EVENIMENT
VIDEO: Comisarii ANPC au propus închiderea Halei Obor din București, pentru o perioadă de până la un an
În urma unei acțiuni de verificare efectuată de Comisariatul Regional pentru Protecția Consumatorilor (CRPC) București-Ilfov, la Hala Obor din București, echipele de control au constatat din nou o serie de nereguli importante, desi această locație a fost controlată periodic, anunță ANPC.
Atât societatea care administrează Hala, SC CI-CO SA, cât și operatorii economici care comercializează, în mod special, produse alimentare, în complex, au fost amendați și au primit măsuri complementare de reparare a spațiului și de remediere a stării de curățenie și a echipemantelor folosite, care nu au fost duse la îndeplinire sau realizate parțial.
”Hala Obor trebuie să iasă la pensie. Personal am participat la acțiunea de control din 2019, ocazie cu care administratorii acestui spatiu ne-au promis că vor proceda la renovarea lui completă. Au mai urmat acțiuni similare și singurul lucru substanțial obținut au fost tot promisiunile. Înțelegem perfect că această hală reprezenta o sursă de produse pentru persoanele în etate, din zona respective, datorită prețurilor mici.
Dar, în situația de față, ieftin se dovedește a fi un pericol pentru sănătatea consumatorilor. Lipsa flagrantă de curățenie și siguranță trebuie oprită aici.
VIDEO: Comisarii ANPC au propus închiderea Halei Obor din București, pentru o perioadă de până la un an: "Modul de desfășurare a activităților comerciale este desprins din anii ’70"
Modul de desfășurare a activităților comerciale este desprins din anii ’70. Indiferent cât se vor supăra de tare unii consumatori pe acțiunea noastră am făcut-o și pentru siguranța acestora. Sunt convins că acest mesaj ferm va fi un imbold pentru renovarea halei și întoarcerea ei pe piață într-un mod corespunzător”, a declarat Horia Constantinescu, președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor.
În urma verificărilor a 28 de operatori economici, care activează în Hala Obor, comisarii CRPC București-Ilfov au aplicat amenzi contravenționale în valoare de 171.000 lei, au dispus oprirea temporară a prestării de servicii a 14 operatori economici până la remedierea deficiențelor și a fost propusă închiderea temporară a unității (Hala Obor) pe o durată de la 6 luni la 12 luni pentru săvârșirea repetată a unor abateri sancționate de organele de control în decurs de 6 luni de la prima constatare.
Această ultimă sacțiune, alături de amendă contravențională și oprirea temporară a prestării de servicii, a fost aplicată administratorului Halei, SC CI-CO SA, ca urmare a neducerii la îndeplinire a măsurilor anterior dispuse, în mod repetat, de remediere a neregulilor constatate, în ceea ce privește condițiile de comercializare, gradul de deteriorare al spațiului, precum și curățenia generală din centrul comercial.
VIDEO: Comisarii ANPC au propus închiderea Halei Obor din București, pentru o perioadă de până la un an: Ce spun reprezentații ANPC despre locație
În ceea ce privește locația Halei Obor, deficiențele constatate aici au fost: existența, în continuare, a unor pavimente cu denivelări sau spărturi; tranzitarea unor fire electrice în zone circulabile; existența, în continuare, a unor margini ale zonelor placate cu gresie (în hala de pește) sparte, ciobite sau lipsă; prezența, la nivelul gurilor de scurgere a apei în rețeaua de canalizare, a unor protecții metalice desprinse parțial si care pot produce leziuni consumatorilor; existența, în hala de comercializare a peștelui, a unei portiuni asimilate unui acoperiș, care prezintă, pe suprafață, porțiuni de rugină, obiecte abandonate sau resturi de ambalaje și praf acumulat.
Neigienizarea corespunzătoarea a căilor de acces pentru clienții din Hala Obor; neigienizarea ventilatoarele amplasate la nivelul plafonului, în perimetrul de vânzare a produselor din carne și lactate; prezența păsărilor în incinta halei, existând posibilitatea impurificarii produselor alimentare expuse la vânzare; existența unor cabluri electrice neprotejate, la partea superioară a pereților exteriori ai spatiilor închiriate de la SC CICO S.A., deși au fost întreprinse lucrări de refacere a instalațiilor, acestea fiind, însă, nefinalizate; existența, la momentul controlului, a unor ambalaje depozitate în afara spațiilor special destinate depozitării deșeurilor (cutii carton; pet-uri; moloz rezultat în urma lucrărilor de reparare a unor zone din pavimentul halei) și, de asemenea, prezența, în acest spațiu a unui miros respingător provenit de la zona de depozitare; existența unor zone de tencuială desprinse, pe pereții exteriori ai intrării în hala de pește; existența, în subsolul Halei, a unor condiții insalubre, cu exfolieri ale tavanelor și pereților, mucegai, miros dezagreabil, depozitarea unor cantități importante de moloz și ambalaje provenite de la diverse produs.
(sursa: Mediafax)
EVENIMENT
PNL Cluj, în cazul centurii metropolitane: Rugăminte pentru USR Cluj, sunați la București!
PNL susține că, la Cluj, USR reușește performanța politică a anului: în aceeași zi, același partid cere și continuarea contractului pentru Centura Metropolitană și denunțarea lui urgentă.
Viorel Băltărețu, secretar de stat al USR din Guvernul României vrea „preluarea unor părți din contract” și mersul înainte. USR Cluj cere ruperea lui imediată.
”Continuăm sau reziliem? Construim sau...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Câți locuitori ai județului Alba trăiesc din pensia minimă. Date oficiale ale Casei Județene de Pensii
14.831 de locuitori din Alba încasează lunar pensia minimă, arată datele Casei Județene de Pensii Alba.
Începând cu anul 2024 (și menținută în 2025), pensia minimă garantată în România, denumită oficial indemnizație socială pentru pensionari, este de 1.281 lei pe lună.
Această sumă se acordă pensionarilor din sistemul public care au realizat stagiul minim de cotizare, diferența până la această valoare fiind suportată de la bugetul de stat.
De pensia minimă...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Premieră în România: două comune au decis să se unească. Soluție de supraviețuire, cu buget de austeritate
Premieră în România: două comune au decis să se unească. Două comune din România au decis să se unească sub o singură administrație. Este vorba despre o premieră națională, înregistrată în județul Satu Mare.
Primarii din comunele Socond (3.100 de locuitori) și Beltiug (3.384 de locuitori) au ajuns la concluzia că, deşi dispun de toată infrastructura necesară pentru buna funcţionare a unei aşezări, nu se vor putea susţine financiar în următorii doi, trei ani.
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
FOTO. Micile artiste din trupa ”Glamour” din Cluj-Napoca urcă pe scena „Românii au talent”, la PRO TV
Micile artiste din trupa ”Glamour” din Cluj-Napoca vor urca, vineri, de la ora 20,30, pe scena emisiunii ”Românii au talent”, difuzată la PRO TV.
Trupa este formată din patru fetițe talentate – Chloe Hozan, Natalia Vlad, Irina Dărăban și Iulia Șeulean – care au doar 6 anișori, dar demonstrează deja o prezență scenică impresionantă. Dezinvolte, expresive și pline de energie, ele sunt mici artiste...
Citește mai mult pe Cluj24.ro

