Connect with us

ACTUALITATE

VIDEO. BĂTAIE de joc la UPU a Spitalului de Copii Cluj. Părinți cu micuți în BRAȚE, 7 ore la coadă pentru consultație și triaj

Publicat

upu 1.jpg

O mămică revoltată a relatat coșmarul prin care a trecut luni seara cu copilul său bolnav la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Cluj-Napoca și a întrebat dacă la această instituție mai există șefi, manageri, coordonatori? Situația nu este, din păcate, singulară, ci se repetă de câteva zile, fără să se schimbe ceva.
”Dar domnii de la Consiliul Județean Cluj – Alin Tișe, Vakar Istavan,  știu cumva in ce condiții de c**** consulta medicii de la UPU Copii? Știu oare că părinții stau ore întregi afară, cu copii bolnavi în brațe si așteaptă să li se facă… triajul?
Apoi se mută la altă coadă, unde mai așteaptă 2, 3, 4, 5 ore și se uită disperați dupa o doamnă asistentă, care iese la interval de 30, 40, 60 min și strigă câte un nume de pe o fișă?
Ah, cred ca domnii nu știu, că sunt ocupați să trimită zilnic niște comunicate de presă triste, ca să își justifice salariile, existența în funcții publice și importanța auto impusă”, a spus Ancuța Ciolan.
Potrivit acesteia, în timp ce în rapoarte oficiale Spitalul de Copii are bifate rubrici de „foarte bine”, în Cluj, centru medical, universitar, cultural ”niște zeci de părinți stau fix acum (luni seara – n.a.) in curtea spitalului de copii, singurul loc unde durerea copiilor ar putea fi luată, cumva. Dar după 5, 6, 7 ore de așteptare.
Și să nu uit: camerele de gardă de la Pediatrie 2 și 3 sunt închise. De ce? Doamna infirmieră care iese să strige numele pacienților nu știe (logic că nu, nici nu e treaba ei). Dar e drăguță și spune că toți copiii „de aici vor fi văzuți în noaptea asta”.
Noapte bună, România”, a încheiat clujeanca.
Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

Taxele și impozitele lui Bolojan scufundă orașul Flămânzi în întuneric. Oamenii refuză plata obligațiilor și blochează serviciile publice

Publicat

taxele și impozitele lui bolojan scufundă orașul flămânzi în întuneric.

Publicitate

După deciziile premierului Ilie Bolojan, care au forțat administrațiile locale să majoreze taxele și impozitele, tot mai mulți cetățeni refuză să le mai plătească. Efectul se vede deja în teritoriu: bugetele locale se subțiază rapid, iar unele primării se apropie periculos de incapacitatea de funcționare.

Un astfel de exemplu vine din orașul Flămânzi, unde administrația locală avertizează public că lipsa încasărilor poate duce la blocarea...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Tânăr de 23 de ani, prins drogat la volan în Vorona. Avea în mașină și un pistol airsoft

Publicat

incident șocant în suceava: Șofer de ride sharing înjunghiat de un

Publicitate

Un tânăr de 23 de ani din comuna Vorona a fost sancționat dur de polițiști, după ce a fost prins conducând un autoturism sub influența substanțelor interzise și având asupra sa o armă de tip airsoft.

Incidentul a avut loc în seara zilei de 31 ianuarie 2026, în jurul orei 22:00, când polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani au oprit pentru control un autoturism care circula pe drumul public din comună.

Din cauza...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Zeci de intervenții ale polițiștilor în județul Botoșani: Peste 100 de amenzi aplicate în ultimele 24 de ore

Publicat

vitezomanii, în vizorul polițiștilor rutieri: 7 permise reținute și amenzi

Publicitate

Polițiștii din cadrul Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani au intervenit, în ultimele 24 de ore, la aproximativ 30 de evenimente, majoritatea sesizate prin apeluri la numărul unic de urgență 112.

Pentru prevenirea faptelor antisociale și menținerea ordinii și siguranței publice, polițiștii au acționat pe raza întregului județ, fiind organizate opt acțiuni punctuale în zone considerate de interes operativ. Activitățile au vizat atât...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Acțiune BLITZ a polițiștilor rutieri: Amenzi de peste 16.000 de lei pentru transportatorii de mărfuri și persoane

Publicat

polițiștii botoșăneni, la ceas de bilanț:  infracţionalitatea în domenii specifice

Publicitate

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Botoșani au organizat, la data de 31 ianuarie 2026, o acțiune de tip BLITZ, desfășurată pentru verificarea respectării legislației privind transportul de mărfuri și persoane.

În cadrul activităților desfășurate, polițiștii au aplicat 26 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 16.000 de lei.

Șapte dintre sancțiuni au fost aplicate conducătorilor auto care nu respectau reglementările...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe