Un veteran de război care ar fi împlinit 100 de ani peste câteva luni, rănit pe frontul din Est, fiind vizitat în spital de Regele Mihai şi ulterior luat prizonier de ruşi până în 1946, a fost condus miercuri pe ultimul drum cu onoruri militare şi în sunet de goarnă.

Unul dintre tot mai puţinii veterani de război din Alba, sublocotenent în rezervă Nicolae Frăţilă, a lui Tian, din Sîncel, care a luptat în cel de-al Doilea Război Mondial la Cotul Donului şi care, după 23 august 1944, a fost dus în prizonierat în Kazahstan, a fost înmormântat miercuri, aşa cum şi-a dorit, cu ceremonial militar.

Veteranul, ofiţer în rezervă, şi-a exprimat dorinţa ca pe ultimul drum să fie condus de către soldaţi, acest lucru fiind îndeplinit de un pluton al Batalionului 136 Geniu Apulum din Alba Iulia. Cei 24 de soldaţi conduşi de maiorul Adrian Popa au asigurat garda la sicriul acoperit cu drapelul tricolor şi au tras trei salve de foc. De asemenea, un instrumentist de la Centrul de Cultură „Augustin Bena” Alba a interpretat la goarnă un imn funebru în momentul coborârii sicriului în mormânt.

Primarul Ilie Frăţilă a menţionat că, la solicitarea familiei, pentru a respecta dorinţa defunctului, a luat legătura cu autorităţile competente „pentru ca un erou al neamului românesc să fie înmormântat cu onoruri militare”. Acest lucru a fost posibil şi datorită implicării directorului Cercului Militar Alba, Petruţa Pop, care derulează un proiect de omagiere a tuturor veteranilor de război din judeţ şi care, de asemenea, a ţinut să-l conducă, în semn de omagiu, pe ultimul drum pe Nicolae Frăţilă.

„Nu a fost un om oarecare, ci a făcut parte dintre aceia care şi-au pus viaţa pentru ca noi, astăzi, să fim liberi”, a spus, la slujba de prohod, preotul paroh din Sîncel, Vasile Brumar, care a afirmat că, din ceea ce i-a povestit Nicolae Frăţilă, credinţa şi dorul pentru cei de acasă l-au ajutat să reziste pe front şi, mai ales, în prizonieratul de peste un an şi jumătate.

Despre veteranul de război a vorbit şi istoricul Dan Ramf, cel care l-a şi intervievat pe Nicolae Frăţilă în urmă cu câţiva ani, amintirile din război şi lagăr ale acestuia fiind cuprinse, alături de memoriile altor veterani, în volumul „Bunicii noştri, eroii noştri”, tipărit la Editura Militară în 2017.

Încorporat în februarie 1942 la Regimentul 41 Artilerie din Braşov, după o scurtă perioadă de instrucţie, când a făcut un curs de trăgător de tun Oerlikon, Nicolae Frăţilă a ajuns, alături de unitatea sa, la Cotul Donului.

„Momentele de odihnă pe front le-a descris aşa: ‘noaptea dormeam cu capul pe muşuroi şi cu gândul tot la oi. De multe ori ne rezemam de puşcă şi aşa dormeam’. A scăpat ca prin minune de mai multe ori. În timp ce se retrăgeau, i-au degerat degetele la picioare şi nu a mai putut umbla, fiind salvat de către doi soldaţi nemţi, care l-au pus într-un camion, ajungând astfel la spital în Zaporojie. Aici, l-a văzut din nou pe Regele Mihai, pe care-l mai întâlnise înainte de război, la Blaj, aflat în vizită la răniţi. După un scurt concediu, s-a reîntors la unitate şi a ajuns pe front în Moldova. În 23 august 1944 a fost luat prizonier şi dus, mai întâi, în lagărul de la Bălţi. Cu trenul, alături de alţi soldaţi români, a ajuns în Lagărul 185 din Kazahstan, acolo unde a tras la jug, să ducă lemne. În martie 1946, a fost eliberat”, a spus istoricul.

Acesta a mulţumit Armatei Române că i-a dat onorul pentru ultima dată veteranului de război.

Născut în 2 februarie 1920, Nicolae Frăţilă s-a căsătorit după ce s-a întors din prizonierat, în 1946. A avut trei copii, o fată şi doi băieţi, iar după ce s-a pensionat de la Poşta CFR, s-a ocupat de munca la câmp. A rămas văduv în urmă cu şapte ani.

În Sîncel mai trăiesc doi veterani de război, iar în Alba, mai puţini de 90. AGERPRES