Connect with us

EVENIMENT

VIDEO: ”Dresor de lei și de fraieri”. Viața lui Nuțu Cămătaru povestită într-o carte lansată de Codin Maticiuc

Publicat

nutu camataru si maticiuc

Codin Maticiuc a lansat, miercuri, o carte despre viața interlopului Nuțu Cămătaru, unul dintre cei mai de temut interlopi din România. Lansarea s-a făcut ca la carte, cu o conferință de presă la care a fost prezent chiar Nuțu Cămătaru.

Actorul Codin Maticiuc, anunțase la începutul săptămânii lansarea cărții, iar subiectul este unul controversat: viața interlopului Nuțu Cămătaru.

”Eu sunt un vânător și un făuritor de povești, iar aici este o poveste senzațională. Am reușit să îl conving să își spună povestea lui”, a spus Maticiuc în conferința de presă organizată cu ocazia lansării cărții, singura conferință la care a participat vreodată Nuțu Cămătaru.

Nuțu Cămătaru: ”Nu vreau să fiu promovat. Nu promovez această carte, nu vreau să se ia nimeni după mine. Nici pe copiii mei nu i-am învățat să îmi urmeze calea. Nu o să vă spun că am fost sau că aș fi ușă de biserică. Dacă am făcut ceva rău, am plătit cu vârf și îndesat”.

YouTube video

Maticiuc a povestit, în conferința de presă, cum a ajuns să scrie despre viața lui Nuțu Cămătaru:

Aceasta este cartea mea. O carte la care am lucrat în ultimii 5 ani de zile. 5 ani de zile am stat pe lângă el de la nunti și petreceri până la închisori. Am fost cu el să-și viziteze fiul, aflat în pușcărie pe atunci, l-am însoțit la Curtea Supremă unde a fost și condamnat. L-am vizitat la Jilava, penitenciarul din Ploiești și la cel din Găești. Am văzut și condițiile generale din penitenciare dar și cele speciale pentru clanuri și îndeosebi pentru "Inamicul Public Numărul Unu".

carte nutu camataru

carte nutu camataru

5 ani de zile. 5 ani de când am intrat în lumea lui, i-am cunoscut deopotriva anturajul și dușmanii, poveștile și familia. 5 ani de când am primit un acces într-o lume paralelă, a adevăraților băieți răi. 5 ani de zile în care am fost martorul tăcut al unor răfuieli și reglări de conturi cum nu mi-am putut imagina ca există, narate cu lux de amănunte de leaderul clanului Cămătaru”, a mai povestit Maticiuc.

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

Persoanele care au pensii mai mici 3.000 de lei ar putea primi ajutoare de la Guvern. Când ar putea fi acordată prima tranșă

Publicat

guvernul a adoptat o măsură care vizează toți vârstnicii din

Persoanele care au pensii mai mici 3.000 de lei ar putea primi ajutoare de la Guvern. Prima tranșă ar putea fi acordată în primăvară. 

Persoanele care au o pensie sub 1.500 de lei vor primi un ajutor de 1.000 de lei, cele cu pensii peste 1.500 de lei dar până la 2.000 de lei vor primi 800 de lei.

Persoanele care au pensii mai mici 3.000 de lei ar urma să primească 600 de lei.

Datele pentru 2024 arată că în 23 de județe din România numărul pensionarilor îl depășește pe...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

11 februarie: Ziua Europeană a Numărului de Urgență 112, funcțional la nivel național din 2005

Publicat

localizarea apelurilor la 112 va fi îmbunătățită. fonduri de 45

Ziua Europeană a Numărului de Urgență 112 este marcată anual din 2009 și este dedicată creșterii gradului de conștientizare privind utilizarea numărului european de urgență 112.

De asemenea, ziua de 11 februarie este o zi de recunoaștere a activității tuturor celor care contribuie la lanțul de servicii de urgență european, după cum indică site-ul www.eena.org.

Pentru susținerea și dezvoltarea serviciului de urgență 112, la nivel european a fost înființată Asociația...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Bolojan avertizează: Reducerea numărului de comune devine inevitabilă dacă nu creștem eficiența administrației locale

Publicat

593095589 1386344836183553 8176327926458133225 n e1769502442692.jpg






Premierul Ilie Bolojan a avertizat marți că administrația publică locală se află într-un moment decisiv și că, în lipsa unor măsuri reale de eficientizare, România ar putea ajunge la reducerea numărului de comune și la reorganizare administrativă.

Declarațiile au fost făcute în cadrul Adunării Generale a Asociației Comunelor din România, unde șeful Executivului a vorbit despre constrângerile bugetare,...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

CFR Cluj – Rapid, duel decisiv pentru sferturile Cupei României. Meciul din Gruia poate decide soarta calificării în Grupa A

Publicat

cfr cluj 1.jpg






Partida dintre CFR Cluj și Rapid București, programată marți, de la ora 20:00, pe stadionul „Dr. Constantin Rădulescu”, reprezintă capul de afiș al primei zile din ultima etapă a fazei grupelor Cupei României.

Duelul din Gruia este decisiv pentru stabilirea echipelor calificate în sferturile de finală din Grupa A, într-un context în care calculele calificării rămân deschise până în ultima clipă.

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe