EVENIMENT
Victorie importantă pentru România la reuniunea de la Kiev. Ce apare acum în documentul semnat între UE și Ucraina
România și-a impus punctul de vedere la întâlnirea istorică de la Kiev, unde a fost semnat vineri declarația comună UE-Ucraina. Partea română a insistat pentru introducerea unui paragraf foarte important în documentul respectiv, în ceea ce privește drepturile minorităților din Ucraina.
Victorie importantă pentru România la reuniunea de la Kiev
Declarația comună UE-Ucraina a fost semnată vineri, iar România a insistat pentru introducerea unui paragraf foarte important pentru toate minoritățile din Ucraina, au declarat pentru HotNews.ro surse oficiale. Astfel, în urma unor negocieri intense, în textul final a apărut paragraful potrivit căruia autoritățile de la Kiev se angajează să se consulte cu reprezentanții minorităților naționale, precum și cu Comisia de la Veneția în privința demersurilor...
Citește mai mult pe impact.ro
EVENIMENT
Parchetul Curții de Apel Cluj a reținut un bărbat urmărit internațional pentru organizație criminală, sechestrare și arme
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj a emis vineri o ordonanță de reținere pentru un bărbat de 30 de ani care era urmărit internațional pentru sechestrare, organizaţie criminală şi deţinere ilegală de arme.
Mandat european de arestare emis de Spania
Pe numele bărbatului, autoritățile din Spania au emis un mandat european de arestare.
La data de 5 februarie a.c., poliţiştii Serviciului de...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Alertă alimentară. Noi formule de lapte praf pentru sugari retrase din magazinele din Cluj din cauza unei toxine
Autoritatea Națională Sanitară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) a anunțat retragerea de pe piață a mai multor formule de lapte praf pentru sugari, după ce a fost identificată o posibilă prezență a cereulidei, o toxină periculoasă care poate fi produsă de bacteria Bacillus cereus.
Măsura a fost luată preventiv, pentru protejarea sănătății copiilor, iar produsele vor fi retrase din magazinele din...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Mesajul din lutul de la Cluj. Primele scrieri din lume. Tăblițele vechi de 8.000 de ani, cu 6.000 înainte de Hristos
Într-o vitrină discret luminată a Muzeului Național de Istorie a Transilvaniei din Cluj-Napoca, trei bucăți mici de lut par, la prima vedere, tăcute. Nu strălucesc, nu impresionează prin dimensiuni. Și totuși, ele poartă una dintre cele mai vechi întrebări ale omenirii: când a început omul să lase un mesaj pentru viitor?
O descoperire întâmplătoare de acum 65 de ani

Sunt tăblițele de la...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Compania bosniacă Integral susține că nu a autorizat participarea la Centura Metropolitană din Cluj și acuză furt de identitate
Compania bosniacă „Integral Inženjering” susține că ar putea fi victima unor abuzuri în mai multe proceduri de achiziții publice din România și afirmă că nu a autorizat participarea la proiectul Centurii Metropolitane din Cluj.
Reacția vine după declarațiile administrației locale din Cluj-Napoca, care au prezentat identitatea unei persoane despre care s-a afirmat că ar fi primit împuternicire pentru a...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
