EVENIMENT
VIDEO. Aventură periculoasă. Tânăr reținut 24 de ore după ce a condus băut și a ajuns cu ATV-ul într-un șanț
Un tânăr a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, după ce a pierdut controlul ATV-ului pe care îl conducea și a ajuns într-un șanț, fiind sub influența alcoolului.
În data de 13 iunie, polițiștii din cadrul Poliției orașului Huedin – Compartimentul Rutier au reținut, pentru 24 de ore, un tânăr de 28 de ani, din comuna Sâncraiu, după ce acesta a fost implicat într-un eveniment rutier soldat cu pagube materiale, fiind sub influența băuturilor alcoolice, se arată într-n comunicat al IPJ Cluj.
Din verificările efectuate la fața locului, s-a stabilit că la aceeași dată, în jurul orei 20.00, bărbatul ar fi condus un ATV pe drumul comunal DC126, din direcția DN1R spre localitatea Sâncraiu. Într-o curbă la stânga, acesta nu ar fi adaptat viteza de deplasare, pierzând controlul asupra vehiculului și intrând într-un șanț de pe marginea carosabilului.
În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o alcoolemie de 0,91 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost prelevate mostre biologice pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei.
În baza probatoriului administrat, acesta a fost reținut pentru 24 de ore. Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.
Un tânăr a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, după ce a pierdut controlul ATV-ului pe care îl conducea și a ajuns într-un șanț, fiind sub influența alcoolului.
În data de 13 iunie, polițiștii din cadrul Poliției orașului Huedin – Compartimentul Rutier au reținut, pentru 24 de ore, un tânăr de 28 de ani, din comuna Sâncraiu, după ce acesta a fost implicat într-un eveniment rutier soldat cu pagube materiale, fiind sub influența băuturilor...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Pedepse mai dure pentru crimele împotriva femeilor. Legea ce definește femicidul, aprobată de Senat
Pedepse mai dure pentru crimele împotriva femeilor. Senatul a adoptat inițiativa legislativă care definește femicidul. Aceasta introduce mecanisme de prevenție și clasifică uciderea unei femei din motive de gen ca formă specifică de omor.
„Femicidul nu este doar o problemă a femeilor din România, ci una care privește întreaga societate. Cu toții am observat că numărul femeilor ucise a crescut alarmant. Discutăm despre prevenție, dar mai ales despre pedepse mult mai dure...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Amendă de 4 ori mai mare pentru câine decât pentru copil. ”Anomalie” legată de transportul pasagerilor pe scaunul din față
Amendă de 4 ori mai mare pentru câine decât pentru copil. ”Anomalie” legată de transportul pasagerilor pe scaunul din față: Transportul animalelor pe scaunele din față ale autovehiculelor poate atrage sancțiuni considerabile, amenzile ajungând până la 4.050 de lei, potrivit Codului rutier. Spre deosebire, legislația prevede amenzi mult mai mici pentru transportul minorilor în condiții nesigure.
Interdicția are ca scop prevenirea accidentelor. Un animal ținut pe scaunul din...
Citește mai mult pe Alba24.ro
Imagini absolut incredibile într-un troleibuz din Cluj-Napoca.
Un bărbat, care călătorea în picioare, a fost filmat când și-a scos pur și simplu organul genital din pantaloni si a început să îl frece de față cu călătorii.
Imagini incredibile într-un mijloc de transport în comun din Cluj-Napoca
Imaginile șocante au fost susprinse luni, în jurul orei 14.00, într-un troleibuz de pe linia 25, care...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Carduri educaționale 2026: ce sume sunt încărcate pe tichetele sociale pe suport electronic. Peste 620.000 de beneficiari
Carduri educaționale 2026: Tichetele sociale pe suport electronic, au fost încărcate cu 310,2 milioane de lei pentru anul școlar 2025-2026.
Datele au fost transmise de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, la solicitarea Agerpres.
”Măsura de acordare a tichetelor sociale pe suport electronic pentru sprijin educațional, destinată preșcolarilor și elevilor dezavantajați din învățământul de stat preșcolar, primar și gimnazial, reglementată de OUG nr. 83/2023, cu...
Citește mai mult pe Alba24.ro
