Connect with us

ACTUALITATE

Vâlcea: 16 localităţi afectate de alunecări de teren de la începutul anului; la o primă evaluare, pagubele depăşesc 17 milioane de lei

Publicat

Noi alunecări de teren s-au produs luna trecută în opt localităţi din Vâlcea, în prezent în total fiind 16 comune şi oraşe care au nevoie de ajutor financiar din partea Guvernului pentru remedierea efectelor acestor fenomene, se arată într-un raport al Comitetului Judeţean pentru Situaţii Urgenţă (CSJU), prezentat luni în cadrul unei şedinţe extraordinare

Potrivit reprezentanţilor CJSU, cele mai multe astfel de evenimente au avut loc în zone cunoscute cu risc mare de surpare, la momentul actual zeci de drumuri comunale şi judeţene, poduri şi podeţe fiind afectate, alte zeci de familii fiind în pericol fie să rămână izolate, fie să le fie avariate locuinţele.

Printre localităţile unde există risc mare ca oamenii să rămână fără case se află oraşul Berbeşti, satul Valea Mare, unde precipitaţiile şi topirea zăpezii de luna trecută au dus la eroziunea malului pârâului Târâia în dreptul a trei gospodării, aflate acum în pericol. De asemenea, în comuna Copăceni, sunt patru familii pentru care autorităţile locale cer bani pentru a putea stabiliza terenul din apropiere, acesta fiind îmbibat cu apă şi cu risc crescut de a se surpa în cazul unor noi precipitaţii.

Gravă este şi situaţia din comuna Şuşani, satul Stoiculeşti, unde platforma Drumului Comunal 64 s-a surpat pe o lungime de circa 300 de metri liniari, iar locuitorii riscă să rămână izolaţi dacă alunecare va avansa, aceasta fiind singura cale de acces către gospodăriile din zonă.

Comuna cea mai afectată de alunecările de teren produse în februarie este însă Vaideeni, unde au fost raportate până acum numai puţin de 24 de noi astfel de perimetre pe drumurile de interes local, între acestea fiind şi cale de acces din această localitate spre staţiunea montană Vârful lui Roman. Localitatea a avut raportate pagube din cauza alunecărilor şi în luna ianuarie.

Alte localităţi care au raportat luna trecută pagube datorită alunecărilor de teren sunt: Amărăşti (un drum judeţean cu platforma prăbuşită în trei puncte), Călimăneşti (alunecare de teren în apropierea DN7, care a început în ianuarie şi a avansat luna trecută, în pericol fiind zidul de sprijin construit de-a lungul drumului naţional), Goleşti (structura a trei drumuri de interes local afectată şi un podeţ în pericol de prăbuşire) şi Bălceşti (un pod dislocat de apele pârâului Aleea Liniei, în pericol de izolare fiind 16 gospodării).

Acestea se adaugă celorlalte zece localităţi care au avut alunecări de teren în luna ianuarie, între acestea cea mai gravă fiind cea din comuna Slătioara, unde, la sfârşitul lunii ianuarie, platforma drumului comunal care face legătura cu localitatea Viadeeni s-a prăbuşit pe o lungime de circa 50 de metri, afectând şi o familie care a fost evacuată de urgenţă din gospodărie. Autorităţile susţin însă că alunecarea nu a mai avansat în ultimele săptămâni astfel că nu a fost nevoie de alte măsuri suplimentare, aşteptându-se banii necesari de la Guvern pentru stabilizarea terenului afectat şi remedierea drumului.

Suma necesară pentru acoperirea pagubelor produse de alunecările de tern în aceste localităţi a fost evaluată iniţial la peste 17 milioane de lei, prefectul judeţului, Florian Marin, precizând însă că nu toate primăriile localităţilor afectate luna trecută au trimis documentaţiile pentru pagubele constate, marţi urmând să înainteze Guvernului proiectul de hotărâre cu valoarea reală a acestor pagube.

Judeţul Vâlcea este pe primul loc în ţară la alunecările de teren, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă anunţând la începutul acestui an că au sub monitorizare peste 400 de astfel de perimetre. AGERPRES

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

FRF vrea ca trucarea de meciuri să fie incriminată în Codul Penal

Publicat

frf vrea ca trucarea de meciuri să fie incriminată în

Publicitate

Președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a declarat, luni, într-o conferință de presă, că își dorește ca trucarea de meciuri să fie incriminată de Codul Penal din România, după exemplul altor state.

‘În spatele trucărilor meciurilor de fotbal nu avem de cele mai multe ori niște decizii individuale ale unui jucător sau antrenor. Vorbim de o întreagă mafie, vorbim de aceleași rețele de infracționalitate pe care le...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Botoșani: Zeci de lebede care iernează pe malul Prutului, hrănite de localnici cu boabe de porumb

Publicat

botoșani: zeci de lebede care iernează pe malul prutului, hrănite

Publicitate

Zeci de lebede care iernează pe râul Prut sunt hrănite de localnici cu boabe de porumb, pentru a fi ajutate să depășească perioada de iarnă în care își găsesc mai greu de mâncare.

Păsările au fost observate pe malul Prutului, pe raza comunei Hudești, de niște muncitori dintr-o balastieră. Aceștia au sunat la Primărie, iar autoritățile locale au decis să hrănească lebedele cu cereale adunate de la fermieri.

‘Sâmbătă, am primit un...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Botoșani: Munca la negru, sancționată dur. Controale ITM și amenzi de sute de mii de lei în ianuarie

Publicat

itminspectia muncii.webp.webp

Publicitate

În cursul lunii ianuarie, în domeniul relațiilor de muncă, au fost efectuate 79 controale. Au fost dispuse 86 măsuri pentru remedierea deficiențelor constatate, au fost aplicate 9 sancţiuni contravenționale, din care un avertisment și 8 amenzi, în valoare de 344.000 lei.

In cadrul acestor controale efectuate, au fost depistate 8 persoane desfășurându-și activitatea fără întocmirea contractului individual de muncă în formă scrisă, motiv pentru...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Ziua Lecturii, la Memorialul Ipotești

Publicat

ziua lecturii, la memorialul ipotești

Publicitate

Memorialul Ipotești – Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu” anunță organizarea Zilei Naționale a Lecturii – ediția 2026 într-un format nou, dedicat lecturii din opera unui scriitor reprezentativ al literaturii române. Evenimentul se va desfășura în perioada 12–13 februarie 2026 și se adresează în special elevilor și cadrelor didactice. Pentru ediția din acest an, organizatorii propun genericul „Sfert de...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe