EVENIMENT
VIDEO: Descinderi în Prahova într-un dosar penal de corupție
Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice și Serviciul Investigații Criminale efectuează, miercuri dimneață, 38 de percheziții domiciliare în județul Prahova, într-un dosar penal, în care sunt cercetate fapte de corupție.
Potrivit IPJ Brașov, perchezițiile au loc în județul Prahova, la domiciliile persoanelor fizice bănuite de săvârșirea faptelor cercetate.
În cadrul activităților procedurale, se urmărește descoperirea și ridicarea mai multor autovehicule, precum și mijloace de probă, care urmează a fi administrate ca probatoriu, pentru stabilirea stării de fapt.
Vor fi puse în aplicare 26 de mandate de aducere, persoanele bănuite urmând a fi conduse la sediile unităților de parchet și poliție, pentru audieri.
La activități participă procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov, polițiști ai Inspectoratului de Poliție Județean Brașov – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, Serviciul Investigații Criminale, Serviciul Criminalistic, luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale, alături de polițiști din cadrul I.P.J. Prahova și jandarmi.
Citește Romania24.ro pe Google News
EVENIMENT
Echipele Liceului cu Program Sportiv Sebeș participă la Campionatul Național de Handbal. Care sunt loturile de junioare

Echipele de junioare de la Liceul cu Program Sportiv (LPS) „Florin Fleșeriu” din Sebeș participă la Campionatul Național organizat de Federația Română de Handbal.
”Este un nou sezon care aduce speranțe, emoții și mari așteptări pentru comunitatea sportivă locală”, transmit reprezentanții liceului.
Campionatul Național organizat de Federația Română de Handbal (FRH) reprezintă cea mai importantă competiție juvenilă din handbalul românesc. Aceasta reunește anual,…
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Primăria Aiud concesionează prin licitație publică un teren cu suprafața de 4594 mp. Până când pot fi depuse oferte

Primăria Aiud: anunț de licitație privind concesionarea prin licitație publică a terenului cu suprafața de 4594 mp, situat administrativ în Municipiul Aiud, str. Tudor Vladimirescu, nr. FN, înscris în CF nr. 93834 Aiud.
1. Informații generale privind autoritatea contractantă, în special denumirea, codul de identificare fiscală, adresa, numărul de telefon, fax și/sau adresa de e-mail, persoana de contact:
- Municipiul Aiud, C.I.F. 4613636, str. Cuza Vodă nr. 1, Aiud, județul…
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
FOTO. Nou născut salvat la Spitalul de Copii Cluj-Napoca. Medicii au îndepărtat o tumoră gigantică, de 800 de g

În cadrul Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii din Cluj-Napoca, unitate sanitară aflată în subordinea Consiliului Județean Cluj, a fost realizată o intervenție chirurgicală excepțională care a salvat viața unui nou născut. Aceasta a fost efectuată de către doctorul Aurel Marin, șeful secției ORL din cadrul instituției medicale, în colaborare cu o echipă multidisciplinară a spitalului.
Alin Tișe,…
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Bărbat din Sântimbru, monitorizat cu brățară electronică după ce și-a bătut concubina. O vecină a reclamat agresiunea la 112

Un bărbat din Sântimbru s-a ales cu ordin de protecție după ce și-a agresat partenera. Incidentul a fost semnalat la numărul de urgență 112 de o vecină. Femeia agresată a solicitat polițiștilor monitorizarea bărbatului cu ajutorul unei brățări electronice.
Potrivit IPJ Alba, la data de 25 septembrie 2025, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Sântimbru au fost sesizați, prin SNUAU 112, de către o femeie de 51 de ani, din comună, cu privire la faptul că vecina sa este…
Citește mai mult pe Alba24.ro