EVENIMENT
VIDEO. Bărbatul care a înșelat un pensionar de 70 de ani din Cluj cu 1,4 milioane lei, arestat preventiv
Procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca a propus judecătorului Judecătoriei luarea măsurii arestării preventive pe o durată de 30 de zile față de un bărbat cercetat pentru înșelăciune în formă continuată, propunerea fiind admisă, miercuri, de către judecător.
”În esență, s-a reținut că fapta inculpatul în perioada iulie 2013 – 07 februarie 2025, a indus-o și menținut-o în eroare pe persoana vătămată, în vârstă de 70 de ani, prin folosirea de nume și calități mincinoase (,,P.I.” – presupusă fostă angajată a Băncii Naționale a României) ori calități mincinoase (atribuindu-și calitatea de contractor cu Banca Națională a României) și de alte mijloace frauduloase (contract de împrumut încheiat sub semnătură privată și datat 15.10.2014), prin aceea că i-a prezentat ca adevărat faptul că ar putea realiza câștiguri importante prin intermediul unor investiții sau afaceri cu Banca Națională a României, deși în realitate, inculpatul a urmărit însușirea sumelor de bani.
I-a promis investiții
În realizarea aceleiași rezoluții infracționale, inculpatul i-a solicitat persoanei vătămate, în mod repetat, respectiv înainte de realizarea fiecărei tranzacții, diferite sume de bani sub pretextul realizării de investiții, achitării unor așa-zise taxe pentru transportul banilor rezultați din presupusele investiții efectuate, cereri sau alte formalități, în scopul obținerii unor foloase patrimoniale injuste, folosindu-se inclusiv de comunicări mincinoase prin intermediul unui așa-zis „robot” automat al Băncii Naționale a României, determinând persoana vătămată să îi remită într-un număr de 639 de tranșe în total, suma de 1.413.750 lei, prejudiciul material produs în concret persoanei vătămate ridicându-se la suma de 1.428.984,32 lei, cu luarea în considerare a comisioanelor achitate de persoana vătămată în scopul transferării sumelor de bani menționate”, arată Parchetul.
Procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca a propus judecătorului Judecătoriei luarea măsurii arestării preventive pe o durată de 30 de zile față de un bărbat cercetat pentru înșelăciune în formă continuată, propunerea fiind admisă, miercuri, de către judecător.
”În esență, s-a reținut că fapta inculpatul în perioada iulie 2013 – 07 februarie 2025, a indus-o și menținut-o în eroare pe persoana vătămată, în...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
VIDEO: A furat bicicleta unei femei din fața unui magazin din Petrești. Tânăr din Sebeș, reținut de polițiști
Un tânăr din Sebeș a fost reținut de polițiști după ce a sustras o bicicletă lăsată neasigurată în fața unui magazin din Petrești.
Potrivit IPJ Alba, la data de 12 februarie 2026, polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Municipiului Sebeș au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un tânăr, în vârstă de 22 de ani, din municipiul Sebeș, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de furt.
În după-amiaza zilei de 12 februarie 2026,...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Ilie Bolojan, după intrarea României în recesiune tehnică: „Nu traversăm o criză, ci o corecție economică necesară”
În contextul criticilor venite din partea PSD după confirmarea recesiunii tehnice, premierul Ilie Bolojan susține vineri că România nu se află într-o criză economică, ci într-o perioadă de ajustare necesară pentru stabilizarea finanțelor publice și schimbarea modelului de creștere economică.
Șeful Executivului afirmă că disciplina bugetară introdusă în 2025 a permis menținerea unei creșteri economice...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
VIDEO: Impozit plătit cu două găleți pline de monede, la Aiud. Protestul unui localnic față de taxele mărite de Guvern
Două găleți pline de monede: Cu asta ”s-au trezit” la sediu vineri, 13 februarie, angajații Serviciului de Taxe și Impozite Aiud. Cele două găleți pline de monede au fost aduse de un cetățean al municipiului, Mihai Szanto.
Bărbatul a vrut să își plătească taxele și impozitele către stat, dar în același timp să își arate supărarea și să protesteze față de creșterea taxelor din ultima perioadă.
Drept urmare a pus la cale un plan. S-a decis să meargă și să...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Prima lună în care profesorii cu salarii mai mari de 6.000 de lei nu mai iau indemnizația de hrană
Prima lună în care profesorii cu salarii mai mari de 6.000 de lei nu mai iau indemnizația de hrană: vineri, 13 februarie, se dau salariile în învățământ.
De regulă, aceștia iau salariile în ziua de 14 a lunii, doar că 14 februarie pică sâmbăta, așa că vineri, 13 februarie, este zi de salariu, scrie Edupedu.ro.
Este prima lună în care doar profesorii și angajații din învățământ cu salarii de 6.000 lei net sau mai mici, mai primesc indemnizație de hrană.
Citește mai mult pe Alba24.ro
