EVENIMENT
VIDEO: Doi bărbaţi au fost reţinuţi după ce au furat porumb şi mălai de la un saivan din Geoagiu - Hunedoara
Doi bărbaţi, în vârstă de 21, respectiv 36 de ani, au fost reţinuţi de poliţişti fiind acuzaţi că ar fi furat 300 de kilograme de porumb şi 200 de kilograme de mălai de la un saivan din localitatea Geoagiu, a informat, miercuri, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Hunedoara.
Aceleaşi persoane mai sunt bănuite că ar fi intrat în locuinţa unui cioban de unde ar fi sustras 300 de lei.
"În ambele cauze, poliţiştii au întocmit dosare de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, iar în urma activităţilor investigative au identificat patru persoane bănuite de comiterea infracţiunilor sesizate", a precizat sursa citată.
Poliţiştii au efectuat, marţi, trei percheziţii la domiciliile unor suspecţi, prilej cu care au fost ridicate mai multe mijloace de probă necesare în cadrul anchetei.
Doi dintre cei bănuiţi de comiterea furturilor, în vârstă de 21 şi de 36 de ani, ambii din Geoagiu, au fost reţinuţi pentru 24 de ore şi urmează a fi prezentaţi magistraţilor, în vederea dispunerii măsurilor legale. Agerpres
Citește Romania24.ro pe Google News
CUPRU MIN SA, societate comercială care are ca obiect principal de activitate extracția de minereuri metalifere neferoase, prepararea minereurilor cuprifere și valorificarea concentratului de cupru, cod CAEN – 0729
ANGAJEAZĂ:
-
Sudor: 4 posturi
Cerințe:
- Experiență profesională minim un an, cu documente doveditoare
- Realizarea operațiunilor de sudură electric și autogen
-
Operator preparare: 2 posturi
Cerințe:
- Experiență profesională minim un an, cu...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
FOTO. Digitalizare la superlativ. Sala de ședințe a CJ Cluj, mai tare decât sălile instituțiilor europene, NATO și ONU
În această perioadă (3-6 februarie) se desfășoară la Barcelona evenimentul ISE (Integrated Systems Europe), cel mai mare târg IT și audio-vizual din Europa. În cadrul acestuia, proiectul sălii de conferință din cadrul Consiliului Județean Cluj a fost prezentat ca proiect de referință la nivel internațional.
”Recunoscută drept una dintre cele mai performante săli de ședință din instituțiile publice...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Tânără din Alba, rănită într-un accident produs în Sibiu. Mașina în care se afla a fost lovită din spate de un alt autoturism
O tânără în vârstă de 24 de ani din județul Alba a fost rănită într-un accident produs marți dimineața, la ieșirea din municipiul Sibiu spre Cristian.
Potrivit IPJ Sibiu, polițiștii rutieri intervin la un accident de circulație, produs pe Șoseaua Alba Iulia din municipiul Sibiu.
Din primele cercetări efectuate la fața locului, polițiștii rutieri au stabilit faptul că, în timp ce conducea un autoturism pe Șoseaua Alba Iulia pe direcția Sibiu - Cristian, un tânăr de...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Buget dublu în 2026 pentru programul FIV de creștere a natalității. Câte cupluri vor beneficia de sprijin financiar
Ministrul Muncii, Florin Manole, a anunțat că bugetul alocat programului FIV destinat creșterii natalității va fi dublat în 2026, comparativ cu anul trecut.
Ministrul Muncii a spus că programul social de interes național de susținere a cuplurilor și a persoanelor singure, pentru creșterea natalității (FIV) va fi finanțat atât de la bugetul de stat, cât și din fonduri europene.
"După aprobarea bugetului vom începe demersurile, apropo de bugetul de stat. Apropo de sursa...
Citește mai mult pe Alba24.ro
