Connect with us

EVENIMENT

Verificări la Secţia de Psihiatrie a Spitalului Judeţean din Târgu-Jiu, după ce un infirmier a fost lovit de un pacient

Published

on

spital

Reprezentanţii Spitalului Judeţean de Urgenţe (SJU) Târgu-Jiu efectuează verificări la Secţia de Psihiatrie, după ce un infirmier a fost lovit de un pacient cu piciorul în torace, a declarat joi, pentru AGERPRES, managerul unităţii medicale, Gigel Capotă.

"În legătură cu cazul de la Psihiatrie, am avut o discuţie cu întreg personalul de acolo, privind respectarea atribuţiilor de serviciu. Totodată, eu ca şi manager am afirmat şi afirm încă o dată faptul că nu mai tolerez niciun act de indisciplină şi am constituit o comisie de cercetare a evenimentului respectiv, formată din directorul medical, directorul de îngrijiri şi reprezentantul pe sănătate şi securitate în muncă. Totodată, am emis o adresă la Serviciul de Medicină Legală şi la Casa de Asigurări de Sănătate pentru ca împreună să îmi facă o evaluare medicală a domnului Pecingină Constantin şi cu emitere de raport. Din datele preliminare pe care le am, respectivul infirmier s-a prezentat la UPU acuzând dureri, sunt lucruri care se pot întâmpla oricând cu pacienţii care sunt la Psihiatrie, a fost lovit în zona toracelui cu piciorul, a acuzat dureri, i s-au făcut toate verificările şi şi-a luat un medical", a precizat Capotă.

În perioada trecută, la Secţia de Psihiatrie au mai avut loc alte două incidente. Astfel, doi asistenţi fotografiaţi în timp ce s-ar fi tuns în sala de mese au fost sancţionaţi cu reducerea salariului de bază cu 10% pe două luni, iar un asistent şi un registrator medical au fost sancţionaţi cu reducerea salariului de bază cu 10% pe o perioadă de trei luni, în urma apariţiei în spaţiul public a unui videoclip în care trei pacienţi pe jumătate dezbrăcaţi au fost surprinşi în ipostaze intime, fiind despărţiţi de un grilaj.

De asemenea, şefa Secţiei de Psihiatrie a SJU Târgu-Jiu a fost schimbată din funcţie în urma respectivei filmări, alături de aceasta fiind schimbată şi asistenta şefă prin detaşare la Secţia Cardiologie. AGERPRES

Comentează

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

VIDEO: Descoperire arheologică la Alba Iulia: A fost găsită o statuie care îl reprezintă pe zeul medicinei din Roma Antică

Published

on

video: descoperire arheologică la alba iulia: a fost găsită o

O parte dintr-o statuie care îl reprezintă pe zeul medicinei din Roma Antică a fost descoperită în cadrul săpăturilor arheologice, de la Alba Iulia, desfășurate în acest an.

Statueta a fost descoperită în situl arheologic unde sunt scoase la suprafață vestigiile celui mai bogat oraș din provincia romană Dacia: Colonia Aurelia Apulensis.

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

EVENIMENT

Horoscop 14–20 septembrie 2026. Ce spun astrele despre bani, dragoste, carieră și sănătate pentru fiecare zodie în parte

Published

on

horoscop de weekend, 12–13 septembrie 2026: surprize în dragoste și

Săptămâna 14–20 septembrie 2026 vine cu nevoia de mai multă claritate în decizii, mai ales în plan financiar și profesional. Unele zodii pot avea parte de oportunități neașteptate, în timp ce altele vor simți nevoia să încetinească ritmul și să își reevalueze prioritățile. În relații, comunicarea sinceră poate face diferența.

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

EVENIMENT

Radare în Alba, la început de săptămână. Unde vor fi amplasate luni, 14 septembrie 2026

Published

on

radare în alba, la început de săptămână. unde vor fi

Șoferii care circulă luni, 14 septembrie 2026, pe drumurile din județul Alba sunt sfătuiți să respecte limitele legale de viteză și regulile de circulație.

Echipajele rutiere vor avea aparate radar amplasate pe mai multe drumuri naționale, dar și pe artere importante din Alba Iulia și din alte localități ale județului.

Publicitate

Potrivit...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

EVENIMENT

UPDATE. Accident pe strada Fântânele din Cluj-Napoca. Un motociclist de 72 de ani a fost rănit și transportat la spital

Published

on

accident motocicleta1.jpg






Pompierii clujeni au fost solicitați să intervină, duminică, pe strada Fântânele din Cluj-Napoca, în urma unui accident rutier în care au fost implicate un motociclist și un autoturism.

Motociclistul, un bărbat de aproximativ 70 de ani, a fost transportat la spital de către un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ).

UPDATE

Potrivit polițiștilor clujeni, accidentul a avut loc în jurul orei...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Continue Reading