EVENIMENT
Victor Piţurcă, la ieşirea din arest: Nu am nicio treabă cu această afacere
Fostul selecţioner al echipei naţionale de fotbal Victor Piţurcă a părăsit, marţi, Arestul Central al Poliţiei Capitalei după ce i-a expirat ordonanţa de reţinere pentru 24 de ore emisă de procurorii anticorupţie în dosarul în care este acuzat de cumpărare de influenţă.
„Eu nu am nicio treabă cu această afacere”, a declarat Victor Piţurcă la ieşirea din arest.
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie nu au solicitat instanţei arestarea preventivă a acestuia, în schimb, surse judiciare au precizat, pentru AGERPRES, că acesta a fost pus sub control judiciar.
Sursele menţionate au mai spus că anchetatorii au început urmărirea penală şi pe numele lui Alexandru Piţurcă, fiul fostului selecţioner.
DNA anunţa, luni, într-un comunicat transmis AGERPRES, că procurorii de la Secţia de combatere a corupţiei au dispus efectuarea urmăririi penale şi reţinerea pentru 24 de ore, începând cu ziua de luni, a lui Gabriel Ţuţu, director general al Companiei Naţionale Romarm SA, pentru abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, trafic de influenţă în formă continuată şi fals intelectual.
De asemenea, s-a dispus urmărirea penală şi reţinerea unei persoane pentru comiterea infracţiunii de cumpărare de influenţă.
Surse judiciare au precizat, pentru AGERPRES, că persoana vizată în dosar ar fi fostul selecţioner al echipei naţionale de fotbal Victor Piţurcă.
Victor Piţurcă, la ieşirea din arest: Nu am nicio treabă cu această afacere. Ce susțin procurorii DNA
Procurorii anticorupţie notează în ordonanţă că, pe fondul pandemiei generate de virusul COVID-19, în perioada 19 martie 2020 – 16 septembrie 2021, Gabriel Ţuţu, în calitate de director general al Romarm, cu încălcarea dispoziţiilor legale, ar fi încheiat cu o asociere de firme din care făcea parte şi o societate controlată de cealaltă persoană cercetată în prezenta cauză, în condiţii dezavantajoase pentru compania pe care o conducea, două contracte de achiziţie publică ce vizau cumpărarea a şapte utilaje neconforme de producere a măştilor de protecţie.
„Prin demersurile menţionate mai sus, CN Romarm SA a fost prejudiciată cu suma de 8.647.584 lei, reprezentând contravaloarea utilajelor menţionate, valoarea materiei prime şi ulterior contravaloarea unor piese şi servicii conexe (în afara contractului)”, arată anchetatorii.
Victor Piţurcă, la ieşirea din arest: Nu am nicio treabă cu această afacere. Ţuţu Gabriel ar fi primit printr-un intermediar suma de 50.000 lei
Într-un context asemănător, procurorii spun că, în perioada 19 martie 2020 – 10 aprilie 2020, Gabriel Ţuţu ar fi pretins, printre altele, de la reprezentanţii societăţilor implicate în achiziţiile de mai sus introducerea într-un circuit comercial de livrare măşti de protecţie neconforme către Ministerul Apărării Naţionale (MApN) a unui prieten de-al său fără ca acesta să desfăşoare activităţi comerciale reale auxiliare contractului de livrare produse de protecţie şi efectuarea unor plăţi către acesta (40% din cota de profit rezultată) sub aparenţa unui contract de consultanţă.
„În schimbul acestor ‘servicii’ suspectul Gabriel Ţuţu ar fi lăsat să se creadă că are influenţă asupra funcţionarilor din cadrul MApN şi că îi va determina pe aceştia să încredinţeze direct şi fără proceduri publice contractele de furnizare, dar şi să efectueze recepţia fără problemă a produselor respective şi să achite la timp facturile emise în acest sens.
În contextul menţionat mai sus, suspectul Ţuţu Gabriel ar fi primit printr-un intermediar suma de 50.000 lei”, menţionează procurorii anticorupţie.
DNA informează că în cauză se desfăşoară acte de urmărire penală şi faţă de alte persoane. Agerpres
EVENIMENT
Șofer de 61 de ani din Căpușu Mare, reținut de polițiști pentru că a condus beat o mașină. Ce alcoolemie avea
Polițiștii Secției 8 Poliție Rurală Huedin au depistat vineri dimineață un șofer de 61 de ani, din comuna Căpușu Mare, în timp ce conducea un autoturism în localitatea Căpușu Mare, pe DC 139, în zona intersecției cu DN1/E60, aflându-se sub influența alcoolului.
Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o concentrație de 1,13 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care acesta a fost…
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Ministerul Mediului vrea să identifice ambalaje noi pentru reciclare, care pot fi colectate de automatele existente în toată țara
Ministerul Mediului încearcă să identifice ambalaje noi pentru reciclare, care să necesite puține modificări de soft ale automatelor de preluare (RVM-uri). Potrivit ministrului Mediului, Diana Buzoianu, România are deja o infrastructură în toată țara de RVM-uri (Reverse Vending Machines – automate de preluare a ambalajelor, n.r.) și se pot adăuga ambalaje noi, dar care să nu necesite modificări majore ale echipamentelor de colectare.
„Una dintre primele mele întrebări, când…
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Bărbat din comuna Geaca și-a bătut concubina care a ajuns în spital în urma loviturilor. A fost arestat preventiv
Polițiștii din cadrul Secției 7 Poliție Rurală Gherla au reținut un bărbat de 54 de ani pentru săvârșirea infracțiunii de violență în familie.
Oamenii legii au precizat că o femeie de 52 de ani, din municipiul Cluj-Napoca, a reclamat faptul că ar fi fost agresată fizic de concubinul său.
”Polițiștii care s-au deplasat la fața locului în localitatea Geaca, au constatat faptul că, din verificările…
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Autoritatea de mediu va fi responsabilă cu investigarea și soluționarea reclamațiilor privind mirosurile neplăcute. PROIECT
Autoritatea de mediu va fi responsabilă cu investigarea și soluționarea reclamațiilor privind mirosurile neplăcute. Autoritatea de mediu va fi principala instituție responsabilă cu investigarea și soluționarea reclamațiilor privind mirosurile neplăcute, prevede o inițiativă legislativă înregistrată recent la Senat. Proiectul extinde definiția disconfortului olfactiv și creează un mecanism de cooperare între autoritățile de mediu și cele de sănătate, în vederea evaluării…
Citește mai mult pe Alba24.ro


