EVENIMENT
VIDEO: Cum vor fi distribuite Sfânta Lumină și Sfintele Paști - Acord între MAI şi Patriarhie

Ministerul Afacerilor Interne vine în sprijinul Bisericii Ortodoxe şi va ajuta Patriarhia pentru ca Lumina să ajungă la credincioşi în noaptea de Paşte, a anunțat marți seara ministrul Marcel Vela.
"Astăzi am semnat alături de Preafericitul patriarh Daniel un acord de sprijin (...) prin distribuirea Sfintei Lumini", a spus Vela într-o declaraţie la sediul MAI.
Ministrul Vela a spus că Lumina Sfântă va fi adusă la locuințele credincioșilor de către voluntarii parohiilor şi de către echipajele de ordine publică şi patrulele existente în misiune, începând cu ora 20.00.
"Credincioşii vor putea ieşi în proximitatea casei, în afara curţii sau a imobilului în care locuiesc, respectând regulile de distanţare socială, astfel încât să fie evitată aglomeraţia şi formarea grupurilor mai mari de trei persoane. În acest sens, doi sau trei locatari dintr-o scară de bloc pot oferi Sfânta Lumină primită de la voluntari tuturor vecinilor", a precizat Marcel Vela.
El a arătat că, în zonele carantinate, Lumina va fi dusă cu ajutorul personalului MAI, de la centrele episcopale la parohiile din împrejurimi.
"În noaptea de Înviere este permisă circulaţia tuturor preoţilor care distribuie Sfânta Lumină în casele credincioşilor, cât şi a voluntarilor care vor avea asupra lor cartea de identitate, ecusonul nominal din partea parohiei, mască şi mănuşi de protecţie", a afirmat ministrul.
Marcel Vela a adăugat că echipajele de poliţie aflate în puncte fixe, precum cele de pe drumurile publice sau la punctele de graniţă, vor oferi Lumina persoanelor aflate în trafic sau celor care tranzitează frontiera.
"Cadrele existente sub coordonarea MAI aflate în misiune în noaptea de Înviere vor oferi Sfânta Lumină inclusiv spitalelor, centrelor sociale şi centrelor de carantină", a mai precizat Vela.
Potrivit ministrului, românii vor putea merge, organizat, "la fel cum merg la supermarket", să ia Sfintele Paști de la biserici, vineri și sâmbătă, între orele 7.00-17.00, cu respectarea măsurilor de protecție - oamenii trebuie să aibă măști și mănuși și să respecte distanța între ei, la rând.
"Pâinea binecuvântată, în formă de mici prescuri, stropită cu aghiazmă şi vin, numită Paşti, sfinţită anul acesta în Joia Mare, va fi distribuită credincioşilor în zilele de vineri şi sâmbătă, în intervalul orar 7,00 - 17,00, în toate parohiile din Patriarhia Română, în locuri special amenajate, în afara lăcaşurilor de cult, de către personalul angajat al bisericii şi de către voluntari, evident cu respectarea măsurilor de protecţie - mască sanitară, distanţă socială - distanţa fiind marcată în faţa locului special amenajat, exact ca la magazinele alimentare", a declarat Marcel Vela la sediul Ministerului Afacerilor Interne.
În declarația pe proprie răspundere românii vor scrie "deplasare pentru ridicarea Sfintelor Paști" și vor trece numele bisericii la care merg și care trebuie să fie cea mai apropiată de casă.
"În declaraţia pe proprie răspundere, la locul deplasării, credinciosul va face precizarea: pentru ridicarea Sfintelor Paşti de la biserică şi va trece numele lăcaşului de cult din zona de rezidenţă", a precizat Vela.
Potrivit acestuia, angajaţii parohiei, membrii consiliilor parohiale şi voluntarii, în calitate de organizatori, vor purta o banderolă albă pe braţ.
"Reprezentanţii MAI - poliţie, poliţie de frontieră, jandarmerie, pompieri, poliţie locală - vor asigura ordinea publică pe toată perioada distribuirii Sfintelor Paşti. Angajaţii parohiei, membrii consiliilor parohiale şi voluntarii, în calitate de organizatori, vor asigura distanţa socială şi reglementările prevăzute în ordonanţele militare pe perioada distribuirii Paştilor, având ca semna distinctiv o banderolă albă pe braţ", a spus ministrul Afacerilor Interne.
Vela a menţionat că, pentru credincioşii bolnavi şi cei peste 65 de ani, Paştile vor fi distribuite la domiciliu de către voluntari, vineri şi sâmbătă, sau în prima zi de Paşti, începând cu ora 6 dimineaţa, cu respectarea măsurilor de protecţie - mască sanitară şi mănuşi.
EVENIMENT
Alin Tișe despre viitorul PNL: Partidul a ajuns la momentul unei ”mari dezbateri istorice” – USR-izare sau PSD-izare
Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, susține că PNL a ajung în pragul unei dezbateri privind viitorul partidului, care are de ales între USR-izare și PDS-izare, și a avertizat că sfârșitul vine interior.
”PNL a ajuns la momentul unei ”mari dezbateri istorice”: USR-izare, sau PSD-izare!?
Unii PNL-iști au câștigat în județele lor cu sprijinul USR, alții cu sprijinul PSD. Toți se declară...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
VIDEO Primarul din Ciugud, despre creșterea impozitelor: „Cetățenii trebuie să contribuie la dezvoltarea țării"
Primarul din comuna Ciugud, Gheorghe Damian a susținut, la Antena 3, că dezvoltarea comunităților nu poate fi asigurată fără o contribuție fiscală adecvată din partea cetățenilor.
Potrivit acestuia, contribuția cetățenilor este esențială pentru servicii publice de calitate. „Sunt unul care am susținut creșterea impozitelor și taxelor locale pe proprietate. (...) E nevoie ca cetățenii să contribuie la dezvoltarea acestei țări.
EVENIMENT
Vremea până în prima săptămână din martie: zile mai calde, urmate de altele mai reci. Prognoza ANM actualizată pe 4 săptămâni
Vremea până în prima săptămână din martie: meteorologii anunță temperaturi mai ridicate decât cele normale, pentru următoarele patru săptămâni. Vor fi însă și zile mai reci și nopți cu minime sub zero grade.
Vor fi câteva perioade cu ploi, dar și cu ninsori, până în 22 februarie.
Temperaturile maxime vor urca săptămâna aceasta la 10-13 grade, iar în vest vor ajunge la 15 grade. În a doua jumătate a acestei săptămâni vor fi ploi în majoritatea regiunilor.
Vezi...
Citește mai mult pe Alba24.ro
Echipele clujene de fotbal Universitatea Cluj și CFR Cluj sunt departajate de un singur punct în Superliga, cu mențiunea că, cel puțin deocamdată, U Cluj e pe loc de play off, iar CFR Cluj este prima din play out.
Etapa a 26-a – rezultate
Vineri 6 februarie
FC Argeş – AFC Hermannstadt 3-1 (1-0), Stadion Orăşenesc – Mioveni
FC Rapid Bucureşti – FC Petrolul Ploieşti 1-1 (0-0), Arena...
Citește mai mult pe Cluj24.ro

