ACTUALITATE
VIDEO: Aproape 8.000 de tineri europeni participă la o petrecere "rave" ilegală în centrul Italiei

Aproximativ 8.000 de tineri veniţi din diferite ţări europene s-au strâns de mai multe zile pentru o petrecere 'rave' organizată ilegal într-o zonă privată de pe malul lacului Mezzano, din regiunea Lazio (centrul Italiei), fără ca autorităţile să o poată dispersa, relatează miercuri EFE.
În noaptea de 13 spre 14 august, mai multe maşini cu rulote şi furgonete au campat pe malul lacului din Mezzano, o localitate din Valentano, într-o zonă privată pentru a organiza "un rave party" care se aşteaptă să continue până la 23 august, în pofida temperaturilor înalte şi a lipsei toaletelor.
Petrecerea ilegală a fost aspru criticată de primarul din Valentano, Stefano Bigiotti, pentru riscurile pe care le presupune asupra sănătăţii comunităţii locale şi pagubelor aduse mediului. El şi-a exprimat dorinţa ca cei vinovaţi de această iniţiativă să fie deferiţi justiţiei.
Primarul Bigiotti a cerut miercuri intervenţia ministrului de interne, Luciana Lamorgese, pentru a dizolva petrecerea.
În aceste locuri s-a înregistrat şi moartea unui tânăr britanic de origine italiană, în vârstă de 25 de ani, al cărui corp neînsufleţit a fost găsit în apele lacului, unde prietenii săi l-au văzut intrând în timpul nopţii, potrivit surselor poliţiei.
Ziarul La Repubblica a dezvăluit şi că trei tineri au ajuns la spital în comă etilică şi că unul dintre ei a fost depistat pozitiv cu COVID-19.
Ziarul îl citează pe şeful poliţiei din Viterbo, Giancarlo Sant'Elia, care a precizat că dizolvarea petrecerii este "imposibilă, întrucât miile de participanţi sunt împrăştiaţi pe o suprafaţă de 30 de hectare", iar efectivul poliţiei este redus.
Între timp, zona a fost înconjurată de maşini ale poliţiei pentru a evita plecările din zonă ale celor veniţi, dar şi alăturarea altor tineri la petrecere.
Agerpres
sursa video: Twitter / Corriere della Sera
ACTUALITATE
Peste 140 de elevi din Darabani au spus „NU” drogurilor și alcoolului, prin proiectul TIN ACT
Citește mai mult pe Botosani24.ro
ACTUALITATE
Ministrul Alexandru Rogobete respinge reducerea cu 10% a veniturilor din sănătate: „Ar genera o criză fără precedent în sistem
Citește mai mult pe Botosani24.ro
Citește mai mult pe Botosani24.ro
