Connect with us

ACTUALITATE

Varianta Omicron a devenit dominantă în Irlanda

Publicat

omicron

Varianta Omicron a devenit dominantă în Irlanda, mai mult de jumătate (51,6%) din noile cazuri de COVID-19 fiind considerate infectări cu această variantă, relatează agenţia DPA.

”A fost nevoie de mai puţin de două săptămâni pentru ca Omicron să devină varianta dominantă în Irlanda, ceea ce arată cât de contagioasă este”, a declarat duminică la postul RTE principalul responsabil sanitar irlandez, Tony Holohan.

Acesta a subliniat că acum este imperativ să se limiteze contactele, astfel încât să fie aplatizată curba infectărilor pentru a preveni decesele şi a proteja sistemul sanitar.

Atât curba infectărilor cât şi cea a deceselor asociate COVID-19 au crescut abrupt în Irlanda în ultimele zile şi săptămâni; rata de incidenţă la 14 zile era pe 13 decembrie de 1.305 cazuri la 100.000 de locuitori.

Guvernul de la Dublin a reintrodus restricţii la începutul lunii decembrie, când au fost închise discotecile şi au fost stabilite limite pentru numărul persoanelor care se pot reuni la întâlniri private, membrii a cel mult patru cămine având dreptul să se întâlnească împreună.

Varianta Omicron a devenit de asemenea dominantă în Anglia şi Scoţia.AGERPRES

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

CALENDAR ORTODOX 2025: Sfântul Ierarh Nicolae, apărătorul credinței și ocrotitorul celor necăjiți

Publicat

calendar ortodox 2025: sfântul ierarh nicolae, apărătorul credinței și ocrotitorul

Publicitate

Sfântul Nicolae este chipul desăvârşit al păstorului celui bun, care şi-a pus sufletul său pentru noi (Ioan 11, 15). De aceea toată viaţa lui a fost o continuă jertfire şi dăruire de sine pentru binele şi mântuirea credincioşilor lui dragi. Sfântul ierarh Nicolae a înţeles cuvântul Mântuitorului că nu este alt mijloc de a câştiga iubirea, încrederea şi cinstirea poporului, decât acela de a te apropia de inima lui prin fapte concrete de…

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Reglementări privind temele pentru acasă în învățământul preuniversitar

Publicat

reglementări privind temele pentru acasă în învățământul preuniversitar

Publicitate

Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a semnat vineri ordinul care reglementează temele pentru acasă în învățământul preuniversitar.

‘Între aspectele reglementate, menționăm, în sinteză, următoarele: tema pentru acasă este necesar să fie stabilită diferențiat, după cum urmează: tema obligatorie, care are un nivel mediu de dificultate, pentru toți elevii clasei, tema suplimentară, care este facultativă, cu caracter general sau…

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Ce își doresc comisarii de mediu botoșăneni în seara de Moș Nicolae? Până una-alta, au dat câteva amenzi

Publicat

ce își doresc comisarii de mediu botoșăneni în seara de

Publicitate

Ce își doresc comisarii de mediu în seara de Moș Nicolae?
Își doresc:
-să nu se confirme sesizăriile,
-operatorii economici să prezinte autorizaţiile de mediu și vizele anuale valabile,
-să fie realizate monitorizarile impuse prin actele de reglementare,
-să fie realizate în totalitate și la termen măsurile impuse anterior.
Poate lucrurile se schimba mâine….,
astăzi comisarii de mediu au scris 6 amenzi contravenționale în cuantum de…

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Peste 80 de asistenți sociali din Vorona, instruiți de pompierii botoșăneni

Publicat

peste 80 de asistenți sociali din vorona, instruiți de pompierii

Publicitate

Peste 80 de asistenți sociali din comuna Vorona, care îngrijesc persoane cu nevoi speciale, au fost instruiți astăzi cum să reacționeze în momente critice și cum să prevină apariția unor situații de urgență. Activitatea de informare și educare preventivă a fost organizată la Căminul Cultural din localitate, la inițiativa Primăriei Comunei Vorona.

Încă din primele minute, participanții au fost implicați în activități practice. Paramedicii…

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe