EVENIMENT
VIDEO: Apariție surprinzătoare pe Croazeta din Cannes, în lipsa celebrului festival. Cum au reacționat polițiștii

O ”vedetă” greu de întâlnit în condiții obișnuite a fost surprinsă plimbându-se pe Croazeta din Cannes, privată în această perioadă de participanţii la festivalul tradiţional din sud-estul Franţei. Este vorba de un mistreţ tânăr cu o greutate de cincizeci de kilograme, conform poliţiei municipale, citată duminică de agenţia AFP.
Animalul solitar a fost observat de o patrulă, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în timp ce se plimba liniştit pe faimosul bulevard din Cannes, complet pustiu, vizibil nederanjat de faptul că era filmat, a declarat pentru AFP Yves Daros, directorul poliţiei municipale.
Pentru evitarea unui accident, patrula a urmărit cu răbdare animalul care s-a plimbat pe toată lungimea Croazetei, prin dreptul vitrinelor magazinelor de lux din apropierea Palatului Festivalurilor.
Escortat de o maşină de poliţie, animalul s-a întors în cele din urmă, după un ultim tur prin faimoasa Palm Beach, în pădurea de pe dealul Californie, de unde probabil coborâse.
„Este pentru prima dată când am văzut unul pe Croazetă”, a spus râzând Yves Daros.
Aflat în izolare de la data de 17 martie, la fel ca restul teritoriului Franţei, din cauza COVID-19, oraşul Cannes obişnuieşte în această perioadă să întâmpine industria şi vedetele cinematografice în cadrul festivalului anual.
Însă, cea de-a 73-a ediţie a acestei reuniuni, care trebuia să înceapă marţi şi să se desfăşoare până la data de 23 mai, a fost în cele din urmă amânată de organizatori, iniţial pentru sfârşitul lunii iunie şi începutul lunii iulie, apoi sine die.
De atunci, organizatorii festivalului au indicat că „studiază toate oportunităţile” pentru organizarea festivalului în acest an, „într-un fel sau altul”.
Secţiunile paralele ale Festivalului de la Cannes – Semaine de la Critique, Quinzaine des Realisateurs şi ACID Cannes – au anunţat, printr-un comunicat comun publicat la 15 aprilie pe site-urile lor oficiale, că îşi anulează ediţiile din 2020. AGERPRES
EVENIMENT
UPDATE FOTO. Accident rutier între Frata și Poiana Frății. Autoturism răsturnat, o persoană transportată la spital
Un accident rutier s-a produs în această dimineață între localitățile Frata și Poiana Frății, acolo unde o mașină s-a răsturnat în urma impactului cu un microbuz.
UPDATE
„Din primele cercetări efectuate la fața locului a rezultat că un bărbat de 66 de ani, din Cluj-Napoca, care se deplasa cu autoturismul în direcția localității Poiana Frății, ar fi intrat în coliziune cu un cap de pod situat pe…
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Câți șomeri există în Alba și în ce orașe și comune sunt cei mai mulți. Județul, pe locul 21 la nivel național. Date oficiale
Câți șomeri există în județul Alb:a Rata șomajului în județul Alba a urcat în septembrie 2025 la 3,7%, peste media națională, în condițiile în care numărul persoanelor fără loc de muncă a ajuns la 5.686, cu 440 mai multe decât în aceeași lună a anului trecut. Creșterea este alimentată în special de mediul rural, unde se regăsesc aproape 70% dintre șomerii înregistrați, potrivit datelor oficiale ale Direcției Regionale de Statistică Alba.
Numărul șomerilor…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Protocol de acces mai facil la tratament pentru pacienții cu boli rare: Alexandru Rogobete, ministrul Sănătății anunță, miercuri seară, schimbarea protocolului pentru accesul mai facil la tratamente, pentru românii care suferă de fibroză chistică.
„Împreună cu specialiștii din sănătate și în dialog permanent cu asociațiile de pacienți, am decis actualizarea protocolului pentru DCI Ivacaftorum (…).
Timp de prea mult timp, accesul la tratament a depins de o listă fixă…
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
FOTO. Accident rutier între Frata și Poiana Frății. Autoturism răsturnat, o persoană transportată la spital
Un accident rutier s-a produs în această dimineață între localitățile Frata și Poiana Frății, acolo unde o mașină s-a răsturnat în urma impactului cu un microbuz.
Pompierii din cadrul Punctului de Lucru Mociu au intervenit prompt la fața locului, unde au găsit patru persoane implicate în incident. Din fericire, nicio victimă nu a rămas încarcerată în urma răsturnării autoturismului.
O femeie a ajuns…
Citește mai mult pe Cluj24.ro



