EVENIMENT
Valea Oltului se închide din 8 iulie. CNAIR anunță RUTELE de ocolire

Circulația pe Valea Oltului (DN7) se închide timp de o lună pentru defrișarea versantului.
Potrivit CNAIR lucrările nu pot fi amânate pentru că fac parte din construcția autostrăzii Sibiu – Pitești, iar circulația pe perioada acestora poate fi periculoasă pentru șoferi.
Valea Oltului se închide din 8 iulie
Atenție, șoferi! Circulația pe Valea Oltului se va închide, pe timpul zilei, începând de luni, 8 iulie și până vineri, 9 august.
Astfe,…
Citește mai mult pe Cluj24.ro

Ce resurse de gaze are de fapt România: Romgaz a scos la licitație un contract de 4,6 milioane lei pentru servicii de audit al rezervelor și resurselor de gaze de care dispune.
Auditorul, pe baza documentației pusă la dispoziție de beneficiar, dar și de la alte instituții ale statului (cum ar fi ANRM sau Ministerul Energiei, dar și altele), va face o evaluare completă a resurselor de gaze certe, ale celor probabile și ale celor potențiale, pe fiecare perimetru gazier, scrie
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Autoritățile din Alba, în ALERTĂ din cauza Codului Portocaliu de vreme rea. A fost convocat Comitetul pentru Situații de Urgență

Autoritățile din Alba, în ALERTĂ din cauza Codului Portocaliu de vreme rea: Prefectul județului Alba, Nicolae Albu, a convocat miercuri Comitetul Județean pentru Situații de Urgență.
Asta în contextul în care Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare de Cod Portocaliu de vânt puternic și ninsori abundente la munte, valabilă în perioada 2 – 3 octombrie.
Autoritățile au stabilit un set de măsuri menite să prevină și să limiteze efectele fenomenelor…
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Copii pentru copii. Volum realizat de elevii de la Şincai pentru copiii abandonaţi de la „Sfântul Onufrie” Floreşti

Un proiect de suflet, plin de sensibilitate şi empatie a fost realizat de elevi de la Colegiul Naţional Gheorghe Şincai din Cluj-Napoca, iar destinatarii lui sunt tot copii, dar mai necăjiţi, de la aşezământul „Sfântul Onufrie” din Floreşti. Este vorba, în cazul celor din urmă, de copii bătuţi de soartă, abandonaţi sau orfani, care au nevoie de un acoperiş deasupra capului şi care speră că viaţa va fi de acum…
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Reducerea a 10.000 de posturi din administrația locală, discutată în Coaliția de Guvernare. Când ar putea fi luată decizia

Reducerea a 10.000 de posturi din administrația locală a fost discutată miercuri în Coaliția de Guvernare. Când ar putea fi luată decizia
Discuțiile vor continua și săptămâna viitoare, când s-ar putea ajunge la o decizie.
Reforma administrației publice locale s-ar putea face la pachet cu reforma administrației centrale, scrie presa centrală.
La întâlnire au participat premierul Ilie Bolojan, șeful PNL, vicepremierul Marian Neacşu şi primarul Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu…
Citește mai mult pe Alba24.ro