EVENIMENT
VIDEO: Cum au reușit echipele de intervenție din Argeș, ajutate de un câine, să salveze o tânără de la sinucidere
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Pitești au fost sesizați luni că o femeie de 27 de ani, din localitatea Budeasa, ar fi plecat voluntar de la locuința sa, posibil cu intenția de a se sinucide.
În cel mai scurt timp, polițiștii Secției de Poliție Rurală Bascov s-au organizat exemplar pentru începerea căutărilor.
Pe lângă șase polițisti ai Secției de Poliție Rurală, pentru căutări a fost mobilizată echipa canină cu câinele de urmă din cadrul Serviciului Criminalistic Argeș, jandarmi din cadrul I.J.J. Argeș, pompieri argeșeni, polițiști locali din cadrul Poliției Locale Budeasa, căutările beneficiind și de sprijinul comunității - un pădurar, patru voluntari, dar și un grup de localnici care dețin ATV-uri.
Indiciul cel mai important a fost găsit de câinele de urmă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Argeș, care a urmat un traseu ce duce într-o zonă împădurită de pe raza localității de domiciliu a femeii, găsind hainele acesteia, iar în apropierea lor a fost găsită și persoana căutată.
Din fericire, femeia este în afara oricărui pericol, a fost preluată și transportată la spital, de către un echipaj specializat, pentru efectuarea de investigații medicale.
EVENIMENT
Circulația feroviară, afectată în zona Clujului. CFR Călători anulează și modifică temporar mai multe trenuri
Pasagerii CFR Călători trebuie să fie atenți. Mai multe trenuri vor fi anulate sau vor circula doar parțial în perioada 1 martie – 26 aprilie, din cauza unor lucrări la infrastructura feroviară efectuate de CFR SA.
Pe anumite segmente, transportul va fi asigurat cu autocare, pentru a nu lăsa călătorii „pe drumuri”.
Trenuri anulate sau cu rute modificate
- trenul IR 406 Brașov – Valea lui Mihai –...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Câți câini au fost adoptați de la adăpostul public din Alba Iulia. Numărul patrupedelor capturate a scăzut
Peste 180 de câini fără stăpân aflați la Adăpostul public din Alba Iulia au fost adoptați, în anul 2025. Numărul animalelor capturate de pe domeniul public a scăzut.
”La începutul acestui an în Adăpostul public pentru câini fără stăpân gestionat de Primăria municipiului Alba Iulia se aflau 112 câini fără stăpân în scădere cu aproximativ 8% față de începutul anului 2025.
Pe tot parcursul anului trecut în adăpostul public a intrat un număr de 188 de câini...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Spațiu în Piața Toboșarului din Cetatea Alba Carolina, scos la licitație de Primăria Alba Iulia. Ce destinație va avea
Primăria Alba Iulia a anunțat organizarea unei licitații pentru închirierea unei locații pentru desfășurarea de activități de alimentație publică, aflată în șanțurile Cetății Alba Carolina, pe latura de Nord, în Piața Toboșarului.
Locația nr. 8 are o suprafață de 145 mp și este destinată desfășurării de activități de alimentație publică, având și o terasă aferentă.

Prețul de pornire al licitației publice este de 2.646,54 lei/lună.
Durata contractului...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Povești de Ziua Îndrăgostiților la Cluj: Banto din Brazilia și Andreea, Patricia și Daniel din Mexic, Hanna și Karel din Cuba
Cluj24 marchează 14 februarie, Ziua Îndrăgostiților, printr-un demers inedit în presa locală, prezentând pe parcursul zilei de sâmbătă povești de dragoste speciale din Cluj-Napoca. Este vorba despre cupluri de clujeni și străini care s-au văzut, s-au plăcut și au decis să își întemeieze o familie în orașul de pe Someș.
Printre aceste cupluri de îndrăgostiți se numără Banto din Brazilia și Andreea...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
