Connect with us

ACTUALITATE

Vești bune de pe litoral. Neregulile au scăzut drastic

Publicat

Turiștii sunt mai în siguranță în acest an, pe litoral. Neregulile găsite până acum sunt mult mai puțin importante și mai rare față de anii trecuți, potrivit Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor.

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) supraveghează piața prin „Comandamentul Litoral 2021”.

 

Câte amenzi s-au dat

 

Timp de 3 săptămâni, în perioada 1-21 iulie, comisarii ANPC au avut 530 de controale, în urma cărora au dat 583 avertismente și 85 amenzi contravenționale, în valoare totală de 415.400 lei.

De asemenea, au fost oprite definitiv de la comercializare produse în valoare totală de peste 100.000 lei și oprite temporar de la vânzare produse în valoare totală de aproximativ 530.000 lei.

Acestora li s-au adăugat 23 de măsuri complementare de oprire temporară a prestării serviciului pentru tot atâtea unități de alimentație publică de pe întreg litoralul, pentru remedierea unor deficiențe.

 

Cele mai importante abateri:

 

- Utilizarea de aparate de măsură neverificate și neomologate
- Utilizarea unor produse alimentare sau proceduri de lucru care pun în pericol sănătatea consumatorilor
- Comercializarea unor jucării fără informațiii complete de utilizare sau care pun în pericol sănătatea copiilor
- Comercializarea unor produse de încălțăminte fără pictograme care să informeze asupra materialelor utilizate la realizarea lor
- Comercializarea unor produse de îmbrăcăminte fără informații complete sau traducere în limba română a etichetei
- Nerespectarea condițiilor de depozitare indicate de producător pe eticheta produsului
- Practici comerciale incorecte
- În cazul spațiilor de cazare, lipsa informațiilor de tip listă de servicii oferite sau mapă cu informații turistice.

„Comparativ cu situațiile întâlnite în anii precedenți, neregulile constatate sunt mult mai puțin importante și mai rar întâlnite, ceea ce demonstrează un grad mai înalt de conștientizare a importanței respectării prevederilor legale, cu atât mai mult cu cât verificările comisarilor ANPC, în această perioadă, sunt sporite numeric, pentru a se asigura că legea este respectată”, arată ANPC. MEDIAFAX

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

MOMENTUL DE CULTURĂ. CU GEORGICĂ MANOLE (428)

Publicat

momentul de culturĂ. cu georgicĂ manole (428)

Publicitate

O rubrică realizată de profesor Georgică Manole, scriitor, epigramist:

AȘTEPTÂND CURGEREA NOPȚII

Citind poeme de Ana Blandiana am întâlnit și  pe cel intitulat „Omphalos” („O piatră e un zeu care/ Se mișcă atât de încet/ Încât ochiul meu repede muritor/ Nu-i în stare/ Să-i recunoască mișcarea/ Așa cum nu poți să-i ceri/ Unui val/ Unui nor/ Să înțeleagă ce-i marea,/ Când totul se năruie/ Și-apoi se dizolvă/ Într-un toxic...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Rezultatele tragerilor la LOTO de duminică, 8 februarie 2026

Publicat

rezultatele tragerilor la loto de duminică, 14 decembrie 2025

Publicitate

LOTERIA ROMÂNĂ a continuat, duminică, 8 februarie 2026, seria extragerilor Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc.

Numerele extrase, 8 februarie 2026:

Loto 6/49: 22, 16, 11, 44, 28, 20

Loto 5/40: 32, 11, 20, 29, 22, 34

Joker: 1, 2, 36, 23, 31 + 6

Noroc: 2 7 3 3 8 9 6

Publicitate

Noroc Plus: 9 9 8 7 6 0

Super Noroc: 0 7 7 5 5 3

...
Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Două zile de ninsoare, polei și ger: Vremea se răcește până la -15 grade și ninge în toată țara până marți seara

Publicat

două zile de ninsoare, polei și ger: vremea se răcește

Publicitate

Administrația Națională de Meteorologie a emis, duminică, o informare meteo care anunță două zile de ninsoare, răcire accentuată a vremii și intensificări ale vântului în mare parte din țară.

Intervalul vizat este 8 februarie, ora 10:00 – 10 februarie, ora 20:00, perioadă în care sunt așteptate precipitații predominant sub formă de ninsoare, depuneri de strat de zăpadă și, izolat, polei.

Potrivit meteorologilor, ninsorile vor fi prezente...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

FC Botoșani învinge clar Metaloglobus, scor 3-0, și urcă pe locul 5 în Superligă după un meci dominat total pe Municipal

Publicat

fc botoșani învinge clar metaloglobus, scor 3 0, și urcă pe

Publicitate

FC Botoșani a obținut o victorie convingătoare pe teren propriu, scor 3-0 cu Metaloglobus București, în etapa a 26-a din Superligă, rezultat care readuce formația pregătită de Leo Grozavu în zona play-off-ului. Pe Stadionul „Municipal”, botoșănenii au controlat jocul de la un capăt la altul și au confirmat diferența de valoare dintre cele două echipe, aflate la poli opuși ai clasamentului.

Gazdele au început ofensiv și au ratat prima ocazie...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe