EVENIMENT
Viceprimarul municipiului Botoşani, Liviu Toma, internat la spital după ce s-a infectat cu COVID-19
Viceprimarul municipiului Botoşani Liviu Toma a fost internat, marţi, în Secţia de boli infecţioase a Spitalului Judeţean de Urgenţă "Mavromati", după ce fost diagnosticat cu virusul COVID-19, a confirmat, pentru AGERPRES, directorul Direcţiei de Sănătate Publică, Monica Adăscăliţei.
Potrivit sursei citate, viceprimarul Botoşaniului, în vârstă de 47 de ani, a fost confirmat pozitiv în cursul zilei de marţi, iar, ulterior, pe fondul stării sale de sănătate, a fost spitalizat.
"Din câte am aflat, e o formă medie a bolii. Se află sub supravegherea cadrelor medicale de la Secţia de boli infecţioase", a precizat Adăscăliţei.
Liviu Toma, care se află la primul mandat de viceprimar, este coordonatorul organizaţiei din Botoşani a Partidului Pro România. Agerpres
EVENIMENT
Compania Delgaz avertizează: „La fiecare două zile, monoxidul de carbon face o victimă”. Cazuri raportate și în Cluj
De la începutul anului, patru persoane și-au pierdut viața și alte 22 au fost intoxicate cu monoxid de carbon în județele din aria de activitate a Delgaz Grid, potrivit datelor transmise de companie. Cauzele principale sunt coșurile de fum înfundate, racordurile neetanșe sau sistemele necorespunzătoare de evacuare a gazelor arse.
Reprezentanții companiei recomandă instalarea detectoarelor de monoxid de carbon în...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Reacția premierului Bolojan, după ce România a intrat în recesiune tehnică: „Traversăm o perioadă de corecție economică necesară”
Premierul Ilie Bolojan a explicat vineri că recesiunea tehnică „temporară” pe care o traversează România este un „cost necesar” pentru a construi o economie „mai solidă și mai competitivă”. „Nu traversăm o criză. Traversăm o perioadă de corecție economică necesară pentru a avea o economie mai stabilă și mai puternică”, a scris premierul, pe pagina sa de Facebook.
Economia României a intrat în recesiune tehnică la finalul anului 2025, după două trimestre...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Bărbat din Sebeș, reținut de polițiști după ce a fost prins băut la volan. Ce alcoolemie avea
Un bărbat din Sebeș a fost reținut de polițiști după ce a fost prins în timp ce conducea sub influența alcoolului pe o stradă din Petrești.
Potrivit IPJ Alba, la data de 12 februarie 2026, în jurul orei 19:50, polițiștii rutieri din municipiul Sebeș au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat, în vârstă de 64 de ani, din municipiul Sebeș, cercetat pentru conducere sub influența alcoolului.
Polițiștii rutieri din municipiul Sebeș au oprit, pentru...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Universitatea și CFR, două forțe ale Clujului în sferturile Cupei României. Cine sunt adversarii
Orașul Cluj-Napoca are două reprezentante în sferturile de finală ale Cupei României, iar atât Universitatea Cluj, cât și CFR Cluj, țintesc calificarea în semifinale.
Parcursul Universității Cluj
„Șepcile roșii” au câștigat Grupa C, cu 7 puncte (două victorii și un egal), confirmând forma bună din acest sezon. În ultimul meci al grupei, Universitatea s-a impus cu 2-0 în fața celor de la Oțelul...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
