Connect with us

ACTUALITATE

VIDEO: Cum arată Cetatea din Alba Iulia, in dimineața de după serbările de 1 Decembrie, unde au participat peste 15.000 de oameni

Publicat

Momentele în care cei peste 15.000 de cetățeni prezenți la Alba Iulia, de 1 Decembrie, umpleau Cetatea Marii Uniri au devenit deja o amintire.

O amintire păstrată în mii de fotografii, video-uri sau live-uri pe rețelele de socializare. 

Străzile pe care joi, 1 decembrie, erau mii de oameni în continuă mișcare, unde la fiecare pas zăreai un tricolor, vineri 2 decembrie, de dimineață erau pustii. 

Cetatea Alba Carolina revenise la normal, la normalul ei de dimineață, când comerciații de la căruțele de lângă statuia lui Mihai Viteazul așează pernele pe scaune și pornesc aparatul de cafea în așteptarea turiștilor.

Singurele zgomote care se auzeau prin Cetate veneau din partea scenei unde în seara de 1 Decembrie, Damian Drăghici, Surorile Osoianu, Irina Rimes și Zdob și Zdub au cântat pentru peste 8000 de oameni prezenți la concert.

Însă nu se auzea muzică, ci suntele scoase în timpul dezmembrării scenei de către muncitori.

Un pic mai jos, pe panta de la Poarta I către poarta a II-a, doar un banner făcut de suporterii de fotbal strânși în grupul ”Camarazii” mai amintea vineri dimineață de Ziua Națională a României.

În rest liniște. Mai sus, în zona Muzeului și a Sălii Unirii, liniștea era ruptă de muncitorii de la curățenie care de dimineață măturau străzile.

 

Au făcut curat în toată Cetatea și lucrul asta chiar se vedea. Am mers prin Cetate pentru a vedea dacă gunoaiele făcute de peste 15.000 de oameni prezenți la Alba Iulia erau strânse vineri dimineață, sau erau încă acolo.

Dar când am ajuns în zonă, muncitorii lucrau de zori. Am dat și de Claudiu Nemeș, consilierul primarului, care supraveghea curățenia prin Cetate. Nu au fost mari probleme a spuns acesta când l-am întâlnit, însă a fost de muncă în ceea ce privește curățenia stradală.

Cel mai mult s-a lucrat în șanțuri, în zonele unde au fost amplasați comercianții cu produse alimentare pe tot parcursul zilei de joi. S-au produs gunoaie multe, deci automat au existat și încasări, a explicat Nemeș.


Am continuat drumpul până la Monumentul Unirii, pe podul de sticlă, unde joi în jurul orei 10.00, oameni din toate colțurile țării mergeau spre inima cetății.

De pe pod, jos în șanțuri se putea observa același lucru, câteva persoane care își plimbau câinii, comercianți care strângeau standurile și angajați de la firma de salubritate care încărcau gunoaiele în tomberoane.

După serbările de 1 Decembrie, Cetatea se pregătește pentru cele de Crăciun, iar elementele decorative au început să își facă deja apariția prin unele zone.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Momentele în care cei peste 15.000 de cetățeni prezenți la Alba Iulia, de 1 Decembrie, umpleau Cetatea Marii Uniri au devenit deja o amintire.

O amintire păstrată în mii de fotografii, video-uri sau live-uri pe rețelele de socializare. 

Străzile pe care joi, 1 decembrie, erau mii de oameni în continuă mișcare, unde la fiecare pas zăreai un tricolor, vineri 2 decembrie, de dimineață erau pustii. 

Cetatea Alba Carolina revenise la normal, la normalul ei de dimineață, când comerciații de la căruțele de lângă statuia lui Mihai Viteazul așează pernele pe...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

Lutul care prinde viață în mâinile copiilor: Atelier plin de emoție pentru elevii Școlii Gimnaziale Nr. 2 Tudor Vladimirescu-Albești, prin proiectul PNRAS

Publicat

lutul care prinde viață în mâinile copiilor: atelier plin de

Publicitate

Creativitatea, răbdarea și bucuria descoperirii s-au împletit într-o experiență specială trăită de elevii Școlii Gimnaziale Nr. 2 Tudor Vladimirescu-Albești, care au participat la un atelier de modelaj din lut organizat în cadrul Proiectului PNRAS. Activitatea a oferit copiilor șansa de a-și exprima liber imaginația și de a transforma un material simplu într-o poveste modelată cu propriile mâini.

Sub îndrumarea atentă a coordonatorilor, elevii...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Percheziții într-un dosar de înșelăciune prin metoda „Accidentul”. Țepe trase cu telefoane date și din Penitenciarul Botoșani

Publicat

bărbat din dobârceni trimis în judecată pentru tentativă de omor.

Publicitate

Polițiștii au desfășurat o amplă acțiune într-un dosar penal care vizează înșelăciuni comise prin binecunoscuta metodă „Accidentul”, iar una dintre locațiile unde au avut loc percheziții este Penitenciarul Botoșani, relatează agerpres.ro.

Intervenția a avut loc la data de 11 februarie 2026, când polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Tulcea, sub coordonarea procurorului de caz de la...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

În sfârșit, s-au apucat de lucru: Lucrările la Secția de Oncologie de la Spitalul Mavromati din Botoșani au fost reluate

Publicat

În sfârșit, s au apucat de lucru: lucrările la secția de

Publicitate

Lucrările de modernizare și extindere a Secției de Oncologie din cadrul Spitalului Județean de Urgență „Mavromati” din Botoșani au fost reluate, marcând un moment așteptat de pacienți, medici și familiile celor care depind de serviciile medicale oferite aici.

Proiectul, finanțat de Compania Națională de Investiții, vizează reabilitarea completă a spațiilor existente, dar și reconfigurarea acestora astfel încât actul medical să se...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Vrei să lucrezi în străinătate? 250 de joburi disponibile acum prin rețeaua EURES

Publicat

locuri de munca 1.jpg

Publicitate

Angajatorii din Spaţiul Economic European oferă, prin intermediul reţelei EURES România un total de 250 locuri de muncă vacante la această dată.

Numărul de locuri, ocupațiile și condițiile de acces sunt după cum urmează:

Croația – 15 locuri de muncă vacante pentru manjeră. Curatenia si intretinerea rulotelor si a zonelor comune din cadrul campingului, cat si curatenia si intretinerea camerelor de hotel. Cunostințe de limba engleză nivel A1;

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe