EVENIMENT
VIDEO. 14 vârfuri de peste 8.000 de metri: Povestea primului alpinist român care a scris istorie, în premieră la Cluj-Napoca
Cinema Arta din Cluj-Napoca a găzduit un eveniment special dedicat performanței remarcabile a lui Adrian Laza (62 de ani), primul alpinist român care a cucerit toate cele 14 vârfuri de peste 8.000 de metri de pe glob. Datorită colaborării cu echipa Nomadis, publicul clujean a avut ocazia să urmărească, în premieră, un film documentar ce surprinde întreaga aventură a alpinistului, urmat de o sesiune interactivă de întrebări și răspunsuri.
,,Pe munte nu urcă cel mai puternic, ci urcă cel care nu renunță niciodată”
Proiecția nu doar că a reușit să surprindă, în imagini elaborate, călătoria până în vârf de munte a lui Adrian Laza, ci a transmis, în detalii șocante, profunzimea luptei sale interioare, efortul fizic intens și momentele cele mai de cumpănă pe care le-a trăit. Condițiile meteorologice extreme, rănile suferite pe parcurs și durerea provocată de pierderea colegilor în timpul escaladării nu l-au împiedicat, însă, pe Adrian Laza să își transforme visul în realitate.
De altfel, nici vârsta nu a reprezentat un impediment: ajuns la 62 de ani, Adrian Laza a demonstrat că pasiunea și voința pot depăși orice limită.
Întrebat cum se pregătește pentru fiecare expediție, bărbatul menționează pentru Cluj24 importanța rutinei zilnice: ,,Am un program foarte strict de antrenamente. Înainte cu patru luni de fiecare expediție încep să mă trezesc la 4:30, iar o săptămână se derulează în felul următor: 4 zile fac antrenament de munte, în timp ce 3 zile mă focusez pe inot, bicicletă și sală”.
Consistența în antrenamente este un atuu important în atingerea performanței, mergând mână în mână cu reziliența – calitate care te ajută să continui atunci când lucrurile devin cu adevărat dificile: ,,Pe munte nu urcă cel mai puternic, ci urcă cel care nu renunță niciodată”.
Proiectul „Seven Summits” – escaladarea celor mai înalte vârfuri de pe fiecare dintre cele șapte continente
Iar aventura sa nu se oprește aici. În prezent, acesta țintește spre următoarea sa mare provocare: proiectul „Seven Summits” – escaladarea celor mai înalte vârfuri de pe fiecare dintre cele șapte continente ale lumii. Cucerind până acum Everest (Asia), Aconcagua (America de Sud) și Elbrus (Europa), Adrian ar mai avea de urcat Kilimanjaro în Africa, apoi Denali (America de Nord), Vinson (Antarctica) și Puncak Jaya (Australia).
Pentru Adrian, muntele nu e doar o destinație, ci o cale de a se regăsi, de a-și înfrunta fricile și de a inspira prin exemplu personal, după cum chiar el însuși mărturisește: ,,Alpinismul nu este o întrecere cu muntele, ci o coborâre în adâncul ființei tale, unde ajungi să îți cunoști limitele și să le depășești”.
Astfel, determinarea cu care își urmează fiecare vis dovedește că limitele sunt adesea doar construcții mentale – iar curajul de a le depăși, cea mai mare victorie.
Nomadis: ,,Călătorim dincolo de granițe, spunem povești autentice și aducem exploratorii mai aproape de tine”
,,Călătorim dincolo de granițe, spunem povești autentice și aducem exploratorii mai aproape de tine” este sloganul care definește misiunea echipei Nomadis – o comunitate de pasionați de aventură și film documentar, dedicată promovării poveștilor inspiraționale ale celor care îndrăznesc să iasă din zona de confort și să exploreze lumea cu autenticitate.
Co-fondată de către Ioana Cosman și Vasile Cipcigan, Nomadis este un proiect care aduce lunar, în fața comunității clujene, evenimente de interes dedicate pasionaților de natură, explorare și film documentar.
Prin proiecții speciale, discuții cu invitați remarcabili și povești care inspiră, Nomadis România reușește să creeze o punte între cei care cuceresc lumea pas cu pas și publicul care visează să o descopere.
Dacă îți dorești să iei și tu parte la astfel de evenimente, poți urmări activitatea echipei pe rețelele de socializare, pentru a fi la curent cu ultimele noutăți.
De asemenea, proiectul s-a extins și pe YouTube, unde lunar se postează podcasturi diverse cu exploratori, alpiniști, cercetători sau pasionați de călătorii, care împărtășesc din experiențele lor autentice și lecțiile învățate în locuri mai puțin accesibile ale lumii.
Bianca Matei
Cinema Arta din Cluj-Napoca a găzduit un eveniment special dedicat performanței remarcabile a lui Adrian Laza (62 de ani), primul alpinist român care a cucerit toate cele 14 vârfuri de peste 8.000 de metri de pe glob. Datorită colaborării cu echipa Nomadis, publicul clujean a avut ocazia să urmărească, în premieră, un film documentar ce surprinde întreaga aventură a alpinistului, urmat de o sesiune interactivă de întrebări și răspunsuri.
,,Pe munte nu urcă cel mai...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Clujeanca de la Jocurile Olimpice de Iarnă de la Milano Cortina. Locul ocupat de Sofia Moldovan la slalom uriaș
Clujeanca Sofia Moldovan, eleva de 17 ani a Liceului ”Waldorf”, a participat, duminică, în premieră, la Jocurile Olimpice de Iarnă de la Milano Cortina, la proba de slalom uriaș.
Schioarea a intrat în prima manșă de pe locul 60 din 76 de concurente înscrise, și s-a clasat pe locul 56 cu timpul de 1:12.46.
În cea de-a doua manșă, Sofia a recuperat din timp și s-a clasat la final pe locul 46 cu un timp...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
FOTO Modernizarea și dezvoltarea ISU Alba continuă. A fost turnat un covor asfaltic și modernizate și dotate spațiile de lucru
Cu ocazia festivităților prilejuite de sfințirea sediului ISU Alba și a troiței amplasate în curtea unității a mai fost marcat un moment important pentru instituție, respectiv finalizarea unor proiecte de modernizare și îmbunătățire a condițiilor de muncă atât la sediul inspectoratului, cât și la sediul Detașamentului de Pompieri Alba Iulia.
Proiectele respective au avut ca scop îmbunătățirea condițiilor de muncă, cazare și pregătire a personalului și au constat, în...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Cât costă să fii student în Alba Iulia în 2026: chirii, transport și cheltuieli lunare. Comparație cu un centru universitar mare
Cât costă să fii student în Alba Iulia: Viața de student în Alba Iulia poate fi mai accesibilă decât în marile centre universitare ale României, dar costurile cu chirie, mâncare, transport și utilități încă pot pune presiune pe bugetul celor care își încep studiile aici.
Cu prețuri diferite față de orașele mari, dar și provocări proprii, întrebarea rămâne: cât te costă, de fapt, un an de studiu în Alba Iulia?
În Alba Iulia, oferta de învățământ superior este...
Citește mai mult pe Alba24.ro
Tânărul de 26 de ani care l-ar fi omorât pe româno-americanul Gheorghe Chindriș, a fost arestat duminică, printr-o decizie a Tribunalului Cluj.
Tânărul voia să fie în arest la domiciliu
„În temeiul art. 226 Cod proc. pen. raportat la art. 223 alin. 2 şi art. 202 alin. 1 şi 3 Cod proc. pen., admite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj în dosar nr. 86/186/P/2026 şi, în consecinţă:...
Citește mai mult pe Cluj24.ro



