”Pifurile” și ”Rahanele”, reviste occidentale de benzi desenate ale anilor 60-70-80 din secolul trecut, erau, în România, marfă de contrabandă pentru copii. Valoarea lor nu se cuantifica în bani, ci în mașinuțe de fier, cowboy sau indieni, artexuri sau ”mingi de 35”.

Un fenomen social extrem de interesant, probabil irepetabil în lumea de azi a telefoanelor smart, a aplicațiilor și  a gadgeturilor. Tudor Roșu are o colecție impresionantă de reviste de benzi desenate din secolul trecut, și totodată și o colecție de povești legate de ele.

”Asta era bogăția copilăriei noastre pentru că erau foarte greu de obținut, erau rare. Se comercializau, să zicem așa, pe piața neagră, o piață neagră a copiilor.

Copiii făceau trocuri sau le cumpărau de la alți copii. La noi banda desenată circula destul de puțin. Exista o singură pagină în revista Cutezătorii, mai exista Universul Copiilor care apărea trimestrial, cam astea erau variantele într-o epocă în care benzile desenate erau foarte răspândite…” spune Tudor Roșu, răsfoind un Pif.

”Mai cunoscute, mai populare la noi erau revistele franceze, în special revista Pif (…) și ulterior revista Rahan. Rahan a apărut de fapt inițial ca foiletoane în revista Pif dar apoi s-au adunat toate aceste povești într-o colecție, în revista Rahan (…) Depinde și în ce stare erau, un Pif complet era mult mai valoros decât unul care era degradat sau la care îi lipseau pagini (…)

Revista Pif a atins un milion de exemplare tiraj, un record pe care nici o altă revistă (de benzi desenate – n.r.) nu l-a atins și care este și astăzi în picioare. Vă dați seama dacă se comercializau și pe piața estică… Interesant cu Rahanele e că nu se găseau pe piața noastră deși erau printate în România, la București și se întorceau ca marfă de contrabandă”, adaugă Tudor Roșu.

Pif Gadget, revistă comunistă