Connect with us

EVENIMENT

VIDEO: Bărbat bănuit că a amenințat cu un cuțit un elev în curtea unui liceu din Titu - Dâmbovița, reținut

Publicat

Un bărbat bănuit că luni, 30 ianuarie 2023, a amenințat cu cuțitul un elev în curtea unui liceu din orașul Titu, județul Dâmbovița a fost reținut.

Potrivit IPJ Dâmbovița, la data de 30 ianuarie 2023, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Titu, în urma cercetărilor efectuate sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Răcari, au reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, un bărbat, în vârstă de 37 de ani, din comuna Costeștii din Vale.

Acesta este cercetat într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de amenințare, tulburarea ordinii și liniștii publice și portul fără drept de obiecte periculoase.

Cel în cauză este bănuit că, luni, 30 ianuarie, în jurul orei 11:00, ar fi pătruns în curtea unui liceu din orașul Titu, unde ar fi amenințat cu un cuțit un minor, elev al unității de învățământ.

De asemenea, prin faptele acestuia, ar fi fost tulburată ordinea și liniștea publică.

La data de 31 ianuarie 2023, bărbatul va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Răcari pentru dispunerea unei măsuri preventive.

În cauză, cercetările continuă sub supravegherea procurorului de caz.

Notă: Precizăm că, în cazul prezentat, efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

Radare la început de săptămână, în Alba. Lista drumurilor supravegheate de echipaje de poliție. luni, 29 decembrie

Publicat

radare la început de săptămână, în alba. lista drumurilor supravegheate

Radare la început de săptămână, în Alba: reprezentanții IPJ Alba au făcut publică lista drumurilor care vor fi supravehgeate luni, de echipaje de poliție.

Amplasarea radarelor în data de 29 decembrie 2025:

  • Drumul Naţional 1- Alba Iulia – Sântimbru –– Oiejdea – Galda de Jos – Teiuş – Aiud – Inoc – limită cu judeţul Cluj
  • Drumul Naţional 1- Sebeş – Cut – Cunţa – limită judeţul Sibiu
  • Drumul Naţional 7 - Săliştea –– Șibot – limită cu judeţul...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Viscol și drumuri periculoase în Cluj. Poliția avertizează: prudență maximă și cauciucuri de iarnă obligatorii

Publicat

605634989 907948114921177 1411297909104094611 n.jpg






Ninsori viscolite, vânt puternic și vizibilitate redusă sunt fenomenele prognozate pentru județul Cluj în intervalul 28 decembrie, ora 02.00 – 29 decembrie, ora 10.00, potrivit avertizărilor emise de Administrația Națională de Meteorologie. În acest context, Inspectoratul de Poliție Județean Cluj atrage atenția asupra riscurilor majore din trafic și fac apel la responsabilitatea șoferilor.

Condițiile...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Alertă ANM pentru județul Alba: Cod Roșu și Portocaliu de vijelie, emis duminică seara. Localitățile vizate

Publicat

cod portocaliu de ninsori și viscol în alba și alte

Alertă ANM pentru județul Alba: Administrația Națională de Meteorologie a emis duminică seară o nouă avertizare nowcasting de prelungire a codului roșu și a celui portocaliu, valabilă până în 29.12.2025 la ora 2:00. Codul roșu este valabil în zona montană înaltă a județului Alba, la cota peste 1800.

A fost emis mesaj RO-ALERT pentru localitățile vizate.

Alertă cod portocaliu pentru zona de munte a județului Alba, respectiv zona de munte a...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Calendar Ortodox 2026: Toate sărbătorile din an. Rânduieli bisericești: zile de post și cu dezlegare la pește, untdelemn și vin

Publicat

calendar ortodox 2026: toate sărbătorile din an. rânduieli bisericești: zile

Calendarul Ortodox 2026 aduce un Paște timpuriu, sărbătorit la începutul lunii aprilie, dar și mai multe mari praznice care vor cădea în zile de weekend, favorabile participării la slujbe și pelerinaje. Crăciunul va fi prăznuit într-o zi de vineri, Sfântul Nicolae cade duminica, iar Rusaliile sunt marcate la final de mai.

Calendarul Ortodox 2026 marchează un an bogat în sărbători importante și rânduieli tradiționale favorabile participării la slujbe și păstrării...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe