Connect with us

ACTUALITATE

Vaccinul antigripal ar putea fi administrat şi în farmacii

Publicat

vaccin

Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Adela Cojan, a declarat vineri că se pregăteşte un act normativ care să prevadă ca vaccinul antigripal să poată fi administrat şi în farmacii.

"Suntem în demersuri foarte avansate în momentul de faţă pentru a implementa un proiect inclusiv pentru posibilitatea vaccinării pacienţilor, în special vaccinul antigripal, în farmacii. Ieri la nivelul Guvernului a avut loc o discuţie în care în fază avansată se află un demers legislativ prin care dorim ca acest vaccin antigripal care trebuie început din toamnă să poată fi implementat şi la nivelul farmaciilor. (...)

Proiectul de act normativ pe care îl pregătim noi se referă numai la vaccinul antigripal, care se va sincroniza cu eventualul vaccin care va fi implementat ca anti-COVID dacă acesta va apărea anul acesta, dacă nu ca şi măsură de prevenţie vaccinul antigripal să se poată efectua în farmacii, dar deocamdată, pentru că nu există încă o rectificare bugetară, să poată fi făcut la cerere şi contra cost. Bineînţeles, cu respectarea criteriilor de calitate a efectuării acestui act terapeutic într-o incintă de farmacie, bineînţeles cu autorizarea corespunzătoare a spaţiilor respective şi cu pregătirea şi formarea personalului farmaceutic în sensul efectuării acestui vaccin antigripal în sediul farmaciei", a afirmat Cojan.

Act normativ prin care să fie permanentizată telemedicina

"Totodată, vreau să vă spun că noi, ca şi organism finanţator, suntem foarte atenţi la ceea ce se întâmplă cu epidemia de coronavirus în ţara noastră, cu pandemia în general în lume, tocmai de aceea măsurile pe care le-am luat în perioade de urgenţă le-am prelungit şi în perioada de alertă cu foarte mici modificări. (....) Dorim să promovăm un act normativ în cel mai scurt timp tot în ideea menţinerii unei protecţii a pacientului cât şi a personalului medical, dorim să permanentizăm această telemedicină pe care am introdus-o aproape fortuit odată cu starea de urgenţă datorată pandemiei cu coronavirus. (...) În continuare menţinem posibilitatea efectuării consultaţiei la distanţă în ambulatoriile de specialitate", a spus Adela Cojan, la dezbaterea online "Pregătirea pentru valul doi începe acum!" organizată de DC Media Group. AGERPRES

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

FOTO: Zi de aleasă cinstire pentru Patriarhul Teoctist, la Biserica din Victoria și la Casa Memorială din Tocileni

Publicat

foto: zi de aleasă cinstire pentru patriarhul teoctist, la biserica

Publicitate

Sâmbătă, satul Victoria din comuna Stăuceni a fost cu adevărat în sărbătoare. Localnicii, alături de credincioși veniți din alte zone ale județului Botoșani, au participat cu emoție și recunoștință la un eveniment dedicat unuia dintre cei mai importanți ierarhi ai Ortodoxiei românești, Preafericitul Părinte Teoctist Arăpașu, fiu al acestor meleaguri și al cincilea Patriarh al României.

Momentul a avut o încărcătură aparte, și a...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Măsuri de ordine publică pentru meciul de fotbal dintre F.C. Botoșani și Metaloglobus București

Publicat

măsuri de ordine publică pentru meciul de fotbal dintre f.c.

Publicitate

Duminică, 8 februarie 2026, începând cu ora 17:00, pe Stadionul Municipal din Botoșani, se va disputa partida de fotbal dintre echipele F.C. Botoșani și Metaloglobus București , meci contând pentru etapa 26 a sezonului regulat 2025–2026 al Superligii României.

Pentru desfășurarea în condiții de siguranță a evenimentului sportiv, Gruparea de Jandarmi Mobilă „Alexandru cel Bun” Bacău și Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani vor...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Furt de arbori în Lozna și Vârful Câmpului: Polițiștii au pus în aplicare mandate de percheziție

Publicat

furt de arbori în lozna și vârful câmpului: polițiștii au

Publicitate

Sâmbătă, polițiștii din Mihăileni au pus în aplicare două mandate de percheziție domiciliară , în localitățile Lozna și Vârful Câmpului, la două persoane bănuite de comiterea infracțiunii de furt de material lemnos .

În urma probatoriului administrat, s-a stabilit faptul că, în perioada 27 ianuarie – 02 februarie 2026, cei doi au sustras un număr de 12 arbori de diferite specii, cauzând un prejudiciu în valoare de 2.000 de lei .

La...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Nu i-a plăcut măsura controlului judiciar. Femeie de 43 de ani, arestată pentru 30 de zile

Publicat

nu i a plăcut măsura controlului judiciar. femeie de 43 de

Publicitate

Vineri, instanța de judecată și-a însușit propunerea organelor judiciare și a dispus înlocuirea măsurii preventive a controlului judiciar cu arestul preventiv, pentru o perioadă de 30 de zile, în cazul unei femei de 43 de ani, din municipiul Botoșani, cercetată sub aspectul comiterii infracțiunii de furt.

 Din verificările efectuate de polițiști, a reieși faptul că aceasta ar fi încălcat cu rea credință obligațiile impuse prin măsura...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe