Connect with us

ACTUALITATE

Vaccinurile anti-COVID-19 de la AstraZeneca şi Johnson&Johnson sunt „indispensabile” pentru campania de vaccinare în Franţa

Publicat

Vaccinurile anti-COVID produse de AstraZeneca şi de Janssen (Johnson&Johnson) sunt „indispensabile” pentru a putea atinge obiectivele campaniei de vaccinare în Franţa, a subliniat marţi Ministerul Sănătăţii francez, în condiţiile în care apariţia unor rare reacţii adverse indezirabile a dus la reexaminarea condiţiilor de utilizare a acestor seruri, informează AFP.

„Nu suntem îngrijoraţi în legătură cu capacitatea noastră de a ne atinge obiectivele” de 20 de milioane de persoane care să fi primit cel puţin o doză până la mijlocul lui mai, apoi de 30 de milioane de persoane la mijlocul lui iunie, „şi aceasta integrând ipoteze mai degrabă prudente în ceea ce priveşte nivelul de consum pentru AstraZeneca şi Janssen”, a asigurat ministerul în cadrul unui raport săptămânal asupra campaniei de vaccinare.

În schimb, potrivit aceleiaşi surse, „dacă nu va mai exista nicio administrare de AstraZeneca sau nicio administrare de Janssen în săptămânile ce vor urma, obiectivele vor fi puse în mod serios sub semnul întrebării”.

Utilizarea vaccinului Johnson&Johnson a fost suspendată în SUA şi în Africa de Sud din cauza apariţiei unor cazuri rare de grave cheaguri de sânge. Acest vaccin este autorizat din 11 martie în Uniunea Europeană (UE).

În ceea ce priveşte vaccinul laboratorului suedezo-britanic AstraZeneca, unele voci s-au întrebat cât de oportun mai este să se continue utilizarea lui în condiţiile în care acesta nu este apreciat de populaţie.AGERPRES

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

Alcoolemie de comă: Bărbat de 40 de ani, din Văculești, dat jos de la volan de polițiști

Publicat

etilotest bun.jpg

Publicitate

Vineri, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi au oprit pentru control, pe o stradă din municipiul Botoșani, un autoturism condus de un bărbat, de 40 de ani, din comuna Văculești.

 

Întrucât emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul etilotest, valoarea rezultată fiind de 1,26 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, acesta a fost condus la o unitate spitalicească pentru recoltarea de probe biologice de sânge, în vederea…

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

FOTO: Sărbătoare în Parohia „Sfântul Nicolae” din Mășcăteni

Publicat

foto: sărbătoare în parohia „sfântul nicolae” din mășcăteni

Publicitate

Hramul Sfântului Nicolae – o sărbătoare a luminii și a comuniunii, sub îndrumarea părintelui Constantin Alexandru Hurdubai de la Parohia „Sfântul Nicolae” din Mășcăteni.

În cadrul proiectului CPEEJ „Păstrarea identității naționale prin credință și tradiții!”, derulat în parteneriat cu Liceul „Demostene Botez” Trușești, parohia și-a deschis larg porțile și inimile în ziua hramului, când emoția, rugăciunea și bucuria s-au…

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Tânăr din Dorohoi, reținut pentru mai multe infracțiuni

Publicat

tânăr din dorohoi, reținut pentru mai multe infracțiuni

Publicitate

Vineri, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Dorohoi au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui tânăr, din municipiul Dorohoi, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunilor de lovire sau alte violențe, furt și complicitate la infracțiunea de tâlhărie.

 

Din cercetări, a reieșit faptul că acesta, la data de 3 decembrie 2025, în timp ce se afla pe o stradă din municipiul Dorohoi, împreună cu alt tânăr, prin…

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Măsuri dispuse în contextul alegerilor pentru primarul comunei Mihai Eminescu

Publicat

vot 1.jpg

Publicitate

Campania electorală s-a încheiat în această dimineață la ora 7.00, iar de la acel moment este interzisă continuarea propagandei electorale prin lansarea, afișarea sau distribuirea materialelor electorale de orice tip.

 

Pe parcursul campaniei electorale, principalele misiuni ale structurilor teritoriale ale MAI au fost menținerea ordinii publice în comuna Mihai Eminescu, unde vor avea loc alegeri, cu accent pe asigurarea măsurilor necesare pentru…

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe