EVENIMENT
VIDEO: Descinderi în Capitală, la persoane bănuite de înșelăciune. Două persoane, cercetate de polițiști
Polițiștii din Capitală au efectuat, miercuri, 12 octombrie 2022, două percheziții la domiciliul a două persoane bănuite de înșelăciune. Persoanele comandau haine de pe internet, iar mai apoi, returnau haine uzate. Prejudiciul ajunge la aproximativ 400.000 de lei.
Potrivit Poliției Capitalei, polițiștii au făcut miercuri două percheziții la domiciliul unor persoane față de care sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune.
Din datele și probele administrate a rezultat presupunerea rezonabilă că, în perioada aprilie - august, cele două persoane ar fi efectuat comenzi online, de articole vestimentare, de pe site-ul unei societăți comerciale, ar fi achitat produsele, iar după primirea acestora, în baza cererii de retur, ar fi restituit în locul bunurilor comandate, articole vestimentare uzate, primind totodată contravaloarea acestora, achitată inițial.
Din cercetări, s-a stabilit că prejudiciul cauzat este de 385.000 de lei.
Persoanele vizate au fost duse la audieri.
Cercetările sunt continuate, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune în formă continuată. Este vorba de 323 de acte materiale.
(sursa: Mediafax)
EVENIMENT
VIDEO: ”Tradiționala” coadă la mici din târgul de vechituri din Alba Iulia s-a format chiar și pe ninsoare
Chiar dacă afară ningea, iar gradele erau sub zero, pasionații de un mic bun în zi de duminică, au făcut un drum către Talciocul din Alba Iulia. Talciocul este locul de întâlnire duminică de duminică al căutătorilor de chilipiruri, dar și al celor care vor să mânânce un mic sau mai mulți, la primele ore ale dimineții.
Iar asta s-a întâmplat și duminică 4 ianuarie 2026. Chiar dacă afara ningea, mai multe persoane au mers în târgul de vechituri din Alba Iulia, la...
Citește mai mult pe Alba24.ro
Distribuţie Energie Electrică România (DEER) anunţa că, în cursul nopţii trecute, 25 de localităţi din judeţul Cluj erau afectate de lipsa curentului electic.
25 de localităţi din Cluj fără curent electric
“În urma condițiilor meteo extreme din ultimele 24 de ore ( cod portocaliu și galben de intensificări ale vântului, viscol, strat de zăpadă, polei), au fost afectate parțial instalațiile din aria...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
VIDEO: Cum au decurs acțiunile de deszăpezire la Alba Iulia, în noaptea de sâmbătă spre duminică
Acțiunea de deszăpezire a continuat și în noaptea de sâmbătă spre duminică ( 3 spre 4 ianuarie 2026) la Alba Iulia. Reprezentanții primăriei au transmis către alba24.ro mai multe video-uri în care apar autoutilitarele firmei de salubrizare care se ocupă de deszăpezirea în oraș.
Asta după ce asupra administrației locale și a direcției care se ocupă de deszăpezirea din oraș ”s-a revărsat un val” de critici din partea localnicilor din oraș. Val de critici bine...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Cod portocaliu ANM: ninsori abundente și viscol, în Alba și alte trei județe. Strat de zăpada de până la 30 cm
ANM a emis duminică mai multe avertizări Cod portocaliu și Cod galben de ninsori, care afectează o mare parte din țară. Se va depune un strat de zăpadă ce ajunge până la 30 de centimetri.
Codul portocaliu vizează zone montane din județele Alba, Gorj, Caraș-Severin și Mehedinți. Avertizarea este în vigoare de duminică dimineață până luni la ora 10.00.
În aceste zone temporar ninsoarea va fi abundentă și se va depune strat de zăpadă de 25-30 cm, iar la altitudini mari...
Citește mai mult pe Alba24.ro
