Connect with us

EVENIMENT

VIDEO: 14,8 km din Lotul 1 A10 Sebeş-Turda, deschişi traficului după 6 ani de la demararea lucrărilor

Publicat

Cea mai mare parte din Lotul 1 al Autostrăzii Sebeş - Turda, respectiv 14,8 din cei 17 kilometri, va fi deschisă traficului în după-amiaza zilei de joi, începând cu ora 16,30, în prezenţa ministrului Transporturilor, Lucian Bode, care a arătat că au trecut şase ani de la demararea lucrărilor şi s-a acumulat o întârziere de patru ani faţă de planificarea iniţială.

"Parcursul acestui proiect a fost unul din care avem multe de învăţat în ceea ce priveşte implementarea unui proiect de anvergură. Au existat multe blocaje şi probleme nesoluţionate la timp, care au împins cu mult termenul de finalizare.

Vezi și VIDEO Directorul CNAIR, inspecție pe Lotul 2 al Autostrăzii Sebeș-Turda. Circulația se deschide în 2021, dar lucrările continuă

Din păcate, în România, construcţia obiectivelor de infrastructură depăşeşte, de cele mai multe ori, termenele contractuale. În cazul Lotului 1 din Sebeş - Turda, acesta trebuia finalizat în anul 2016. A fost aprobată o extensie de timp de doi ani şi iată că am ajuns în 2020 să dăm în trafic un obiectiv după şase ani de la semnarea contractului şi nici acum în integralitate", a declarat ministrul Lucian Bode.

Acesta a subliniat că Guvernul Orban a "schimbat abordarea" în ceea ce priveşte implementarea proiectelor de infrastructură. "Am accelerat ritmul, am intensificat monitorizarea lor în teren şi am alocat resursele necesare umane, financiare şi logistice astfel încât parcursul proiectelor să fie constant şi predictibil", a afirmat Bode.

Vezi și A10 Sebeș -Turda: Șapte ani pentru 70 de kilometri. România deschide de Ziua Națională prima autostradă terminată după Revoluție

El a adăugat că, pentru a fi eliminate toate blocajele din calea unui proiect, este nevoie de o "capacitate administrativă ridicată" a instituţiilor statului responsabile de implementarea acestor proiecte.

"Este vital să avem o colaborare eficientă între instituţiile statului implicate în avizarea şi derularea unui proiect pentru a nu ne mai întâlni cu situaţii în care relocarea a patru stâlpi de înaltă tensiune de pe amplasamentul unui obiectiv de infrastructură să dureze patru ani. A fost cazul, din păcate, aici, pe Lotul 1. (...). În iunie s-a reuşit eliminarea acestui blocaj de patru ani. Este inadmisibil şi nu mai putem tolera o asemenea colaborare defectuoasă între instituţiile statului care au obligaţia să colaboreze", a spus ministrul.

Lucian Bode a apreciat faptul că antreprenorul italian s-a "mobilizat exemplar" în ultimele săptămâni.

"Faptul că azi reuşim să dăm în trafic un obiectiv de infrastructură mare mult aşteptat de români, mă refer la Lotul 1 din A10 Sebeş - Turda, este rezultatul unei munci asidue, a unei implicări serioase din partea CNAIR, a antreprenorului, a subcontractorilor acestuia. (...). Concluzia este doar una: se poate şi în România să construim infrastructură de transport într-un ritm accelerat. Ultimele săptămâni pe Lotul 1 au fost intense. Antreprenorul s-a mobilizat exemplar", a susţinut ministrul.

Întrebat de un jurnalist de ce a fost o mobilizare exemplară doar acum şi de ce acest obiectiv este dat în circulaţie cu trei zile înainte de alegerile parlamentare, Lucian Bode a răspuns că "nu are nicio legătură cu Moş Nicolae".

În altă ordine de idei, ministrul a afirmat că pe cei peste 24 de kilometri din Lotul 2, dintre Alba Iulia şi Aiud, lucrurile "nu stau" aşa cum şi-ar fi dorit şi că acest coridor de transport va fi "finalizat în integralitate" în anul 2021.

"Îmi doresc (...) ca până la sfârşitul lunii mai, anul viitor, să recepţionăm în integralitate cei 41 de km de Autostradă (loturile 1 şi 2 - n.r.)", a conchis Bode.

Lotul 1 al Autostrăzii Sebeş-Turda, în lungime de 17 kilometri, este executat de Asocierea Impresa Pizzarotti & C SPA Pomponio Construcţii SRL. Valoarea lucrărilor se ridică la 541,739 milioane de lei, fără TVA. Stadiul fizic actual este de 92,60%, urmând ca în aprilie să fie finalizat contractul, potrivit informaţiilor postate pe site-ul CNAIR.

Stadiul fizic actual la Lotul 2 de pe Autostrada Sebeș- Turda, în lungime de 24,25 kilometri, este de 78,10%. Lucrările sunt executate de Asocierea Aktor Technical Societe Anonyme (Aktor S.A.) - SC Euro Construct Trading 98 SRL. Valoarea se ridică la 549 milioane de lei.

Ambele loturi sunt finanţate prin Fondul de coeziune (85%) şi din bugetul de stat (15%).

Loturile 3 şi 4 ale Autostrăzii Sebeş - Turda au fost date în circulaţie în 2018.

Lucrările au demarat în 2 decembrie 2014. AGERPRES

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

UPDATE: Incendiu într-o gospodărie din Daia Română. Intervin pompierii din Sebeș, cu două autospeciale

Publicat

masina pompieri isu.jpg

Un incendiu a izbucnit marți dimineața într-o gospodărie din Daia Română. S-au mobilizat pompierii din Sebeș, pentru intervenția de stingere a flăcărilor.

Potrivit ISU Alba, din primele date, incendiul este la o anexă gospodărească.

Pompierii s-au deplasat cu două autospeciale de stingere. A fost alocat și echipaj de prim-ajutor.

UPDATE, ora 8.45: Incendiul se manifestă la o magazine, pe o suprafață de aproximativ 30 mp. Acționează și SVSU Daia și SVSU Sebeș. Nu sunt...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Atenție la sfaturile medicale de la Inteligența Artificială. AI nu este mai bună decât alte metode, arată un studiu

Publicat

inteligenta artificiala pixabay.jpg






Utilizarea unor programe de inteligenţă artificială (AI) pentru a găsi răspunsuri despre simptome medicale nu îi ajută pe pacienţi să ia decizii mai bune cu privire la sănătatea lor decât prin alte metode, cum ar fi căutările standard pe internet, potrivit unui nou studiu publicat în revista Nature Medicine, informează Reuters. Autorii au spus că studiul lor este important, deoarece oamenii apelează din ce în ce...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Angajări la stat: posturi vacante la instituții publice din județul Alba în luna februarie 2026. Condiții, calendar concursuri

Publicat

noi reguli pentru internship: mai multe contracte permise și zile

Angajări la stat în Alba: în  luna februarie 2026 sunt organizate concursuri pentru ocuparea unor posturi vacante în instituții publice din județ.

Persoanele care doresc să participe la selecție trebuie să îndeplinească mai multe condiții. Acestea se referă la studii, vechimea de muncă și alte cerințe.

Lista posturilor vacante

Angajări la stat. Alba Iulia

Grădinița cu Program Prelungit Step by Step nr. 12 Alba Iulia

  • magaziner

Condiții: studii medii, vechime în...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Burleanu, despre incidentele de la meciul CFR Cluj – U Cluj: Astfel de comportamente nu au ce căuta pe un teren de fotbal

Publicat

bataie cfr u.png






Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal (FRF), Răzvan Burleanu, a declarat, luni, comentând incidentele de la finalul partidei CFR Cluj – ”U” Cluj, scor 3-2, când antrenorul oaspeţilor, Cristiano Bergodi, a agresat doi jucători ai formaţiei gazdă, că astfel de comportamente nu au ce căuta pe un teren de fotbal.

 

Astfel de comportamente nu au ce căuta pe un teren de fotbal

„Astfel de comportamente...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe