Connect with us

ACTUALITATE

Victimele cu arsuri în urma exploziei de la Buzău ar putea fi tratate în București sau Timișoara

Publicat

Victimele exploziei din județul Buzău care au suferit arsuri ar putea primi tratament în spitale din România. Ministerul Sănătății a anunțat că au fost identificate locuri la Timișoara și București.

Reprezentanții Ministerului Sănătății anunță că în prezent, pacienții sunt evaluați de către o comisie medicală care va decide dacă transferul acestora se va face la spitale din țară sau dacă sunt îndeplinite criteriile pentru transfer în străinătate.

Decizia va fi luată în funcție de raportul comisiei medicale din cadrul spitalului în care sunt internate cele patru victime. Pacienții au arsuri de gradul II și III.

Potrivit reprezentanților ISU Buzău, explozia a avut loc în noaptea de marți spre miercuri într-o casă din localitatea Potoceni. Incidentul a fost provocat de o acumulare de gaze în camera în care era amplasata centrala termică.

În urma exploziei au fost patru victime conștiente și cooperante. Acestea au fost transportate la spital.

La fața locului au intervenit o autospecială de stingere cu apă și spumă, o ambulanță SMURD și trei ambulanțe SAJ.

Sursa: Mediafax

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

Februarie la extreme în România: De la viscole și troiene de 5 metri, la temperaturi de primăvară. Explicațiile ANM

Publicat

cod galben de polei și precipitații mixte la botoșani: avertizare

Publicitate

Extremele lunii februarie. De-a lungul timpului, ultima lună de iarnă ne-a adus de multe ori intervale cu vreme extremă, fie că vorbim de viscole, ninsori abundente și temperaturi deosebit de coborâte, dar în contrast și perioade cu vreme deosebit de caldă.

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a publicat vineri, pe pagina de Facebook, o retrospectivă a extremelor înregistrate de-a lungul timpului în luna februarie.

Extremele lunii...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

VIDEO Botoșani: Sindicatul Europol acuză condițiile insalubre din sediul Poliției Rutiere. IPJ caută alt imobil

Publicat

video botoșani: sindicatul europol acuză condițiile insalubre din sediul poliției

Publicitate

Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Botoșani a anunțat, vineri, că se află în căutarea unui nou sediu pentru Serviciul Poliției Rutiere, după ce Sindicatul Europol a publicat imagini cu spațiile insalubre în care funcționează acest serviciu.


”Avem pretenții de poliție europeană, dar strângem apa cu fărașul la fiecare ploaie. Polițiștii rutieri din Botoșani, la fiecare ploaie, trăiesc cu teama că le poate cădea tavanul sau tencuiala...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Festivalul – Concurs de Ouă Încondeiate 14-15 martie 2026, ediţia a X-a, Rogojești, Botoșani

Publicat

festivalul – concurs de ouă Încondeiate 14 15 martie 2026, ediţia

Publicitate

Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Botoşani, instituție publică de cultură aflată în subordinea Consiliului Județean Botoșani, în colaborare cu Parohia „Nașterii Maicii Domnului” Rogojești, organizează Festivalul-Concurs de Ouă Încondeiate, ediţia a X-a, în perioada 14-15 martie...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

O nouă întâlnire a Cercului de lectură, la Cabinetul de psihologie și psihoterapie Andreea Ciobanu, Botoșani

Publicat

o nouă întâlnire a cercului de lectură, la cabinetul de

Publicitate

O nouă întâlnire a Cercului de lectură (adulți) va avea loc miercuri, 18 februarie 2026, începând cu ora 17.00, la Cabinetul de psihologie și psihoterapie Andreea Ciobanu, Botoșani. Pornind de la poveștile personajelor din romanul Povestea Astei, scris de Jόn Kalman Stefánsson (important scriitor contemporan islandez), participanții vor avea ocazia unui schimb de opinii privitoare la frumusețea vieții și la misterele existenței omului, raportând...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe