată a candidaţilor din a doua etapă a admiterii

29 – 30 iulie – depunerea dosarelor la şcolile unde au fost repartizaţi

2 – 6 august – primirea cererilor de înscriere a candidaţilor care au fost repartizaţi computerizat în primele două etape, dar nu şi-au depus dosarele de înscriere în termen şi a candidaţilor care nu au participat sau au participat la repartizarea computerizată din primele două etape, dar, din diferite motive, nu au fost repartizaţi, precum şi a candidaţilor care nu au participat la primele două etape şi a absolvenţilor clasei a VIII-a care nu au susţinut Evaluarea Naţională. Repartizarea acestora se face de către comisia de admitere judeţeană/ a municipiului Bucureşti. AGERPRES

Citește mai departe
Publicitate
Publicitate
Publicitate