Connect with us

ACTUALITATE

Vești bune de la Sibiu. FITS va avea loc cu spectatori

Publicat

Preşedintele Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu (FITS), Constantin Chiriac, a anunţat joi, că intenţionează ca la ediţia din acest an, care va avea loc în luna august, să participe şi spectatorii atât la evenimentele ce sunt programate în săli de spectacole, cât şi în aer liber, dar a precizat că este posibil ca publicul să facă dovada că nu reprezintă un pericol de răspândire a COVID-19.

FITS a fost mutat din luna iunie în luna august în acest an, cu speranţa că publicul va avea acces direct la spectacole.

„Iniţial, festivalul trebuia să fie între 11 şi 20 iunie, numai că dorinţa tuturor partenerilor noştri şi a noastră, aţi auzit actorii vorbind înainte, toţi cei care se exprimă pe scenă au nevoie de acest contact miraculos care este făcut cu publicul. Şi din această cauză am dorit să securizăm posibilitatea de a avea secţiunea fizică de spectacole de peste tot, din lume. Am gândit festivalul pe trei paliere: un palier fizic, atât pe scenele în care jucăm de obicei, pornind de la teatru, la Centrul Cultural „Besoiu”, la Teatrul „Gong”, la „Thalia”, la Fabrica de Cultură, cât şi toate spectacolele outdoor, indiferent de toate măsurile dure care vor fi, de distanţare, de purtarea măştii, avem nevoie de publicul spectator, care să fie alături de noi. Din această cauză am hotărât împreună cu ordonatorul de credite, cu toţi partenerii pe care îi avem, să ducem în luna august festivalul, între 20 şi 29 august. Este o excepţie pe care o facem pentru anul acesta, începând de anul viitor sperăm să intrăm într-o normalitate care ţine nu de ceea ce a fost în anii trecuţi, ci de o nouă normalitate construită, dar care poate fi gândită pe termen mediu şi lung”, a declarat Constantin Chiriac, joi, într-o conferinţă de presă.

Organizatorii FITS le cer, pe cât posibil, artiştilor să vină vaccinaţi la festivalul din august de la Sibiu. Se analizează posibilitatea ca accesul publicului la spectacole să se facă nu doar pe bază de bilet, ci şi cu o dovadă fie că spectatorul este vaccinat, fie că a avut COVID-19 sau pe baza unui test negativ.

„Încercăm să determinăm toate companiile care vin să poată să vină vaccinate. În acelaşi timp să putem pentru spectacole indoor să avem de la fiecare spectator care intră o dovadă fie că a avut COVID sau are un test făcut în ultimele 48 de ore sau că are certificat pentru vaccin. În acelaşi timp suntem în legătură permanentă, chiar alaltăieri am avut o întâlnire cu toate structurile responsabile de la DSU, la Primărie, la Poliţie şi aşa mai departe, şi vom găsi cele mai bune soluţii pentru ca întâlnirea în spaţiile publice să poată să fie certă, sigură şi în acelaşi timp şi sub semnul plăcerii”, a arătat Constantin Chiriac.

Întrebat cum se va face accesul publicului la spectacolele în aer liber, unde înainte de pandemie, spre exemplu, în Piaţa Mare din Sibiu erau prezenţi zeci de mii de oameni, Constantin Chiriac a explicat că se vor găsi măsuri de siguranţă din punct de vedere epidemiologic.

„În cazul spectacolelor în aer liber, probabil că în funcţie de felul în care va evolua situaţia, vom concepe toate măsurile. (…) Vom respecta toate măsurile care se impun, din cauza asta am împins cât mai departe festivalul, în aşa fel încât propunându-se la nivel european, de la 1 iunie, acest certificat verde, e clar că avem încă trei luni în care putem gândi toate măsurile care să ne dea certitudinea, bucuria, dialogul şi putinţa de a ne întâlni sub semnul frumosului, aici, la Sibiu. (…) În mod cert se vor găsi soluţii pentru spectacolele outdoor, vom crea acele condiţii în care privitorii să fie distanţaţi, să poarte mască eventual, vom vedea. Nu avem cum să spunem în această clipă că avem tot setul de măsuri”, a explicat Constantin Chiriac.

Preşedintele FITS spune că are sprijin financiar pentru organizarea ediţiei din acest an.

„Avem sprijinul financiar al Primăriei, avem sprijinul financiar al Ministerului Culturii, al Institutului Cultural Român, al Ministerului Educaţiei şi am primit deja patronajul preşedintelui României, deci tot ce ne-am propus, am reuşit să realizăm”, a precizat Constantin Chiriac.

Potrivit preşedintelui festivalului, FITS este programat să aibă loc atât cu prezenţa publicului în săli, dar şi cu transmisiuni online.

„Bineînţeles că sunt negocieri şi în funcţie de tot ce va însemna desfăşurarea de forţe pe care o pregătim pentru luna august, sperăm să fie o campanie de vaccinare cât mai plină de succes şi să putem să ne întâlnim cu publicul din Sibiu, din regiune, de pretutindeni, aici, la Sibiu, să putem să facem festivalul, cât şi Bursa de spectacole, cât şi Therme Forum, cât şi platforma doctorală, atât în format fizic, cât şi în format hibrid şi online”, a mai spus Constantin Chiriac. AGERPRES

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

APIA Botoșani: Sprijin financiar pentru crescătorii de bovine

Publicat

ferma vaci de lapte.jpg

Agenția de Plăți şi Intervenție pentru Agricultură (APIA), Centrul Judetean Botosani, efectuează plata aferentă ajutorului de stat în sectorul bovinelor de carne și al bubalinelor, aprobat de Guvernul României sub formă de grant în valoare de 100 euro/cap de animal.

Suma plătită este în valoare de 338.924,58 lei și se acordă de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), pentru un număr de 18 beneficiari care au accesat această formă de ajutor de stat și un efectiv de 687 bovine de carne și bubaline.

Grantul se acordă beneficiarilor cererilor de plată depuse și aprobate în baza Ordonanței Guvernului nr.13/2024 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru susţinerea activităţii…

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Școala de elită a textiliștilor români. Fac practica la fabrici care produc pentru mari branduri din Europa

Publicat

index 3 996x600.webp.webp

Botoșani se poate lăuda cu una dintre cele mai bune școli de meseriași confecționeri din România. Elevii învață să lucreze pe utilaje clasice, dar și de ultimă generație și fac practică la cele mai puternice fabrici din industria textilă din nordul Moldovei, scrie Adevărul.

Județul Botoșani are o tradiție de peste șapte decenii în industria textilă. Chiar și după 1990, unica ramură industrială care a supraviețuit și chiar prosperat la Botoșani a fost industria textilă. Și astăzi în județ funcționează zeci de fabrici, multe cu capital străin, în care lucrează mii de oameni.

Ceea ce a atras ca un magnet investitorii străini în domeniul confecțiilor este forța de muncă calificată din Botoșani. Aici sunt cei mai buni…

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Se întrerupe apa în municipiul Botoșani! Care sunt zonele afectate

Publicat

apa robinet.jpg

S.C. Nova Apaserv S.A. Botoșani anunță întreruperea furnizării apei, mâine 11 aprilie 2024, în intervalul orar 09:00 – 15:00, pentru executarea lucrărilor de remediere a avariei localizată pe str. Doboșari (zona Izvor).

Afectaţi de oprirea apei sunt utilizatorii din municipiul Botoşani ce locuiesc în imobilele situate pe străzile Ștefan cel Mare, Doboșari, Hatman Arbore, Luizoaia, Aleea Iacob Iacobovici, A.N.L. Cișmea.

Pentru evitarea disconfortului cauzat de lipsa apei,  consumatorii sunt rugați să-şi constituie rezervele de apă necesare.

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News

Ultimele articole pe…

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Zeci de amenzi după o razie a polițiștilor în județul Botoșani

Publicat

razie politisti politie actiuni control 1 1000x600.jpeg

Miercuri, în intervalul orar 14:00-22:00, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au organizat pe raza județului Botoșani o acțiune pentru prevenirea și combaterea accidentelor rutiere care au drept cauză generatoare nerespectarea regimului legal de viteză.

 

În cadrul activităților desfășurate au fost aplicate 62 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 27.000 de lei.

 

Totodată, au fost reținute în vederea suspendării dreptului de a conduce, 9 permise de conducere și 3 certificate de înmatriculare.

 

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News

Ultimele articole pe botosani24

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe