Connect with us

ACTUALITATE

Verificări ale polițiștilor la taxiurile din zona aeroporturilor

Publicat

razie politia noaptea taxi

În prima jumătate a anului, polițiștii de la transporturi și de la rutieră au desfășurat controale privind legalitatea desfășurării transportului în regim „TAXI” și „în regim de închiriere” în zona aeroporturilor din România.

Astfel, au fost desfășurate 125 de acțiuni punctuale, la care au participat 182 de poliţişti din cadrul structurilor de poliţie transporturi, 422 de poliţişti rutieri, 34 de specialişti din cadrul Registrului Auto Român și 29 de jandarmi.

Polițiștii au legitimat 2.862 de persoane și au verificat 2.617 autovehicule. În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 1.032 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 312.800 de lei.

Din totalul sancţiunilor, 244 au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 38/2003, privind transportul de persoane în regim de taxi şi în regim de închiriere, 758 pentru încălcarea normelor privind circulaţia pe drumurile publice și 30 la alte acte normative.

Ca măsuri complementare, polițiștii au reținut 27 de permise de conducere, iar pentru defecţiuni tehnice sau dotări suplimentare nepermise de lege, au fost retrase 64 de certificate de înmatriculare.

Sursa: Poliția Română

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

Taxele și impozitele lui Bolojan scufundă orașul Flămânzi în întuneric. Oamenii refuză plata obligațiilor și blochează serviciile publice

Publicat

taxele și impozitele lui bolojan scufundă orașul flămânzi în întuneric.

Publicitate

După deciziile premierului Ilie Bolojan, care au forțat administrațiile locale să majoreze taxele și impozitele, tot mai mulți cetățeni refuză să le mai plătească. Efectul se vede deja în teritoriu: bugetele locale se subțiază rapid, iar unele primării se apropie periculos de incapacitatea de funcționare.

Un astfel de exemplu vine din orașul Flămânzi, unde administrația locală avertizează public că lipsa încasărilor poate duce la blocarea...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Tânăr de 23 de ani, prins drogat la volan în Vorona. Avea în mașină și un pistol airsoft

Publicat

incident șocant în suceava: Șofer de ride sharing înjunghiat de un

Publicitate

Un tânăr de 23 de ani din comuna Vorona a fost sancționat dur de polițiști, după ce a fost prins conducând un autoturism sub influența substanțelor interzise și având asupra sa o armă de tip airsoft.

Incidentul a avut loc în seara zilei de 31 ianuarie 2026, în jurul orei 22:00, când polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani au oprit pentru control un autoturism care circula pe drumul public din comună.

Din cauza...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Zeci de intervenții ale polițiștilor în județul Botoșani: Peste 100 de amenzi aplicate în ultimele 24 de ore

Publicat

vitezomanii, în vizorul polițiștilor rutieri: 7 permise reținute și amenzi

Publicitate

Polițiștii din cadrul Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani au intervenit, în ultimele 24 de ore, la aproximativ 30 de evenimente, majoritatea sesizate prin apeluri la numărul unic de urgență 112.

Pentru prevenirea faptelor antisociale și menținerea ordinii și siguranței publice, polițiștii au acționat pe raza întregului județ, fiind organizate opt acțiuni punctuale în zone considerate de interes operativ. Activitățile au vizat atât...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Acțiune BLITZ a polițiștilor rutieri: Amenzi de peste 16.000 de lei pentru transportatorii de mărfuri și persoane

Publicat

polițiștii botoșăneni, la ceas de bilanț:  infracţionalitatea în domenii specifice

Publicitate

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Botoșani au organizat, la data de 31 ianuarie 2026, o acțiune de tip BLITZ, desfășurată pentru verificarea respectării legislației privind transportul de mărfuri și persoane.

În cadrul activităților desfășurate, polițiștii au aplicat 26 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 16.000 de lei.

Șapte dintre sancțiuni au fost aplicate conducătorilor auto care nu respectau reglementările...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe