Connect with us

EDUCATIE

Varianta originală a Tratatului de la Trianon poate ajunge gratuit la orice român, în format digital

Publicat

original
Sursa foto: Haralambie Vochiţoiu / Arhiva personală

O copie a Tratatului de la Trianon, care oficializa, la 4 iunie 1920, actuala frontieră a României cu Ungaria, poate fi descărcată, începând de joi, în format digital, de pe site-ul unei companii din Petroşani specializată în operaţiuni de arhivare, documentul fiind obţinut printr-o tehnică specială de scanare de pe singura variantă originală existentă în limba română.

Varianta originală în limba română a Tratatului de la Trianon se află în posesia fostului senator Haralambie Vochiţoiu, care a cumpărat documentul la o licitaţie publică, în anul 2016, din colecţia scriitorului şi fondatorului Partidului România Mare, Corneliu Vadim Tudor.

„Tratatul de la Trianon este un document extrem de important pentru statul român. Au fost oameni care şi-au dat viaţa pentru naţiunea noastră. Un corp format din distinşi diplomaţi a muncit la acest document timp de un an şi jumătate. Am considerat că este important ca orice român să poată avea acces la conţinutul documentului, la împlinirea a o sută de ani de la semnarea acestuia”, a declarat, pentru AGERPRES, Haralambie Vochiţoiu.

Potrivit acestuia, digitalizarea pachetului de documente referitoare la Tratatul de la Trianon, între care şi varianta în limba română, a durat circa două săptămâni, operaţiunea fiind realizată cu scanere de înaltă rezoluţie care nu au contact direct cu hârtia. Astfel, a rezultat un document digital în format pdf care numără 473 de pagini, dintre care 38 sunt cele ale variantei în limba română.

La dispoziţia publicului se află şi copia digitalizată a Monitorului Oficial din 21 septembrie 1920, în care a fost publicată ratificarea Tratatului de la Trianon.

Pachetul digital al Tratatului de la Trianon este disponibil pe site-ul companiei de arhivare Arhiva Dia, www.arhivadia.ro, cei interesaţi să intre în posesia acestuia trebuind să completeze un chestionar în variantă electronică, după care vor primi gratuit documentul.

Varianta în limba română a Tratatului de la Trianon a fost prezentată, în original, publicului din Bucureşti şi Alba Iulia, în noiembrie-decembrie 2018, cu ocazia Centenarului Marii Uniri. AGERPRES


Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


1 Comentariu

1 Comentariu

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

EDUCATIE

Primul rezultat POZITIV în școlile din România, în urma testelor de salivă

Publicat

Arhivă foto

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a anunțat luni că a fost descoperit primul rezultat pozitiv în școlile din România în urma efectuării testelor de salivă.

Potrivit ministrului Sorin Cîmpeanu, primul test pozitiv a fost înregistrat luni la liceul I.L. Caragiale din București.

Copilul va fi testat PCR pentru confirmarea diagnosticului.

Ministrul Cîmpeanu a mai spus că în 216 de școli testarea este asigurată în unitatea de învățământ.

În celelalte unități, testarea cu teste de salivă se face la domiciliu, a precizat Sorin Cîmpeanu.

(sursa: Mediafax)

Citește mai departe

EDUCATIE

Primul liceu hibrid din România a început cursurile. Elevii aleg ce materii vor să studieze

Publicat

elevi
Arhivă foto

Primul liceu hibrid din România a început cursurile. La liceul internațional hibrid Spark, din Cluj-Napoca, elevii aleg ce materii vor să studieze.

Primul liceu hibrid din România a început cursurile, iar la liceul internațional hibrid Spark, elevii aleg ce materii vor să studieze.

La liceul Spark, elevii fac cursurile online în limba engleză cu profesori din 6 țări.

Inspirată de pandemie și cu gândul la viitor, Ruxandra Mercea a deschis la Cluj-Napoca primul liceu internațional hibrid din România, un liceu care îi scutește pe elevi de materiile care nu îi pasionează.

La Spark, adolescenții aleg ce vor să învețe

La Spark, adolescenții aleg ce vor să învețe, iar profesori din înreaga lume îi coordonează online, pas cu pas.

De mic copil, Vald Meșa, un elev în vârstă de 14 ani, din Brașov, a dezvoltat o pasiune pentru robotică. Vrea să studieze doar științe și matematică, iar dacă ar fi rămas la o școală de stat nu ar fi reușit să se dezvolte din acest punct de vedere. Crede că liceul Spark îl va pregăti să intre la o universitate de prestigiu din America.

„Am început cursurile, sunt foarte faine. Profesorii sunt din alte țări și ne întâlnim pe zoom”

„Am început cursurile, sunt foarte faine. Profesorii sunt din alte țări și ne întâlnim pe zoom. Eu lucrez în timpul săptămânii apoi am un meeting cu fiecare profesor în care discutăm ce am lucrat și ce urmează să mai lucrez. Sper să ajung la MIT în America și la un moment dat poate la NASA. Mi-am cumpărat imprimantă 3D și alte componente și construiesc roboți”, a spus Vlad, la Aleph News.

La liceul hibrid se pune accentul pe educația viitorului. Elevii sunt ajutați să intre la facultățile pe care și le doresc, dar și să descopere ce carieră vor să aibă.

„Avem deja primii 10 elevi, avem încă 200 pe lista de așteptare”

„Avem deja primii 10 elevi, avem încă 200 pe lista de așteptare să îi trecem prin procesul de admitere și avem profesori atât din România, cât și din alte șase locuri din lume. Avem în acest moment elevi din Canada care participă, din Africa de Sud și urmează să avem un grup mare de elevi din Rusia, Turcia, Azerbaijan, Kazahstan”, a spus Ruxandra Mercea, fondatorul Liceul Internațional Hibrid Spark.

Taxele școlare la liceul Spark valorează între 1.000 de euro și 6.000 de euro pe an, în funcție de regimul în care aleg elevii să studieze: part time sau full time.

(sursa: Mediafax)

Citește mai departe

ACTUALITATE

Consiliul Elevilor solicită Ministerului Educaţiei clarificarea situaţiei privind implicarea profesorilor în procesul de testare COVID

Publicat

Consiliul Naţional al Elevilor solicită Ministerului Educaţiei să clarifice situaţia privind implicarea profesorilor în procesul de testare COVID, apreciind că în prezent nu există nicio altă variantă alternativă pentru testarea elevilor.

Potrivit unui comunicat transmis, marţi, AGERPRES, Consiliul spune că, după ce toţi reprezentanţii societăţii civile (elevi, părinţi, profesori) au solicitat testare periodică în şcoli şi după ce, într-un final, acest lucru poate fi realizabil, întregul demers este „blocat de proceduri şi dezinteres”.

„Pe de o parte, Ministerul Educaţiei nu îşi asumă testarea în şcoală pentru a nu atribui profesorilor o sarcină în plus şi, pe de cealaltă parte, sindicatele din educaţie refuză vehement să susţină necesitatea implicării personalului din învăţământ în procedura de testare. În tot acest timp, din ce în ce mai multe şcoli decid distribuirea testelor rapide către elevi şi administrarea lor acasă, fără a avea garanţia că acest lucru se va întâmpla cu adevărat. (…) Consiliul Naţional al Elevilor condamnă astfel de atitudini din partea celor care ar trebui să reprezinte un model de stabilitate şi siguranţă într-un context social ca acesta şi îndeamnă la responsabilitate din partea tuturor actorilor implicaţi în sistemul de educaţie”, accentuează reprezentanţii Consiliului.

Elevii solicită Ministerului Educaţiei să clarifice situaţia privind implicarea profesorilor în procesul de testare rapidă

De aceea, aceştia solicită Ministerului Educaţiei să clarifice situaţia privind implicarea profesorilor în procesul de testare rapidă, indicând foarte clar ce atribuţii au cadrele didactice în acest proces.

„Considerăm că, la acest moment, nu există nicio altă variantă alternativă pentru testarea elevilor, având în vedere lipsa acută a resursei umane din sistem”, susţine CNE.

În ultimele zile, ministrul Educaţiei a declarat în repetate rânduri faptul că mizează pe înţelegerea şi pe bunăvoinţa cadrelor didactice care se vor implica în asamblarea testelor non-invazive ale elevilor şi care vor participa la administrarea acestora în spaţiul şcolar, adiacent, sindicatele din educaţie anunţând că nu sunt de acord cu niciun fel de implicare din partea personalului din învăţământ pentru această procedură, fără a indica
o variantă adiacentă realizabilă, aminteşte Consiliul Naţional al Elevilor. Agerpres

Citește mai departe

EDUCATIE

Se renunță la unele restricții în București: Elevii pot reveni la orele de sport normale, fără mască

Publicat

Orele de educaţie fizică în spaţii interioare vor avea loc, începând de joi, fără obligativitatea purtării măştii de protecţie. Hotărârea a fost adoptată de Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă (CMBSU) în şedinţa de luni, în contextul în care incidenţa COVID-19 este în Capitală de 1,95 de cazuri la mia de locuitori.

„În aplicarea art. 3 alin. (8) din Ordinul comun – Ministerul Educaţiei (nr. 5338/01.10.2021) şi Ministerul Sănătăţii (nr. 2015/01.10.2021) pentru aprobarea măsurilor de organizare a activităţii în cadrul unităţilor/instituţiilor de învăţământ în condiţii de siguranţă epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2, cu modificările şi completările ulterioare, în municipiul Bucureşti, începând cu data de 02.12.2021, se dispune desfăşurarea orelor de educaţie fizică în săli de sport/spaţii interioare, fără obligativitatea purtării măştii de protecţie”, prevede hotărârea CMBSU. Agerpres

Citește mai departe